Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Invazia neologismelor sau infectarea cu Covid-19 prezente într-o carte în curs de apariție

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.9 (141), Septembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Invazia neologismelor sau infectarea cu Covid-19 prezente într-o carte în curs de apariție

Primit pentru publicare: 19 Sept. 2020
Autor: Virgil RĂZEȘU, Piatra Neamț
Publicat: 23 Sept.  2020

© Virgil Răzeșu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Invazia neologismelor sau infectarea cu Covid-19 prezente într-o carte în curs de apariție

COVID DISTANȚA SOCIALĂ

19 martie 2020

Domnule președinte

M-ați lăsat lampă când v-am auzit rostind de la înalta tribună prezidențială reco­man­darea pă­s­trării ”dis­tanței sociale” din motive de COVID-19. Vă rog să credeți că am avut o stare de adevărat șoc. Era pentru prima oară când auzeam o asemenea formulare, nefericită pentru limba noastră. Ați preluat-o de la străini prin traducere directă, foarte probabil derivat din termenul de ”socializare”. Dvs., ca profesor, ar fi trebuit să vă consultați cu consilierii sau cu specialiștii în terminologie din jur.  Străinii au renunțat destul de repede la folosirea lui.

Cum să folosești un termen cu o semnificație mult mai specială pentru desemnarea unei dis­tanțe fizice, banale, măsurabilă în sistem metric ?

Nu că am duce lipsă de distanțe sociale. Ba putem spune că, grație noilor îmbogățiți de după revoluție, ele s-au adâncit și s-au înmulțit, sub oblăduirea tuturor guvernărilor noastre.

Nu ascund că după ’89, vocabularul nostru a cunoscut o invazie cu totul particulară a neologismelor, a unor termeni noi, oarecum explicabilă după zeci de ani de încorsetare a cuvântului. Nu am avut de ales și am fost nevoiți să facem față acestui flux, manifestat în toate domeniile, materiale și spirituale cu precădere pentru termenii de sorginte anglo-americană, de care am fost izolați decenii de-a rândul.

Cu toate acestea, sunt practici, reguli peste care nu se poate trece.

În fapt, orice limbă, ca organism viu și în continuă metamorfoză, își îmbogățește în permanență zestrea de cuvinte și modalitățile de exprimare. Operând o selecție a ter­menilor noi, limba îi adoptă pe cei valoroși și-i adaptează cerințelor ei, pentru a-i elimina pe cei care nu-și dovedesc necesitatea. Fenomenul este natural, face parte din mecanismele limbajului și se perfectează în timp. De la sine înțeles că este cu atât mai benefic cu cât organismele, instituțiile și oamenii de specialitate își spun cuvântul, dirijând implemen­tarea și asimilarea noilor veniți.

Din păcate – treabă românească ar zice unii – fenomenul în discuție a fost tratat fie cu patimă (sigur vă amintiți pledoariile lui George Pruteanu, care se ridica împotriva oricăror englezisme și propunea termenul de ”trage-dop” în loc de tibușon) fie, mai degrabă, cu pasivitate, ceea ce a făcut ca termeni sugestivi sau corecți pentru limba noastră să fie umbriți dacă nu de-a dreptul dislocați de intrușii  străini. Exemplele abundă și este suficient să ne referim la locație, a aplica, a achiesa, selfservice, a manageria, a printa, a daunloada, influenceri și mulți alții, tolerați și folosiți, după opinia noastră, cu prea multă ușurință.

Nu se poate ca Dvs., ca dascăl, să nu fi remarcat invazia de neologisme și englezisme care ne fericesc viața de după revoluție. Printre acestea, se află sintagma ”politically correct”, un termen care nu mai necesită traducere și cu care cân­tărim ceea ce se petrece sub nasul nostru. Este dreptul fiecărui alegător biciznic și închipuit, să  co­menteze și să-și exprime părerile. Fie retro­gra­de, anacronice, primitive sau de-a dreptul naive, fie cu pretenții de emancipare. Dar față de ele, toate celelalte poziții pă­lesc, se zdrențuiesc și pierd orice urmă de relevanță.

Lăsând considerațiile generale la o parte, mă refer la zvâcnirea aproape sinucigașă a gu­vernului, cu referire la impozitarea pensiilor speciale sau cum zice mai toată lumea, pe drept cuvânt, nesimțite. Nu cred, în ruptul capului, că va reuși. Nu și nu. Fiți convins că va sări o armată întreagă de comentatori și asupriți ai sorții, de nedreptățiți ai regimului acesta declarat mincinos, abuziv, despotic, nedemn și minoritar, care va argumenta că măsura este împotriva firii, necon­stituțională, discriminatorie, rasistă, soroșistă, nedemocratică și profund condamnabilă, numai aptă de o moțiune de cenzură.

Cum să te apuci tu să impozitezi pensiile militare, când ele nici măcar nu sunt speciale, ci de serviciu ? Că acest serviciu în­seamnă nenumărate lupte grele și războaie, uniforme și masa la popotă, ba luată în sufertaș și pentru acasă, ca să nu mai vorbim de gradele câștigate pe frontul birourilor și prin scurgerea anilor ?

Cum să te atingi de drepturile sfinte ale ma­gis­tra­ților care nu greșesc niciodată și care sunt răsplătiți cu sporuri pentru praf și supra­solicitare, asistență medicală gratuită, pensionare anticipată, cu criterii speciale de calcul, și drept neîngrădit de a practica avocatura ? Toate, drepturi consfințiTe de tătuca Iliescu curând după revoluție. Știa el de ce.

Să vă spun una și bună. Aseară, urmăream pe sticla televizorului, în direct, disputa plină de acuze la adresa guvernului ticălos și justificările perfect argumentate sau … politically correct.

Ce splendidă pledoarie de neconstitu­țio­nalitate a excelenței sale fericitul Augustin, beneficiar al unei pensii lunare (perfect cons­tituționale) de 4.000 de euro și care condamna măsura guvernului : atâta vreme cât cota unică de impozitare este de 16%, cum e posibil ca pe unii să-i taxezi cu 85 de procente ?

Politically correct.

Mai subliniez înfocarea plină de revoltă a unei distinse doamne, pe care am ascultat-o cu religiozitate și care merita din plin … aplaudată. În urmă cu mai mulți ani, soțul acesteia, un domn Florin, judecător al unui for de mare înălțime și importanță națională, cum-necum, fusese prins pe picior greșit sau, mai corect, cu ocaua mică (nu mai contează de ce și pentru ce) și condamnat la 4 sau 5 ani de închisoare. Bineînțeles, cu o perioadă de grație de nu știu câți ani și – Doamne păzește, cum puteați gândi altfel ? – cu suspendare. Evident și pe bună dreptate, unde s-ar fi găsit, în închisorile României, condiții cores­punzătoare pentru domnul judecător ?!? Fapt cu totul și cu totul remarcabil și nu la îndemâna oricui, înainte de pro­nunțarea sentinței, înaltul magistrat se retrăgea la pensie. Înainte de vreme și pe nepusă masă. Și sigur că se pregătea să intre în avocatură.

La o bucată de vreme după evenimentul amintit, o reporteră (obraznică, fără în­do­ială) o întreba pe soția domnului judecător cum comenta faptul că soțul ei, condamnat definitiv pentru vini reale, nu închipuite, și pensionat înainte de vreme, beneficia totuși, de o pensie lunară de … 16.000 de lei. Nu, nu e o greșeală.

Distinsa doamnă, în loc s-o repeadă pe reportera neinspirată și să-i spună că nu ea cal­culase pensia soțului și s-o trimită (pe bune) la Casa de Pensii pentru o corectă in­formare, îi servea tinerei curioase un răspuns uluitor, antologic, unicat, sfidător sau cum vreți, demn de Guiness-book : ”ȘI AȘA-I  PUȚIN !”.

Vă închipuiți ce putea fi în mintea acestei doamne cu sânge nobil ! Albastru ! În ce măsură se plasa deasupra tuturor celorlalți muritori, pentru dreptatea cărora ar fi fost în stare să-și dea și viața ! Nu, nu era o persoană oarecare, o florărească de colț de stradă, ci președintă (pe vremea aceea) a Asociației Magistraților din România, adică situată pe treapta cea mai de sus (deasupra ei nu mai putea fi decât Dumnezeu) a profesionștilor din justiție, în prezent președintă de onoare a suszisei Asociații.

Nu știu de ce mă paște gândul că și Dvs. ați putea interveni în dispută și în toată gargara declanșată, cu atât mai mult cu cât guvernul se află în fața unei probe absolute de maturitate.

Dacă va ceda și-și va amenda, corecta sau ciunti propriile hotărâri, atunci chiar că merită o moțiune de cenzură. Pe drept ! O semnez și eu.

Politically corect !

Virgil Răzeșu, Piatra – Neamț, pentru conformitate Ion N. Oprea, Iași, 10 septembrie 2020



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.616 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5