O activitate de integrare este o „situație didactică în care elevul este solicitat să-și integreze cunoștințele, priceperile și achizițiile sale” (Roegiers, 1997). O situație de integrare începe cu o sarcină complexă, corelată cu o problematică sau problemă, continuă cu rezolvarea acesteia într-un timp determinat, cu mobilizarea selectivă și integrată a unui ansamblu de resurse și se finalizează cu un rezultat: produs, un anumit comportament și formarea unei competențe. Deci, prin integrare se înţelege atât procesul cât şi rezultatul procesului prin care un element nou devine parte integrantă a unui ansamblu existent.
Din punct de vedere curricular, Boyer J.Y susţine că integrarea înseamnă organizarea, punerea în relaţie a disciplinelor şcolare, cu scopul de a evita izolarea lor tradiţională; „înseamnă procesul şi rezultatul procesului prin care elevul interpretează materia care îi este transmisă, pornind de la experienţa sa de viaţă şi de la cunoştinţele pe care deja şi le-a însuşit”. Prin integrare putem înţelege, aşadar, „acţiunea de a asocia diferite obiecte de studiu, din acelaşi domeniu sau din domenii diverse, într-una şi aceeaşi planificare a învăţării”. Sinonimele pentru integrare sunt: fuziune, armonizare, încorporare, unificare şi coeziune.
Literatura de specialitate relevă mai multe tipuri de cooperare, întrepătrundere a disciplinelor, a metodelor, a abordărilor, din care rezultă mai multe tipuri de integrare: monodisciplinaritatea – este centrată pe obiectele de studiu independente, pe specialitatea acestora, promovând supremaţia disciplinelor formale. Totuşi, elementele de integrare pot sa apară încă de la acest nivel, al intradisciplinarităţii. Pluridisciplinaritatea/ multidisciplinaritatea – se referă la situaţia în care o temă aparţinând unui anumit domeniu este supusă analizei din perspectiva mai multor discipline, acestea din urmă menţinându-şi nealterată structura şi rămânând independente unele în raport cu celelalte. Un bun exemplu în acest sens îl constituie Progresul tehnico-științific, tratat de regulă în studiile de istorie, dar la fel de relevant de studiat şi din perspectiva altor discipline: biologie, fizica, chimie, economie etc. Interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor arii disciplinare, în urma acestei intersectări putând lua naştere noi obiecte de studiu. În abordarea interdisciplinară încep sa fie ignorate limitele stricte ale disciplinelor, căutându-se teme comune diferitelor obiecte de studiu, care pot duce la realizarea obiectivelor de învăţare de grad mai înalt. Transdisciplinaritatea presupune studierea, explorarea proceselor şi fenomenelor complexe, astfel încât prin coordonarea cercetărilor şi colaborarea rezultatelor acestora să se ajungă la constituirea unor discipline noi. Un exemplu relevant de integrare la nivel trandisciplinar în cadrul lecțiilor de Istorie ar putea fi realizarea unui proiect cu tema: Republica Moldova- stat suveran și independent: ideal și realitate, la elaborarea căruia s-ar porni de la informația științifică studiată în cadrul lecțiilor de Istorie, s-ar analiza situația RM la etapa actuală și s-ar propune soluții de rezolvare a problemelor din viața cotidiană.
În continuare, propunem câteva exemple de activități specifice procesului de integrare în cadrul lecțiilor de Istorie clasele de liceu.
Tema: Obștea sătească- factor de continuitate și unitate românească
Strategii didactice: Analiza studiului de caz prin tehnica Pălăriilor gânditoare
Sarcina de învățare: Analizează studiu de caz despre continuitatea obștii sătești, reprezentând o pălărie:
Gr.1 pălăria albă- purtătoare de informație;
Gr.2 pălăria galbenă-gândește pozitiv, adică va evidenția argumente în susținerea ideii continuității obștii sătești la români;
Gr.3 pălăria roșie-exprimă temerile (riscurile);
Gr.4 pălăria neagră-gândește critic (va evidenția și unele contraargumente);
Gr.5 pălăria verde-generează idei noi;
Gr.6 pălăria albastră-formulează concluzia;
Studiu de caz:
«„Evoluţionismul” obştilor săteşti (teorie a cercetătorilor moderni), este un aspect discutabil. Descoperirile arheologice din apropierea satului Hansca, raionul Ialoveni sunt cele mai reprezentative materiale arheologice legate de perioada medievală timpurie. Ca urmare a săpăturilor arheologice au fost descoperite 160 de locuinţe datate cu secolele V – XIV. Au fost identificate peste 50 de cuiburi de locuinţe . Teritoriul cercetat al fostei obşti este reprezentat de întindere extensivă, măsurînd circa 1,0 x 0,3 km. Fiecare locuinţă ocupa un spaţiu relativ întins, fiind împrejmuită de o fîşie de pămînt de 20-40 metri. Configuraţia fostei obşti săteşti reprezintă un exemplu clasic de evoluţie specificului obştei săteşti între secolele V şi XIV. Cercetătorii au ajuns la concluzia că obştea s-a perpetuat pe o durată de circa 900 de ani, acest lucru putînd fi dovedit de configuraţia locuinţelor şi a obiectelor găsite, care se încadrează în toată această perioadă de aproape un mileniu.
Important este: mecanismul obştii de a asimila grupurile etnice străine. Tot din săpăturile arheologice din apropierea satului Hansca, s-a constatat că începînd cu secolele X-XIII în cadrul obştilor au început să se infiltreze grupuri de nomazi precum: pecenegi, alani, cumani. De regulă, locuinţele acestor grupuri erau aşezate la marginile obştii, fiind foarte rar întîlnite case cu aspect nomad în interiorul vetrei satului. Acest lucru ne dovedeşte caracterul conservator al obştii, care nu accepta amestecul cu alte populaţii străine decît în cazul asimilării acestora. Astfel, familiile de nomazi nu aveau altă ieşire din situaţie decît acceptarea „condiţiilor de integrare” impuse de obştea. Astfel, s-au descoperit morminte ale unor indivizi cu trăsături tipice europene si asiatice – semn al căsătoriilor mixte în cadrul condiţiilor impuse de obşte.
Rolul obştilor săteşti pentru momentul istoric al poporului român în epoca medieval: a fost garantul continuităţii populaţiei băştinaşe, asigurînd perpetuarea identităţii etno-culturale, lingvistive şi spirituale, protejîndu-i totodată pe autohtoni de o eventuală asimilare de către triburile migratoare.»
Considerăm că aplicarea repetată a unei analize de acest fel asigură realizarea cerinței referitoare la valorificarea cât mai largă a potențialului didactic al surelor istorice, contribuind în timp la dezvoltarea gândirii critice și comunicarea în limba maternă. Totodată analiza unei surse istorice îi face pe elevi să examineze valorile unei comunități, la un anumit moment, să analizeze argumentele logice folosite de autor în document, îi determină pe elevi să-și exprime punctul de vedere asupra unei teme.
Tema: Dacia în timpul stăpânirii romane
Strategii didactice: Tehnica: Cubul
Sarcina de învățare: Reflectează asupra temei: Dacia în timpul stăpânirii romane, după următorul algoritm:
Descrie: Organizarea Daciei în timpul stăpânirii romane
Analizează: De ce în alte provincii romane nu s-a produs o rapidă romanizare, aşa cum s-a întâmplat în Dacia?
Compară: Ca mod de viaţă, prin ce se aseamănă dacii şi romanii? Ce elemente din modul de viață al dacilor se regăsesc astăzi în modul de viață al românilor?
Asociază: Cunoscând procesul de romanizare al dacilor, la ce te gândeşti?
Aplică: Unde ai putea să aplici cunoștințele din cadrul temei organizarea Daciei Romane?
Apreciază: Cucerirea Daciei de către romani şi romanizarea acesteia?
Prin această tehnică, elevii au explorat (cercetat) un subiect din mai multe perspective, astfel, realizându-se abordarea complexă şi integratoare a unei teme, stimulând eficienţa învăţării şi gândirea logică.
Tema: Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
Strategii didactice: Investigația
Sarcina de învățare: Realizați o investigaţie pe tema: Impactul celui de-al Doilea Război Mondial asupra localităţii natale.
Elevii au descoperit răspunsurile la următoarele întrebări: Câţi oameni din localitatea/regiunea ta au murit în război? Câţi oameni tineri au fost omorâţi (procentul)? Ce poţi afla despre aceşti oameni utilizând alte surse de informare? Ce ne spun datele? Cum putem interpreta datele? Ce concluzii pot fi formulate?
Astfel, învățarea prin descoperire a permis elevilor să interpreteze izvoarele istorice, să-şi cultive interesul pentru cercetare; să deprindă etapele proiectării unei investigaţii; să se asigure cu resurse, materiale greu accesibile, să-şi desfășoare activitatea pe parcursul unei ore de curs sau al unei succesiuni de ore.
În concluzie, învățarea integrată este orientată spre formarea și dezvoltarea capacităților de rezolvare a problemelor, iar pentru a asigura predarea-învățarea Istoriei în aspect integrat este recomandabil de a porni de la ideea istoria și experiența de viață.
Bibliografie
1. Dulamă Maria Eliza, Despre competențe. Teorie și practică, Cluj Napoca, 2011
2. Educație integrală: Fundamente teoretico-paradigmatice și aplicative, Callo T, Cuznețov L, Hadîrcă M., Chișinău 2015.
3. Hadîrcă Maria, Abordarea integralizată în educație. În: Calitatea educației: teorii, principii, realizări. Materialele Conferinței Științifice Internaționale, Chișinău IȘE 2008, pag. 189-193
4. Inter- și transdisciplinaritatea_ concepte contemporane în educație, Botgros Ion, Franțuzan L, În: Calitatea educației: teorii, principii, realizări. Materialele Conferinței Științifice Internaționale, Chișinău IȘE 2008, pag. 115-121
5. Petrovschi Nina, Învățarea integrată ca factor ce asigură calitatea educației, În: Probleme ale științelor socioumane și modernizării învățământului. Materiale ale Conferinței Științifice Internaționale, Chișinău 2012, Vol. III, pag. 23-30
6. Petrovschi Nina, Învățarea bazată pe probleme_ un indiciu de promovare a educației integralizate, Univers Pedagogic, Nr. 3, 2009, pag. 16-20