Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

IOAN PELIVAN –FIGURĂ EMBLEMATICĂ A ACŢIUNII NAŢIONALE DIN BASARABIA ÎN PERIOADA 1900 – 1940

IOAN  PELIVAN –FIGURĂ EMBLEMATICĂ  A  ACŢIUNII  NAŢIONALE
 DIN  BASARABIA   ÎN  PERIOADA  1900 – 1940

                Trei autori, Ion Constantin, Ion Negrei şi Gheorghe Negru, au elaborat şi au publicat o carte de referinţă despre activitatea unionistă din Basarabia în primele două decenii ale secolului al XX – lea, cu IOAN  PELIVAN –FIGURa EMBLEMATICareverberaţii până la mijlocul veacului amintit: Ioan Pelivan, părinte al mişcării naţionale din Basarabia, ediţia a II-a, revăzută şi completată, Cuvânt-înainte de Corneliu-Mihail Lungu, Posfaţă de Eugenia Danu, Chişinău, Editura Notograf Prim, 2012, 415 p. Autorii nu sunt la prima încercare de acest fel: Ion Constantin a publicat monografia: Pantelimon Halippa, neînfricat pentru Basarabia, Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2009, 326 p.; ulterior, acelaşi istoric, în colaborare cu Ion Negrei, a publicat  Pantelimon Halippa – tribun al Basarabiei, Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2009, 494 p. Cartea prezentată în aceste rânduri a fost sponsorizată şi de către doi botoşăneni: Cătălin Mugurel Fluture, fostul primar al Municipiului Botoşani; Ştefan Dodiţă, preşedintele Fundaţiei „Nicoară” – Botoşani. Monografia cuprinde: Cuvântul-înainte, semnat de Corneliu-Mihail Lungu (pp. 11 – 13),  Introducerea autorilor (pp. 15 – 23), Abrevieri utilizate (p. 25), 20 de capitole (pp. 27 – 237), negrupate tematic în părţi ale cărţii, ci doar eşalonate cronologic, Schiţe bibliografice ale unor unionişti basarabeni de la 1918 (pp. 239 – 273), Bibliografie (pp. 275 – 283), Anexe documentare referitoare la Ioan Pelivan  şi la mişcarea naţională din Basarabia sub ocupaţie ţaristă (pp. 285 – 377), Indice (doar!) de nume (pp. 379 – 404), Postfaţă. Note la lectura cărţii, elaborate succint de către Eugenia Danu. Paternitatea capitolelor monografiei nu a fost menţionată expres nici în sumarul şi nici în cadrul volumului.  Nemenţionate în sumarul cărţii au fost succintele medalioane referitoare la cei trei autori (pp. 412 – 415).
Autorii au precizat foarte clar scopul cărţii lor: „Dedicăm această monografie uneia dintre cele mai strălucite figuri româneşti din provincia dintre Prut şi Nistru – Ioan Pelivan (1876 – 1954), pe care, nu întâmplător, l-am numit  părinte al mişcării naţionale din Basarabia. Despre acest lucru s-au pronunţat personalităţi proeminente ale istoriei şi culturii naţionale. Marele istoric Nicolae Iorga aprecia că «pentru noi românii, I. Pelivan este toată Basarabia». (…) Ion Nistor considera că «Ioan Pelivan a fost părintele ideii naţionale româneşti din Basarabia», iar profesorul şi publicistul Petre V. Haneş nu ezita să formuleze concluzia că «generaţiei lui Ioan Pelivan se datoreşte întregirea României spre Răsărit». Ioan Pelivan a avut un «rol luminos» în pregătirea şi realizarea Unirii de la 1918 a Moldovei de Răsărit cu patria-mamă. Se poate spune că el «a grăbit mai mult decât ceilalţi din generaţia sa, această Unire», prin eficienţa acţiunilor lui vizând conceperea şi realizarea acestui deziderat naţional” (p. 15).
Ioan Pelivan s-a născut la 1 aprilie 1876 în satul Răzeni (jud. Lăpuşna), pe valea râului Botnişoara, la 32 km de Chişinău, din părinţii Gheorghe Pelivan şi Eugenia Varuh (Varache) Titica, ambii din Răzeni. Pelivanii au fost români basarabeni. Numele Pelivan a fost la origine o poreclă, un cuvânt comun de origine turco – osmană (pehlivan), însemnând: 1. „acrobat, jongler, scamator, luptător la circ”; 2. „bărbat şmecher, şiret, şarlatan”; 3. „om glumeţ, mucalit, poznaş” (p. 30). Satul de baştină a lui Ioan Gh. Pelivan a fost unul de răzeşi (răzeni, rizeni), cum arată şi numele său, întemeiat în 1502, la sfârşitul glorios al domniei lui Ştefan cel Mare (Cap. I, Originea, familia, satul de baştină, pp. 27 – 35). Copilul Ioan Pelivan a urmat cursurile şcolii săteşti (1883 – 1886), apoi ale Şcolii Duhovniceşti (Spirituale) din Chişinău, în perioada 1886 – 1892. Şi-a continuat studiile religioase la Seminarul Teologic din Chişinău, între anii 1892 – 1898, la sfârşitul cărora putea deveni preot rural. Dar finalizarea studiilor seminariale cu rezultate foarte bune i-a conferit tânărului Ioan Pelivan, deja un luptător pe tărâm naţional, dreptul să se înscrie la universitate (Cap. II,  Studiile primare şi secundare, pp. 36 – 43). Cu o bursă anuală de 300 de ruble, acordată de Zemstva gubernială Chişinău, I. Pelivan s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Dorpat – Iuriev, azi Tartu, din Estonia, începând cu anul universitar 1898 – 1899. La Dorpat activitatea sa a fost canalizată în două direcţii majore: activitatea intelectuală ca student, interesat pentru însuşirea teoretică şi practică a unei bune pregătiri profesionale; activitatea politică, ca iniţiator şi militant naţionalist în „Pământenia basarabeană”, care era o organizaţie revoluţionară secretă de propagare a ideilor revoluţionare în rândul studenţimii basarabene, cu finalităţi politice, sociale, economice, naţionale, cultural – ideologice anti-ţariste şi anti-capitaliste. Arestat de poliţia ţaristă şi încarcerat timp de aproape 11 luni (februarie 1902 – ianuarie 1903), I. Pelivan a fost achitat în cele din urmă, din lipsă de probe. Pentru tânărul licenţiat în drept de la Dorpat (vara anului 1903), cât şi pentru alţi tineri basarabeni, activitatea complexă în cadrul „Pământeniei  basarabene” a trezit definitiv şi ireversibil „conştiinţa noastră naţională de moldoveni şi de români, (…) ni s-a oţelit voinţa de a lupta pentru dărâmarea «puşcăriilor popoarelor» (Rusia ţaristă) şi pentru ridicarea naţională, culturală şi economică a Basarabiei” (p. 51). În octombrie 1903 a fost din nou arestat şi trimis în exil forţat la Arhanghelsk, în Rusia nordică, apoi soldat şi grefier la Viatka şi Kazan (Cap. III, Student la Facultatea de Drept a Universităţii din Dorpat, 1898 – 1903, pp. 44 – 58).
Revenit în Basarabia, în august 1905, Ioan Pelivan a desfăşurat o activitate complexă: profesională, ca avocat şi grefier; politică naţională, ca membru al primei grupări naţionale democratice basarabene de la Chişinău; ziaristică – publicistică, ca redactor-şef al ziarului „Basarabia” (mai 1906 – martie 1907) periodic în limba română cu litere chirilice, cu 79 de numere. În vara anului 1906, I. Pelivan a vizitat pentru prima dată România, întâlnindu-se şi cu Nicolae Iorga, un alt mare suflet naţional (Cap. V, Pe frontul publicistic, pp. 59 – 69). În perioada 1907 – 1916 I. Pelivan a îndeplinit funcţia de judecător de ocol la Bălţi, al doilea oraş al Basarabiei, onorându-şi cu succes funcţia. În paralel cu activitatea profesională, a coagulat în jurul său un nucleu de naţionalişti basarabeni, care promovau individualitatea etnico- lingvistico- culturală basarabeană şi lupta, prin diferite forme, împotriva ţarismului expansionist imperialist. O activitate susţinută pentru susţinerea limbii române şi a românismului a desfăşurat I. Pelivan în rândul învăţătorilor şi preoţilor basarabeni de la sate (Cap. V, Un deceniu de activitate la Bălţi, 1907 – 1916, pp. 70 – 74).
În mai 1912 autorităţile ţariste din Basarabia au sărbătorit cu mare fast un secol de la „eliberarea Basarabiei de sub jugul turcesc şi alipirea ei la Rusia”. Obligat, prin funcţia deţinută în sistemul administrativ – juridic ţarist, să participe la acele jignitoare ceremonii pentru români, I. Pelivan a purtat, demonstrativ şi ostentativ, o bandă tricoloră îndoliată,  gest naţional şi patriotic care a indignat profund autorităţile locale imperiale ruseşti. Rezultatul? Anchetă şi destituirea din funcţia de judecător! Ulterior, eroul basarabean s-a înscris şi a activat ca avocat în cadrul Baroului avocaţilor din Bălţi. Semnificaţia protestului lui I. Pelivan?  Autorii au concluzionat: „Gestul plin de demnitate făcut în zilele aniversare din 1912 l-a plasat pe avocatul Ioan Pelivan în fruntea curentului de redeşteptare naţională în provincia subjugată dintre Prut şi Nistru” (p. 80) – (Cap. VI, Protestul lui Ioan Pelivan de la 1912, pp. 75 – 81).
După 27 februarie / 12 martie 1917, când s-a prăbuşit ţarismul rusesc, ritmul evoluţiilor politico – naţionale din Basarabia a crescut foarte mult. Astfel, la 3 aprilie 1917 a fost înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc, care a întocmit un program de acţiune care avea în frunte cucerirea drepturilor naţionale şi autonomia Basarabiei. I. Pelivan a avut un rol important în realizarea concretă a punctelor programului naţional – politic basarabean. În broşura Adunarea Întemeietoare, publicată de I. Pelivan în iunie 1917, autorul a considerat că obţinerea autonomiei Basarabiei şi problema reformei agrare erau probleme curat moldoveneşti, rezolvabile doar de către basarabeni, fără concursul celorlalte grupuri etnice din provincia dintre Prut şi Nistru. I. Pelivan a fost ales preşedinte al Comitetului ţinutal Bălţi al Partidului Naţional Moldovenesc (30 aprilie 1917). Peste şase luni, avocatul I. Pelivan a fost desemnat membru al Biroului de organizare a Sfatului Ţării, primul parlament basarabean, în condiţiile proclamării autonomiei basarabene (Cap. VII, În vâltoarea războiului mondial. Rolul lui Ioan Pelivan în evenimentele preliminare Unirii Basarabiei cu România, pp. 82 – 90). Nominalizat iniţial candidat la preşedenţia Sfatului Ţării, I. Pelivan (naţionalist basarabean convins!) a renunţat la funcţie în favoarea lui Ion Inculeţ, „moldovean mai tolerant”, reprezentant al fracţiunii ţărăniste basarabene şi al guvernului provizoriu rus la Chişinău. Acesta a fost ales preşedinte al Parlamentului basarabean la 21 noiembrie 1917, ridicându-se la înălţimea funcţiei şi misiunii sale naţionale. În discursul programatic rostit de la tribuna Sfatului Ţării, I. Pelivan a vorbit în numele Partidului Naţional Moldovenesc, cel mai puternic partid politic din Basarabia, enumerând următorii paşi ai acţiunii naţionale basarabene (Cap. VIII, Ioan Pelivan, candidat la postul de preşedinte al Sfatului Ţării, pp. 91 – 95; cap. IX, Inaugurarea Sfatului Ţării şi rolul lui Ioan Pelivan, pp. 96 – 102).
La 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării a proclamat Republica Democratică Moldovenească, ca membră a „republicei federative democratice ruseşti”. Peste 5 zile, la 7 decembrie 1917, Sfatul Ţării a votat primul guvern al RDM, numit Consiliul Directorilor Generali, subordonat doar înaltului for legislativ. În acel guvern, condus de Pantelimon Erhan, Ioan Pelivan a fost Director general la Externe, precizând foarte clar misiunea sa: „(…) să pot lupta pentru singura mea ţintă: Unirea cu România” (p. 106). I. Pelivan a purtat discuţii la Iaşi  cu prim-ministrul I.I.C. Brătianu, cu N. Titulescu, cu reprezentanţii Antantei în România, pentru a găsi soluţii problemei dezordinii interne din Basarabia. Disoluţia armatei ruseşti de pe frontul românesc şi retragerea dezordonată a acesteia prin Basarabia către Rusia au silit pe guvernanţii basarabeni să ceară guvernului român de la Iaşi trimiterea la Chişinău a unui regiment de voluntari ardeleni în regim de urgenţă (22 decembrie 1917). Dar acel regiment a fost neutralizat şi arestat de către trupele ruseşti bolşevice, la 6 ianuarie 1918. În zilele următoare,  Frontotdelul (Comitet revoluţionar bolşevic) de la Chişinău a încercat să preia întreaga putere în capitala ţării şi în întreaga Basarabie, prin lichidarea Sfatului Ţării şi a guvernului, prin eliminarea fizică a naţionaliştilor basarabeni, în frunte cu I. Pelivan. Acesta a plecat în secret la Iaşi, pentru a cere ajutorul armatei române în favoarea instituţiilor statale basarabene (Cap. X, Ioan Pelivan la cârma politicii externe a Republicii Democratice Moldoveneşti, pp. 103 – 111; cap. XI, Ioan Pelivan în vâltoarea evenimentelor din 6 ianuarie 1918, pp. 112 – 118).
Guvernul de la Iaşi a aprobat cererea delegaţiei basarabene conduse de I. Pelivan şi armata regală română, condusă de generalul Ernest Broşteanu, a intrat în Chişinău la 13 ianuarie 1918, concomitent cu pacificarea altor localităţi basarabene. Membrii Frontotdelului şi trupele ruseşti bolşevizate s-au retras fără luptă la răsărit de Nistru. I. Pelivan  a prezentat astfel semnificaţia prezenţei armatei române în Basarabia: „Intrarea armatei române în Chişinău pentru noi, moldovenii, pentru mişcarea noastră naţională a fost o eră mare, elementele româneşti căpătând mai mult curaj şi speranţă în viitor. Pentru elementele străine a fost o zi de doliu” (Cap. XII, Intrarea armatei române în Basarabia, pp. 119 – 125). La 24 ianuarie 1918 Sfatul Ţării de la Chişinău a votat independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti şi ruperea oricăror relaţii de dependenţă cu Rusia bolşevică. I. Pelivan a precizat în cuvântarea sa  că „acum suntem în ajunul întregirii neamului”. În telegrama oficială trimisă în numele guvernului de la Chişinău primului-ministru român gen. Alexandru Averescu, I. Pelivan a subliniat că instituţia executivă pe care o reprezintă  „(…) va stabili cât mai curând cu putinţă raporturi strânse şi frăţeşti cu Regatul Român de care suntem legaţi atât prin interesele vecinătăţii cât şi prin comunitatea rasei” (p. 126). Peste două luni, la 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea condiţionată cu România, astfel: din 125 de deputaţi prezenţi, 86 au votat pentru Unire, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au obţinut. Alţi 13 deputaţi au lipsit de la istorica şedinţă. I. Pelivan a votat cu toată convingerea PENTRU  UNIRE!

O UNIRE condiţionată atunci, la sfârşitul lui martie 1918, de acceptarea şi îndeplinirea, de către guvernul conservator condus de Alexandru Marghiloman, a următoarelor cerinţe:
1. Sfatul Ţării va aplica reforma agrară în Basarabia, acceptată fără obiecţii de guvernul român;
2. Autonomia Basarabiei, cu propriul său Sfat al Ţării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Ţării va vota şi va administra bugetul local, va controla consiliile zemstvelor şi oraşelor şi va desemna funcţionarii administraţiei locale;
4. Recrutările militare vor fi făcute pe criterii teritoriale;
5. Legile locale şi forma de administrare din Basarabia vor putea fi schimbate numai cu acordul reprezentanţilor locali basarabeni;
6. Drepturile minorităţilor din Basarabia vor fi garantate prin lege specifică şi respectate în Regatul României;
7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor face parte din guvernul central român de la Bucureşti;
8. Basarabia va trimite în Parlamentul României un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia provinciei;
9. Toate alegerile locale, regionale, parlamentare vor fi organizate democratic, bazate pe votul direct, egal, secret, universal;
10. Noua Constituţie a României va garanta libertatea cuvântului şi a religiei;
11. Va fi declarată o amnistie generală pentru toate persoanele care au comis infracţiuni politice în perioada 1917 – 1918.
Dar de ce o Unire condiţionată a Basarabiei cu România? A răspuns tot I. Pelivan: „Înainte de toate noi am zis ca Sfatul Ţării să hotărască el însuşi marea reformă agrară, aşteptată de atâta amar de vreme de ţărănime. Al doilea, ca basarabenii să-şi păstreze sufragiul universal pe care l-au câştigat prin jertfele revoluţiunii, şi ultima condiţie serioasă a fost ca Basarabia să-şi păstreze organizaţia şi legislaţia sa aşa cum le-a moştenit de la Rusia (…). Bineînţeles că nu puteam noi să renunţăm la drepturile cari erau câştigate prin revoluţiune şi nu puteam să ne alipim fără condiţiuni la România, cari în această privinţă prezenta condiţiuni inferioare. Dar, d-lor, când a venit momentul, noi am ştiut să renunţăm şi la aceste condiţiuni de unire. (…) De aceea, ca să zădărnicim acţiunea duşmanilor noştri la conferinţa păcii, am găsit de cuviinţă să renunţăm la condiţiunile pactului din 27 martie 1918” (pp. 128 – 129).
Ulterior, I. Pelivan a făcut parte din delegaţia oficială basarabeană care a prezentat guvernului român şi regelui Ferdinand I la Iaşi actul oficial al Unirii condiţionate, votată la Chişinău. Încă o recunoaştere o rolului important al liderului mişcării naţionale basarabene în realizarea Unirii de la 27 martie 1918! Peste aproape opt luni, în şedinţa solemnă a Congresului General al Bucovinei de la Cernăuţi, de la 15 / 28 noiembrie 1918, după sublinierea importanţei Unirii Bucovinei cu România, a militat pentru unirea tuturor forţelor naţionale româneşti pentru desăvârşirea formării statului naţional unitar român. În noua conjunctură politico – militaro- diplomatică internă şi externă europeană din noiembrie 1918 (caducitatea Păcii de la Bucureşti din 24 aprilie / 7 mai 1918, armistiţiul de pe frontul de Vest, de la 11 noiembrie 1918), luând ca exemplu şi Unirea necondiţionată a Bucovinei cu Regatul României de la 15 / 28 noiembrie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a proclamat la 27 noiembrie / 10 decembrie 1918 Unirea necondiţionată a Basarabiei cu România („a doua Unire de la Chişinău”). După 24 decembrie 1918, I. Pelivan  a fost reconfirmat în funcţia de Director al Justiţiei din Basarabia (Cap. XIII, Basarabia alege Unirea, pp. 126 – 142).

În februarie 1919 I. Pelivan a fost desemnat ca reprezentant al Basarabiei în Comisia română participantă la Conferinţa de pace de la Paris (1919 – 1920). Patriotul basarabean a desfăşurat o intensă şi continuă acţiune pentru prezentarea, în faţa Europei, a dreptului Basarabiei de a-şi hotărî singură soarta şi viitorul politic, de a se uni cu România, a dreptului României Mari de a reprezenta şi a lupta pentru interesele Basarabiei în cadrul Regatului şi, în ultimă instanţă, în cadrul sistemului de pace european. I. Pelivan s-a confruntat politic, naţional, ideologic, propagandistic, ziaristic atât cu bolşevicii („roşii”), cât şi cu ţariştii („albii”) de la Paris, care susţineau la unison că Basarabia era provincie bolşevică / rusească, în perspectiva refacerii imperiului rusesc, fie „roşu”, fie „alb”. I. Pelivan a conchis că ruşii, fie bolşevici („roşii”), fie nostalgici simpatizanţi ţarişti („albii”), erau cu toţii imperialişti, când trebuiau să reconstituie, să refacă fostul imperiu ţarist! În perioada activităţii specifice desfăşurată la Paris (1919 – 1920), I. Pelivan a elaborat şi a publicat în capitala Franţei zece broşuri în care prezenta şi promova istoria Basarabiei sub ocupaţie rusească ţaristă, locul şi rolul provinciei dintre Prut şi Nistru în cadrul României, drepturile Regatului asupra Basarabiei şi de a reprezenta drepturile acesteia în Europa. În martie 1920 Consiliul Suprem al marilor puteri învingătoare în Primul război mondial au recunoscut unirea Basarabiei cu România, victorie politico – diplomatică la materializarea căreia I. Pelivan a avut o contribuţie hotărâtoare. La 28 octombrie 1920, prin Tratatul de la Paris, Anglia, Franţa, Italia, Japonia au recunoscut oficial Unirea Basarabiei cu România şi suveranitatea Bucureştiului asupra Chişinăului. I. Pelivan a revenit în România, în mai 1920, cu sentimentul deplin al datoriei şi misiunii naţionale împlinite şi cu recunoştinţa contemporanilor. N. Iorga  a exprimat esenţa misiunii şi a succesului lui I. Pelivan în capitala Franţei: „Reunirea Basarabiei la România nu a fost un succes al diplomaţiei româneşti, cum s-a afirmat în permanenţă, ci rezultatul propagandei efectuate de I. Pelivan la Paris” (Cap. XIV, Ioan Pelivan la Conferinţa de Pace de la Paris (1919 – 1920), pp. 143 – 159).
În perioada interbelică activitatea lui I. Pelivan a fost diversă: pe plan politic, a fost deputat în Parlamentul României în legislaturile: 1918, 1919 – 1920, 1920 – 1922, 1922 – 1926, 1927 – 1928, 1928 – 1931, 1931 – 1932, 1932 – 1933; ministrul Justiţiei, 1919 – 1920; a susţinut constant şi intens înfăptuirea concretă a reformei agrare în Basarabia, 1920 – 1921; membru al Partidului Naţional Român condus de Iuliu Maniu, din 1923; membru al conducerii Partidului Naţional Ţărănesc, din octombrie 1926; pe plan cultural: conducător al filialei Basarabia a ASTREI (1927 – 1936); a promovat, a sărbătorit, a omagiat momente importante din istoria Basarabiei / României, personalităţi politice / culturale basarabene / româneşti, a fost preocupat constant de problema românismului în Basarabia; a fost sărbătorit oficial la împlinirea vârstei de 60 de ani  şi a 35 de ani de activitate continuă, intensă politică – naţională – obştească – profesională, la 1 iunie 1936; a participat activ la organizarea, desfăşurarea şi promovarea aniversării a 20 de ani de la Unirea Basarabiei cu România (9 aprilie 1938); pe plan educaţional: a fost desemnat membru de onoare al Comitetului şcolar al Liceului Militar „Regele Ferdinand I” din Chişinău (din 1934) – (Cap. XV, Viaţa şi activitatea lui Ioan Pelivan în perioada dintre cele două războaie mondiale, pp. 160 – 203).
După drama Basarabiei din iunie 1940, I. Pelivan a militat activ pentru eliberarea acestui pământ românesc de sub ocupaţia bolşevică, apoi, începând cu septembrie 1941, pentru consolidarea administraţiei româneşti şi a românismului între Prut şi Nistru. În faţa ofensivei Armatei roşii în zona Nistru – Prut din martie – aprilie 1944, I. Pelivan s-a stabilit cu familia sa la Bucureşti, din aprilie 1944 (Cap. XVI, Drama Basarabiei din anul 1940, pp. 204 – 213). După introducerea comunismului în România, autorităţile represive comuniste l-au arestat pe bătrânul I. Pelivan, la 74 de ani, în cadrul „lotului foştilor miniştri şi demnitari”, în mai 1950 şi l-au întemniţat la Sighet, unde a murit, din cauza afecţiunilor de care suferea şi a regimului exterminant penitenciar,  la 25 ianuarie 1954, fiind înmormântat în cimitirul închisorii (Cap. XVII, Ioan Pelivan, întemniţat în închisoarea de la Sighet, pp. 214 – 228). Ulterior, în aprilie 1976, la aniversarea unui secol de la naşterea patriotului basarabean, osemintele lui I. Pelivan au fost reînhumate în cimitirul Mănăstirii Cernica. La 26 martie 2011, în cimitirul Mănăstirii Cernica au fost omagiaţi oamenii politici basarabeni, în frunte cu I. Pelivan, care au realizat Unirea Basarabiei cu România de la 27 martie 1918 şi care, începând cu 1950, au fost victimele represiunii comuniste româneşti, în spatele căreia trebuie să vedem obligatoriu presiunile sovietice, care nu puteau uita momentul 27 martie 1918 şi nu puteau ierta! (Cap. XIX, Reînhumarea osemintelor lui Ioan Pelivan în cimitirul Mănăstirii Cernica, pp. 233 – 235). Arhiva lui I. Pelivan a fost predată iniţial de marele om politic Arhivelor Statului din Bucureşti, apoi alte dosare au ajuns la aceeaşi instituţie, donate de soţia acestuia, Maria Pelivan, sau de către foşti colaboratori ai patriotului basarabean. „Specialiştii de la Arhivele Statului, au precizat autorii, apreciau că materialele cuprinse în fondul I. Pelivan prezintă importanţă deosebită pentru cunoaşterea evenimentelor istorice din Basarabia la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în secolul al XX-lea” (Cap. XVIII, Avatarurile arhivei lui Ioan Pelivan, 229 – 235). Numele lui Ioan Pelivan a rămas puternic în posteritate, în primul rând, prin acţiunile şi faptele sale. Apoi, localităţi şi străzi din Basarabia au primit numele „Ioan Pelivan”. Nu în cele din urmă, la 25 ianuarie 2012 Liceul Teoretic din Răzeni, satul de baştină a revoluţionarului basarabean, a primit numele „Ioan Pelivan” (Cap. XX, Numele lui Ioan Pelivan în posteritate, pp. 236 – 238).
Monografia mai cuprinde 28 de Schiţe biografice ale unor persoane din perioada activităţilor complexe, diverse, ale lui I. Pelivan, cu care acesta a colaborat ori i-au fost oponenţi  (Alistar Elena, Arbore Zamfir C., Argetoianu Constantin, Brătianu Gheorghe I., Broşteanu Ernest, Catelly Emanoil, Ciugureanu Daniel, Crihan Anton, Cristi Vladimir, Erhan Pantelimon, Gavriliţă Emanuel G., Ghibu Onisifor, Gore Paul Pavel, Grosu Gheorghe Gurie, Halippa Pantelimon, Haneş Petre V., Hasdeu Bogdan Petriceicu, Herţa – Hertza Vladimir, Inculeţ Ion, Maniu Iuliu, Pântea Gherman, Pelivan Maria, Prezan Constantin, Sinicliu Elefterie, Stere Constantin, Stroescu Vasile, Tomescu Constantin, Ţepordei Vasile) – (pp. 239 – 274). Bibliografia cărţii (pp. 275 – 284) include toate categoriile de izvoare istorice şi bibliografice utilizate de autori. De o importanţă deosebită sunt Anexele documentare (pp. 286 – 396) ataşate lucrării: arbori genealogici, documente, fotografii, hărţi. Indicele de nume (pp. 397 – 404) permite o rapidă şi eficientă orientare în paginile monografiei. Ar fi trebuit să conţină, de exemplu, şi nume geografice, de instituţii, de lucrări istoriografice. În ultimă instanţă, Postfaţă. Note la lectura cărţii (pp. 405 – 411), scrisă de Eugenia Danu, permite cititorului grăbit să cunoască principalele idei transmise de autorii cărţii. Scurte note bio – bibliografice (pp. 412 – 415) despre cei trei autori întregesc structura cărţii.

În concluzie, o monografie restitutivă, necesară, completă, de referinţă în istoriografia personalităţilor basarabene şi a istoriei Basarabiei din perioada 1812 – 2012. Ea poate fi, în acelaşi timp, şi o istorie a mişcării naţionale din Basarabia în perioada 1917 – 1920. Utilă în România şi în Republica Moldova pentru informarea doritorilor de istorie a mişcării naţionale basarabene, care a contribuit fundamental la formarea statului naţional unitar român în 1918. Studiu de caz al carierei unui intelectual basarabean în mediul liceal şi universitar ţarist la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Exemplu de adaptare politică, profesională, culturală, lingvistică a unui basarabean format în mediul intelectual rusesc în jurul anului 1900 la condiţiile complexe din România Mare după 1918.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.569 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. DMG spune:

    De exceptie concentrarea de informatii fin argumentate a articolului Dvs. De subliniat constiinta profund patriotica a celor din conducerea Basarabiei care au renuntat la demnitatile publice detinute pentru a se alipi cu tara mama… Nu prea mai e la moda aceasta atitudine, din pacate…
    Excelenta prezentare. Merita parcursa cu atentie…

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5