Primit pentru publicare: 07 Oct. 2021
Fragmente extrase de scriitorul Ioan Vasiu, membru al UZPR
Editor: Ion ISTRATE
©Claudiu Dumitrache, ©Ioan Vasiu, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)

Introducere în SolilocViu (Claudiu Dumitrache), cap. I

Fragmente extrase din eseul SolilocViu – Muzica Luminii sau a duhurilor rele? (Claudiu Dumitrache, 2021)

Voce voinică, harismă cu carul! Isprăvi inedite și personalitate uluitoare, și toate la numai atâți de puțini ani. Să nu te risipești, ești un prunc adevărat! Nu te ocupa cu păduchelnițe! Să cânți cu vocea ta, auzi? Nicio behăială străină! Ești o apariție! Sunt un cititor de poezie de vreo 3.000 de ani. Ai talent și ești mai mult satiric decât liric, în poemul Slujitorii lui Apollo, dar și moralist. Înconjoară-te de prieteni care sunt fideli, nu de conjunctură! Orice plăcere de moment naște durere! – Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului

Claudiu Dumitrache este un simbol pentru viitorul creației intelectuale care nu trebuie sa moară niciodată, oricât de digitalizați am deveni. Iar faptul că îmbină literatura cu muzica, e un semn foarte bun pentru muze, care ne vin de la vechii greci. Omul este o ființă capabilă de creație  intelectuală, singura, de altminteri, iar Claudiu ilustrează acest lucru. El va duce literatura română și artele mai departe. Acum este multă umbră, dar va veni lumina. Claudiu Dumitrache este un intelectual care poate coagula suflete, ceea ce nu este puțin lucru. – Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române

 Acest eseu a fost scris în urma unor experiențe și conștientizări din perioada iunie – septembrie 2021, reprezentând percepția mea asupra fenomenului muzical. Prin prisma a doi episcopi m-am apropiat de cele sfinte, aici având o contribuție deosebită și alți clerici, fizicieni, numerologi, filologi și teologi. Sper ca acest eseu să-i ajute pe cei aflați pe Calea Adevărului. – Claudiu Dumitrache

Introducere în SolilocViu (fragmente), capitolul I

Am decis, obligat de conștiință, să scriu câteva rânduri despre Muzică, pentru a aminti originea acestui fenomen, de ce l-a dăruit Dumnezeu și oamenilor, și pentru a putea lansa un semn de întrebare în legătură cu decăderea sa, în calitatea nedorită de El, pentru cei care nu cunosc deja că este vorba de mândrie și dorința de supremație (hybris), goana după bani, averi și dorința puterii prin manipulare sau prin slăvirea deșartă a lui Dumnezeu (philargyria, kenodoxia, hyperifania, porneia, akedia, etc).    

În susținerea mea aduc afirmații și mărturii din Biblie, de la Sfinții Părinți, de la artiști și cercetători. Este de datoria noastră să contribuim conștient, fiecare în parte, atunci când putem, la redobândirea acelei conștiințe sacre unitare. Nu prin a ne impune, ci doar prin a spune, înțelegând doar cei care sunt pregătiți sau care caută și găsesc. Unii o pot face mai devreme, alții mai târziu, depinzând de frecvența în care se află și cât de mult se apropie de rezonanța acelei uniformizări, vorbind din perspectiva fizicii. Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu (Efeseni 4-5:13). Cum sugera Nichita Stănescu, suntem ceea ce ne aducem aminte că suntem (Gând 11). Și sper să înțelegem și să transcedem cu toții, cât mai curând, faptul că trimiterea noastră în lumea Binelui și răului a fost înfăptuită din cauza noastră, dar Dumnezeu, pentru că Este Bun și Frumos, ne oferă șansa redobândirii desăvârșirii și a conștiinței sacre. Noi, ce vom alege, Binele sau răul?    

Pentru că am pierdut contactul nemijlocit cu Dumnezeu, din cauza naturii noastre omenești, răspunzând ispitei celui rău, acum suntem nevoiți, cei care vrem să ne redobândim starea primordială, desăvârșită, dinaintea decăderii (alegerii care face să coexiste binele și răul), să ascultăm Cuvântul Lui, să săvârșim Tainele, rugăciunea și artele sacre, să-I dovedim lui Dumnezeu că noi, cu toate că păcătuim zilnic, ne dorim, prin iubire, sacrificiu, pocăință și jertfă, să ne Mântuim, luând exemplul lui Iisus.  

Noi ne putem imagina, dacă vreți,  ca pe niște agenți FBI trimiși în misiune, care dispun de aparate de comunicare, emițătoare – și dacă le vom activa, Sursa ne va transmite informațiile necesare îndeplinirii misiunii. 

Odată inițiați în ortodoxie, odată consultat manualul omului (Biblia) și săvârșirea Sfintelor Taine, vom cunoaște Calea, Adevărul și Viața. Doar prin voință adevărată, sacrificiu și alegere putem scăpă de bruiajele care ne impiedică activarea emițătorului (dumnezeiescului din fiecare). În cazuri contrare, după cum spunea Mircea Eliade, omul fără experiența sacrului nu se poate constitui pe sine și, prin urmare, se rătăcește și se auto-distruge prin amăgiri lumești. 

Arta joacă un rol esențial în dezvoltarea omului și conștiinței sale superioare, lucru cunoscut și din mărturiile vremurilor îndepărtate. Arta înseamnă harul și talentul omului de a separa simțirea din haosul izvorului interior și de a o exploata, în mod magic, în unicitatea ei, transmițând un mesaj vibrațional clar receptorilor inițiați sau celor care au calitatea de a percepe. Dar, cred și simt că, este mai mult de atât și mult mai mult decât tratează Herbert Read asupra acestei teme. Sunt câteva lucruri care cred că ar trebui înțelese. Artist nu este doar cel care creează. Artist se numește și cel care poate percepe – astfel, avem artist creator și artist receptor. Aspectul cel mai important al muzicii este că aceasta, practicându-se în frecvențele și vibrațiile Bune, existând câmpul electromagnetic dintre gând și emoție, în pozitiv sau dragoste, este un intermediar sacru între om și Dumnezeu, constituind și o unealtă de convertire a ateului la o formă religioasă. Când spunem muzică, la modul originar, ne referim la logos-ul pus în cântare, Cuvântul cântat acapella, individual sau colectiv la unison. Mai târziu, evoluând omul, Dumnezeu a îngăduit mai multe tehnici și practici (mizmôr), dar vom înțelege pe parcurs cu ce scop. Muzica face parte din acest fond cultural și spiritual străvechi, care integrează, printre altele, dansul, simbolurile, pictura și sculptura. 

Consultând memoria timpurilor cunoscute, unii vom înțelege că muzica, acum, se îndepătrează de originea ei, aceasta devenind ceva de nerecunoscut pentru cei care cunosc fenomenul în esență. Muzica a apărut din suferință, bucurie, din dor, dragoste și nevoia de sacru, din dorința omului de a se (re)conecta cu divinitatea, deschizând această poartă și reușind să dobândească certitudine sau mărturie pentru continuarea existenței sufletului după moartea trupului. Muzica se practica, în cea mai mare parte, pentru venerarea zeităților, pentru mulțumiri și rugăciuni, lucru care se întâmplă și în zilele noastre. Pentru prima dată, muzica ar fi fost practicată de preistorici, aceștia dezvoltând ritualuri funerare și incantații de comunicare. Mai târziu apar instrumentele și forma artistică muzicală cu scop de „trecere”, sărbătoare și petrecere (divertisment). În Vedele indienilor, a căror datare nu se cunoaște, căci mulți cercetători consideră că ar fi cele mai vechi scrieri și cunoașteri ale omului antic, poate cu multe mii de ani înaintea erei noastre, muzicienii sunt prezentați ca aparținând sacralității. Din aceste scripturi ale hinduismului, dar și din culturile bizantine, ebraice, egiptene și grecești timpurii, înțelegem că fenomenul muzical originar s-a produs în mod ritualic, acesta fiind nelipsit din viața spirituală a oamenilor din acele vremuri. 

Noi vorbim despre faptul că, astăzi, acest divertisment ritualic s-a îndepărtat atât de mult de originea fenomenului muzical, de frecvențele și vibrațiile care activează conștiința superioară, încât consumatorii, care de cele mai multe ori sunt copii, devin un soi de zombie, fără a mai lăsa prea mult loc de speranță întru înălțarea spiritului prin arta sacră a vibrațiilor și a frecvențelor artistice. Muzica modernă – desacralizată sau malefică, după cum o numește Cezar Geantă în lucrarea Estetica muzicii sacre din 2008, contribuie la decăderea omului, având o particularitate deosebită în rândul adolescenților. Să înțelegem că nu doar muzica contribuie la perturbarea lucidității oamenilor, la ademenirea lor într-o ideologie a fericirii inconștiente, fără valori și credință, la dorința de supremație și la război, ci toate formele de artă, rolul decisiv, acum, avându-l filmul, care se referă și la clipul muzical. Copiii și adolescenții sunt ținta acestei propagande, căci ei sunt viitorul de mâine, marile companii de divertisment, deținute de globaliști, profitând de faptul că majoritatea nu este educată și poate ceda foarte ușor în ispita duhurilor rele, care sunt invocate în muzică, filme, reclame, emisiuni tv, imagini, arhitectură, chiar și în desene animate. Se produce o setare globală, la nivel psihic, prin care tinerii slabi să se familiarizeze cu urgiile, anarhiile, războaiele, conflictele, epidemiile, roboții, călătoriile în spațiu și digitalizarea avansată, pentru a nu mai exista șoc atunci când acestea se vor întâmpla în viața reală și pentru a putea fi ținuți sub control absolut cândva, privați de libertate, pe care, oricum, o vor afla doar din poveștile părinților și nu o vor recunoaște. Se mai promovează o ideologie a individualității, a războiului, ca o condiție a supraviețurii: Cei puternici să-i nimicească pe cei slabi.  

 Mulți tineri fără valori și educație au început să dobândescă poziții înalte, cum ar fi acelea de polițiști. Aici întâlnim un număr imens de consumatori ai muzicii demonice, tineri care se dovedesc a nu fi apți pentru a face judecată dreaptă, care sunt cuprinși de duhurile rele ale mândriei și supremației, făcând abuz în serviciu. Este un subiect complex pentru a fi deschis în acest context. Îl vom lăsa pentru data viitoare. Dar, cu siguranță, sufletul curat și creierul sănătos, întotdeauna, vor căuta să fie de ajutor, nu să dăuneze. Viitorul Frumos este întarziat de lipsa pentru estetic, care începe să guverneze noile generații aflate pe drumurile ignoranței în ceea ce privește percepția artistică autentică, plină de credință și valoare. Natura impactului emoțional în procesul de învățare este esențială și definitorie în ceea ce va deveni un copil în sensurile psihice, emotive și spirituale.

 Frecvențele și vibrațiile muzicii bune au contribuit, din timpuri străvechi, la evoluția speciei umane, din punct de vedere spiritual, moral și emoțional. Muzica a deschis Conștiința conștiinței pentru milioane de oameni, a oferit catharsis, îndumnezeire, refugiu, putere și sens vieții. După cum spune Beethoven, muzica este o revelație mai înaltă decât toată înțelepciunea și filosofia. 

Toate artele muzicale sacre, create de om prin harul divin, sunt acum îndepărtate prin superficialitatea, banalitatea și mediocritatea noilor curente, dorite a fi „muzicale”, și care nu sunt interesate de originea fenomenului. Aceste „curente” sunt guvernate, de cele mai multe ori, de către prinții iadului (Lucifer, Mamona, Asmodeus, Satana, Belzbeut, Leviatan și Belphegor) prin cele 8 patimi și energiile demonice cu noroc, manipulare, muncă deșartă și iluzii de bine. 

 Dumnezeu a făcut ca muzica să fie un mediu pentru lucrarea Duhului Sfânt, dar ea poate fi folosită și de Satana. Religiile păgâne întrebuințează muzica pentru a invoca duhuri rele. Muzica lor poate facilita pregătirea unei persoane pentru a fi posedată de demoni și, uneori, pentru a face miracole sau pentru a proroci printr-un duh rău (Norman Holmes).

Cei mai mulți artiști și consumatori de muzică demonică sunt căzuți în akedie (în limba greacă clasică, „a-kedia” înseamnă „neglijenţă, nepăsare” sau „negrijanie”, după terminologia lui Rafail Noica) și nu dau semne de revenire pe calea desăvârșirii, ceea ce este crunt și ar întarzia evoluția pentru toată specia umană, căci influențându-ne reciproc, toți formăm un întreg. Și, nu, akedia nu este același lucru cu spleen-ul lui Bacovia. Acesta este duhul sau demonul trândăviei (lumești și spirituale) și reprezintă trăsături mult mai complexe, infinite, dintre care mai enumerăm:  aversiune, lehamite, ură, apatie, lâncezeală, indolenţă, pasivism, indiferenţă, toropeală, somnolenţă, apăsare a trupului şi a sufletului (uneori negând sufletul), depresie, instabilitatea psihică și fizică, psihastenie, obsesie, fobii etc. Sf. Isaac Sirul spune că ea face sufletul să încerce iadul. Sf. Ioan Scărarul afirmă: akedia este cea mai apăsătoare, cea mai copleşitoare dintre toate patimile, cea mai gravă dintre cele opt. Este o confirmare a experienţei Sinţilor Părinţi, care spun că dacă n-ai de lucru îţi dă diavolul: gânduri peste gânduri, obsesii, iluzii, proiecte imaginare etc; surse permanente de tulburare lăuntrică. 

 Muzica a trecut, de-a lungul timpului cunoscut de noi, prin multe percepții ale oamenilor care au reușit să experieze atât frecvențele apropiate de Ceruri, cât și pe cele care ademenesc omul să păcătuiască, către distrugerea sa și a ceea ce îl înconjoară. 

Cuvântul „păcat” provine din gresescul hamartia, care înseamnă ratarea țintei sau eșecul, eroarea, cuvânt folosit de arcași atunci când nu trăgeau la ținta stabilită. Prin urmare, la modul speculativ, păcatul înseamnă ratarea țintei spirituale – eșecul desăvârșirii. 

Aristotel, Pitagora și Socrate au înțeles că muzica este o unealtă puternică, care poate înălța sufletul, dar care îl poate ademeni pe om și în decădere. Aristotel era de părere că acest fenomen vibrațional al sunetelor trebuie controlat prin legile statului pentru a nu fi practicat de tinerii necunoscători și pentru a nu-i influența negativ pe aceștia. Mulți artiști, politicieni sau conducători militari au recunoscut puterea muzicii, în special pe cea a muzicii sacre, unii practicând-o pentru simpla liniște sufletească, pentru meditație sau pentru a reuși să câștige diferite războaie alături de armatele lor. 

 Napoleon Bonaparte: Dintre toate artele, muzica are cea mai mare influență asupra emoțiilor și este arta căreia conducătorii ar trebui să îi acorde atenție.

 Otto von Bismarck: Nu mărimea armatei noastre, ci spiritul ei este cel care ne-a făcut capabili să învingem. Din acest motiv, eu sper că, în viitor, nimeni nu va subestima puterea muzicii în privința stârnirii curajului și devotamentului.

 Rev. Norman Holmes: S-a raportat medical că schimbările de volum, înălțime și ritm  ale muzicii au efect asupra corpului omenesc în multe domenii, inclusiv asupra ritmului cardiac, presiunii sângelui, tensiunii musculare, a secrețiilor glandulare și a intensificării respirației. Aceasta este meloterapia, există oficial de peste 2500 de ani și este integrată în medicina cuantică sau alternativă. Aceste funcții au fost descoperite de Pitagora și sunt studiate la nivel universitar din antichitate.