Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

PĂRINŢII BASARABENI AI UNIRII BASARABIEI CU ROMÂNIA: PANTELIMON (PAN) HALIPPA; IOAN PELIVAN

Prodan DanPrimit pentru publicare: 20 mart.2016
Autor: Prof. D-r Dan PRODAN, redactor al Rev. Luceafărul (Bt)
Editor: Ion ISTRATE
Publicat: 20 mart.2016

 

PĂRINŢII  BASARABENI  AI  UNIRII  BASARABIEI  CU  ROMÂNIA:
 PANTELIMON  (PAN)  HALIPPA; IOAN  PELIVAN

 

Sărbătorirea a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 martie / 9 aprilie 1918) este o foarte bună ocazie şi o datorie de onoare de a prezenta viaţa şi activitatea politică naţională unionistă a părinţilor basarabeni ai unirii primului teritoriu românesc cu Regatul României, în primăvara anului epocal 1918. Precedentul unionist basarabean a fost un exemplu şi o motivaţie, pe lângă alte cauze externe europene şi interne regionale, pentru faptele istorice unioniste de la Cernăuţi şi Alba Iulia, din noiembrie, “luna unificării româneşti”. În acest prim episod, îi voi prezenta pe Pantelimon  (Pan)  Halippa şi  Ioan  Pelivan

Pantelimon (Pan) Halippa, luptător unionist basarabean şi om politic român din perioada interbelică, s-a născut la 1 Pantelimon,Halippaaugust 1883 în satul Cubolta, com. Cubolta, jud. Soroca, într-o familie modestă (tatăl: Neculai Halippa – dascăl bisericesc; mama: Paraschiva Halippa – casnică). A urmat şcoala primară în satul natal (1889 – 1893), apoi Şcoala Spirituală (gimnazială) din Edineţ (1893 – 1898) şi Seminarul Teologic de la Chişinău (1898 – 1904). Ulterior, s-a înscris la Universitatea din Dorpat – Juriev (azi Tartu, în Estonia), unde a fost student şi Ioan Pelivan, Facultatea de Ştiinţe Naturale, unde a urmat doar primul an (1904 – 1905). Apoi a participat, ca student, la revoluţia rusă burgheză din 1905 – 1907. În 1906 a reprezentat ţărănimea basarabeană la Congresul ţărănimii ruse din Imperiul ţarist, desfăşurat la Moscova. Încă din acei ani, tânărul Pantelimon Halippa s-a remarcat ca activist pentru drepturile naţionale, politice, sociale, economice, culturale, religioase ale românilor basarabeni, devenind ulterior conducătorul grupării radicale basarabene, care punea accentul pe reforme social – economice (agrară, financiară etc.).

La începutul anului 1906, Pantelimon Halippa a revenit la Chişinău unde, în colaborare cu alţi intelectuali basarabeni patrioţi, a editat ziarul sugestiv intitulat Basarabia, în limba română, cu litere chirilice (mai 1906 – martie 1907). Cenzura ţaristă a interzis gazeta Basarabia doar după 78 de numere. Apoi, Pan Halippa a editat Viaţa Basarabiei (1907 – 1908), prin care periodic a continuat să promoveze activ interesele complexe, juste, seculare, ale românilor basarabeni. În 1908 Pan Halippa a publicat la Chişinău, în limba română, cu alfabet chirilic, vol. Pilde şi poveţe, pentru cititorii basarabeni, copii, maturi, bătrâni.

Între anii 1908 – 1912, cu sprijinul direct al lui Constantin Stere, Pan Halippa a urmat cursurile Facultăţii de Litere, Secţia Istorie, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În perioada studenţiei ieşene, Pan Halippa a colaborat la periodicele: Viaţa Românească (responsabilul rubricii „Scrisori din Basarabia”), la Arhiva, la V. Adamachi, semnând materialele publicate cu pseudonimele P. H. Basarabeanu sau P. Cubolteanu.  După absolvirea facultăţii, a refuzat oferta unei cariere universitare ieşene şi s-a întors în Basarabia în 1913, cu obiectivul luptei pentru promovarea drepturilor şi libertăţilor basarabenilor în cadrul Imperiului ţarist rus. A editat, împreună cu N. Alexandri, revista Cuvânt Moldovenesc din 1913, devenită ziar săptămânal din 1914.

Pe plan politic, Pantelimon (Pan) Halippa a activat constant şi ferm pentru promovarea intereselor românilor basarabeni în cadrul statului multinaţional rusesc, pentru cristalizarea conştiinţei naţionale româneşti basarabene, pentru trasarea viitorului politic basarabean: afirmarea personalităţii politice a Basarabiei şi unirea ei cu România. Viziunea şi concepţia politică ale lui Pan Halippa susţineau necesitatea şi rolul unui ziar şi al unui partid politic care să fie magnetul şi liantul mişcării politice, naţionale, sociale, ideologice, religioase a românilor basarabeni în timpul şi la sfârşitul Primului război mondial (1914 – 1918).

La începutul vulcanicului an 1917, Pan Halippa a asistat la prăbuşirea ţarismului rus şi a înţeles, totodată, că s-a ivit oportunitatea unică pentru promovarea activă, accelerată, a intereselor complexe ale românilor basarabeni. Astfel, la 4 aprilie 1917 a înfiinţat, împreună cu alţi patrioţi basarabeni, Partidul Naţional Moldovenesc (PNM). Pantelimon (Pan) Halippa a făcut parte din Comitetul de reînfiinţare a Societăţii Culturale Moldoveneşti (1917), a participat activ, din partea PNM, cu realiste şi pertinente luări de cuvânt, la congresele diferitelor meserii din Basarabia: al preoţilor (13 – 19 aprilie 1917), al studenţilor (20 mai 1917), al învăţătorilor (20 – 25 mai 1917), al ţăranilor (21 – 24 mai 1917), al soldaţilor şi ofiţerilor (20 – 28 octombrie 1917). A participat activ la constituirea Sfatului Ţării (Parlamentul Basarabiei), în ultima decadă a lunii noiembrie 1917, fiind vice-preşedintele (21.11.1917 – 25.11.1918) şi apoi preşedintele (25.11.1918 – 18.02.1919) instituţiei legislative a Basarabiei. A avut, ulterior, un rol important în proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti (2 decembrie 1917), formarea şi activitatea primului guvern al RDM, numit Sfatul (Consiliul) Directorilor Generali (7 decembrie 1917), proclamarea Independenţei RDM şi ruperea oricăror relaţii de dependenţă cu Rusia bolşevică (24 ianuarie 1918: dată simbolică: aniversarea Unirii Moldovei cu Ţara Românească în 1859!). În acele condiţii, singura opţiune realistă de politică externă, diplomatică a RDM, al doilea stat independent românesc pe harta Europei, a fost unirea cu Regatul României şi formarea unui singur stat naţional unitar românesc.

În anul 1918 Pantelimon Halippa s-a situat în fruntea curentului activist unionist basarabean, având un rol important în pregătirea acţiunilor pentru unirea Basarabiei cu România. Sfatul Ţării a votat, la 27 martie / 9 aprilie 1918, cu 86 voturi pentru, 3 voturi contra şi 36 de abţineri, unirea condiţionată a Basarabiei cu România. După votarea Unirii, Pan Halippa a făcut parte din diferite delegaţii oficiale: cea care a prezentat regelui Ferdinand I, la Iaşi, Proclamaţia Unirii de la Chişinău; cele care au participat la adunările istorice de la Cernăuţi (15 / 28 noiembrie 1918) şi Alba Iulia (18 noiembrie / 1 decembrie 1918). La începutul perioadei interbelice, Pan Halippa a fost membru al Partidului Ţărănesc din Basarabia, propunând fuziunea PŢB cu Partidul Ţărănesc din România. Ulterior, în 1926, Partidul Ţărănesc unificat a fuzionat cu Partidul Naţional Român, rezultând Partidul Naţional Ţărănesc, condus de Iuliu Maniu – Ion Mihalache, marele partid istoric al României interbelice. În perioada interbelică, Pan Halippa a fost de mai multe ori ministru, la diferite ministere, în perioada: 1 decembrie 1919 – 13 noiembrie 1933; a fost, de asemenea, senator şi deputat în Parlamentul României Mari (1918 – 1934). Datorită atitudinii sale intransigente şi verticale, Pan Halippa a fost considerat de basarabeni ca şi lider al regionalismului basarabean în relaţiile cu guvernul central de la Bucureşti. Academia Română l-a primit membru – corespondent la 15 octombrie 1918 iar Regalitatea l-a decorat cu ordinele: Ferdinand I în grad de Mare Cavaler; Coroana României în grad de Mare Cruce; Serviciul Credincios în grad de Comandor; cu medaliile: Crucea de Război, Peleş etc.  

Ioan Pelivan s-a născut la 1 aprilie 1876 în satul Răzeni (jud. Lăpuşna), pe valea râului Botnişoara, la 32 km de Chişinău, IonPelivandin părinţii Gheorghe Pelivan şi Eugenia Varuh (Varache) Titica, ambii din Răzeni. Pelivanii au fost români basarabeni. Numele Pelivan a fost la origine o poreclă, un cuvânt comun de origine turco – osmană (pehlivan). Satul de baştină a lui Ioan Gh. Pelivan a fost unul de răzeşi (răzeni, rizeni), cum arată şi numele său, întemeiat în 1502, la sfârşitul glorios al domniei lui Ştefan cel Mare. Copilul Ioan Pelivan a urmat cursurile şcolii săteşti (1883 – 1886), apoi ale Şcolii Duhovniceşti (Spirituale) din Chişinău, în perioada 1886 – 1892. Şi-a continuat studiile religioase la Seminarul Teologic din Chişinău, între anii 1892 – 1898, la sfârşitul cărora putea deveni preot rural. Dar finalizarea studiilor seminariale cu rezultate foarte bune i-a conferit tânărului Ioan Pelivan, deja un luptător pe tărâm naţional, dreptul să se înscrie la universitate. Cu o bursă anuală de 300 de ruble, acordată de Zemstva gubernială Chişinău, I. Pelivan s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Dorpat – Iuriev, azi Tartu, din Estonia, începând cu anul universitar 1898 – 1899.

La Dorpat activitatea sa a fost canalizată în două direcţii majore: activitatea intelectuală ca student, interesat pentru însuşirea teoretică şi practică a unei bune pregătiri profesionale; activitatea politică, ca iniţiator şi militant naţionalist în „Pământenia basarabeană”, care era o organizaţie revoluţionară secretă de propagare a ideilor revoluţionare în rândul studenţimii basarabene, cu finalităţi politice, sociale, economice, naţionale, cultural – ideologice anti – ţariste şi anti – capitaliste. Arestat de poliţia ţaristă şi încarcerat timp de aproape 11 luni (februarie 1902 – ianuarie 1903), I. Pelivan a fost achitat în cele din urmă, din lipsă de probe. Pentru tânărul licenţiat în drept de la Dorpat (vara anului 1903), cât şi pentru alţi tineri basarabeni, activitatea complexă în cadrul „Pământeniei basarabene” a trezit definitiv şi ireversibil „conştiinţa noastră naţională de moldoveni şi de români, (…) ni s-a oţelit voinţa de a lupta pentru dărâmarea «puşcăriilor popoarelor» (Rusia ţaristă) şi pentru ridicarea naţională, culturală şi economică a Basarabiei”. În octombrie 1903 a fost din nou arestat şi trimis în exil forţat la Arhanghelsk, în Rusia nordică, apoi soldat şi grefier la Viatka şi Kazan.

Revenit în Basarabia, în august 1905, Ioan Pelivan a desfăşurat o activitate complexă: profesională, ca avocat şi grefier; politică naţională, ca membru al primei grupări naţionale democratice basarabene de la Chişinău; ziaristică – publicistică, ca redactor-şef al ziarului „Basarabia” (mai 1906 – martie 1907) periodic în limba română cu litere chirilice, cu 79 de numere. În vara anului 1906, I. Pelivan a vizitat pentru prima dată România, întâlnindu-se şi cu Nicolae Iorga, un alt mare suflet naţional. În perioada 1907 – 1916 I. Pelivan a îndeplinit funcţia de judecător de ocol la Bălţi, al doilea oraş al Basarabiei, onorându-şi cu succes funcţia. În paralel cu activitatea profesională, a coagulat în jurul său un nucleu de naţionalişti basarabeni, care promovau individualitatea etnico – lingvistico – culturală basarabeană şi lupta, prin diferite forme, împotriva ţarismului expansionist imperialist. O activitate susţinută pentru susţinerea limbii române şi a românismului a desfăşurat I. Pelivan în rândul învăţătorilor şi preoţilor basarabeni de la sate.

În mai 1912 autorităţile ţariste din Basarabia au sărbătorit cu mare fast un secol de la „eliberarea Basarabiei de sub jugul turcesc şi alipirea ei la Rusia”. Obligat, prin funcţia deţinută în sistemul administrativ – juridic ţarist, să participe la acele jignitoare ceremonii pentru români, I. Pelivan a purtat, demonstrativ şi ostentativ, o bandă tricoloră îndoliată,  gest naţional şi patriotic care a indignat profund autorităţile locale imperiale ruseşti. Rezultatul? Anchetă şi destituirea din funcţia de judecător! Ulterior, eroul basarabean s-a înscris şi a activat ca avocat în cadrul Baroului avocaţilor din Bălţi. Semnificaţia protestului lui I. Pelivan? „Gestul plin de demnitate făcut în zilele aniversare din 1912 l-a plasat pe avocatul Ioan Pelivan în fruntea curentului de redeşteptare naţională în provincia subjugată dintre Prut şi Nistru” – au precizat monografiştii Ion Constantin, Ion Negrei, Gheorghe Negru.

După 27 februarie / 12 martie 1917, când s-a prăbuşit ţarismul rusesc, ritmul evoluţiilor politico – naţionale din Basarabia a crescut foarte mult. Astfel, la 3 aprilie 1917 a fost înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc, care a întocmit un program de acţiune care avea în frunte cucerirea drepturilor naţionale şi autonomia Basarabiei. I. Pelivan a avut un rol important în realizarea concretă a punctelor programului naţional – politic basarabean. În broşura Adunarea Întemeietoare, publicată de I. Pelivan în iunie 1917, autorul a considerat că obţinerea autonomiei Basarabiei şi problema reformei agrare erau probleme curat moldoveneşti, rezolvabile doar de către basarabeni, fără concursul celorlalte grupuri etnice din provincia dintre Prut şi Nistru. I. Pelivan a fost ales preşedinte al Comitetului ţinutal Bălţi al Partidului Naţional Moldovenesc (30 aprilie 1917). Peste şase luni, avocatul I. Pelivan a fost desemnat membru al Biroului de organizare a Sfatului Ţării, primul parlament basarabean, în condiţiile proclamării autonomiei basarabene. Nominalizat iniţial candidat la preşedenţia Sfatului Ţării, I. Pelivan (naţionalist basarabean convins!) a renunţat la funcţie în favoarea lui Ion Inculeţ, „moldovean mai tolerant”, reprezentant al fracţiunii ţărăniste basarabene şi al guvernului burghez provizoriu rus moscovit la Chişinău. Acesta a fost ales preşedinte al Parlamentului basarabean la 21 noiembrie 1917, ridicându-se la înălţimea funcţiei şi misiunii sale naţionale. În discursul programatic rostit de la tribuna Sfatului Ţării, I. Pelivan a vorbit în numele Partidului Naţional Moldovenesc, cel mai puternic partid politic din Basarabia, enumerând următorii paşi ai acţiunii naţionale basarabene.

La 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării a proclamat Republica Democratică Moldovenească, ca membră a „republicei federative democratice ruseşti”. Peste 5 zile, la 7 decembrie 1917, Sfatul Ţării a votat primul guvern al RDM, numit Consiliul Directorilor Generali, subordonat doar înaltului for legislativ. În acel guvern, condus de Pantelimon Erhan, Ioan Pelivan a fost Director general la Externe, precizând foarte clar misiunea sa: „(…) să pot lupta pentru singura mea ţintă: Unirea cu România”. I. Pelivan a purtat discuţii la Iaşi  cu prim-ministrul I.I.C. Brătianu, cu N. Titulescu, cu reprezentanţii Antantei în România, pentru a găsi soluţii problemei dezordinii interne din Basarabia. Disoluţia armatei ruseşti de pe frontul românesc şi retragerea dezordonată a acesteia prin Basarabia către Rusia au silit pe guvernanţii basarabeni să ceară guvernului român de la Iaşi trimiterea la Chişinău a unui regiment de voluntari ardeleni în regim de urgenţă (22 decembrie 1917). Dar acel regiment a fost neutralizat şi arestat de către trupele ruseşti bolşevice, la 6 ianuarie 1918, în gara Chişinău. În zilele următoare, Frontotdelul (Comitet revoluţionar bolşevic) de la Chişinău a încercat să preia întreaga putere în capitala ţării şi în întreaga Basarabie, prin lichidarea Sfatului Ţării şi a guvernului, prin eliminarea fizică a naţionaliştilor basarabeni, în frunte cu I. Pelivan. Acesta a plecat în secret la Iaşi, pentru a cere ajutorul armatei române în favoarea instituţiilor statale basarabene.

Guvernul de la Iaşi a aprobat cererea delegaţiei basarabene conduse de I. Pelivan şi armata regală română, condusă de generalul Ernest Broşteanu, a intrat în Chişinău la 13 ianuarie 1918, concomitent cu pacificarea altor localităţi basarabene. Membrii Frontotdelului şi trupele ruseşti bolşevizate s-au retras fără luptă la răsărit de Nistru. I. Pelivan  a prezentat astfel semnificaţia prezenţei armatei române în Basarabia: „Intrarea armatei române în Chişinău pentru noi, moldovenii, pentru mişcarea noastră naţională a fost o eră mare, elementele româneşti căpătând mai mult curaj şi speranţă în viitor. Pentru elementele străine a fost o zi de doliu”. La 24 ianuarie 1918 Sfatul Ţării de la Chişinău a votat independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti şi ruperea oricăror relaţii de dependenţă cu Rusia bolşevică. I. Pelivan a precizat în cuvântarea sa  că „acum suntem în ajunul întregirii neamului”. În telegrama oficială trimisă în numele guvernului de la Chişinău primului-ministru român gen. Alexandru Averescu, I. Pelivan a subliniat că instituţia executivă pe care o reprezintă  „(…) va stabili cât mai curând cu putinţă raporturi strânse şi frăţeşti cu Regatul Român de care suntem legaţi atât prin interesele vecinătăţii cât şi prin comunitatea rasei. Peste două luni, la 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea condiţionată cu România, astfel: din 125 de deputaţi prezenţi, 86 au votat pentru Unire, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au obţinut. Alţi 13 deputaţi au lipsit de la istorica şedinţă. I. Pelivan a votat cu toată convingerea PENTRU  UNIRE!

Dar de ce o Unire condiţionată a Basarabiei cu România? A răspuns, ulterior, tot I. Pelivan: „Înainte de toate noi am zis ca Sfatul Ţării să hotărască el însuşi marea reformă agrară, aşteptată de atâta amar de vreme de ţărănime. Al doilea, ca basarabenii să-şi păstreze sufragiul universal pe care l-au câştigat prin jertfele revoluţiunii, şi ultima condiţie serioasă a fost ca Basarabia să-şi păstreze organizaţia şi legislaţia sa aşa cum le-a moştenit de la Rusia (…). Bineînţeles că nu puteam noi să renunţăm la drepturile cari erau câştigate prin revoluţiune şi nu puteam să ne alipim fără condiţiuni la România, cari în această privinţă prezenta condiţiuni inferioare. Dar, d-lor, când a venit momentul, noi am ştiut să renunţăm şi la aceste condiţiuni de unire. (…) De aceea, ca să zădărnicim acţiunea duşmanilor noştri la conferinţa păcii, am găsit de cuviinţă să renunţăm la condiţiunile pactului din 27 martie 1918”.

Ulterior, I. Pelivan a făcut parte din delegaţia oficială basarabeană care a prezentat guvernului român şi regelui Ferdinand I la Iaşi actul oficial al Unirii condiţionate, votată la Chişinău. Încă o recunoaştere o rolului important al liderului mişcării naţionale basarabene în realizarea Unirii de la 27 martie 1918! Peste aproape opt luni, în şedinţa solemnă a Congresului General al Bucovinei de la Cernăuţi, de la 15 / 28 noiembrie 1918, după sublinierea importanţei Unirii Bucovinei cu România, a militat pentru unirea tuturor forţelor naţionale româneşti pentru desăvârşirea formării statului naţional unitar român. În noua conjunctură politico – militaro- diplomatică internă şi externă europeană din noiembrie 1918 (caducitatea Păcii de la Bucureşti din 24 aprilie / 7 mai 1918, armistiţiul de pe frontul de Vest, de la 11 noiembrie 1918), luând ca exemplu şi Unirea necondiţionată a Bucovinei cu Regatul României de la 15 / 28 noiembrie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a proclamat la 27 noiembrie / 10 decembrie 1918 Unirea necondiţionată a Basarabiei cu România („a doua Unire de la Chişinău”). După 24 decembrie 1918, I. Pelivan  a fost reconfirmat în funcţia de Director al Justiţiei din Basarabia.

În februarie 1919 I. Pelivan a fost desemnat ca reprezentant al Basarabiei în Comisia română participantă la Conferinţa de pace de la Paris (1919 – 1920). Patriotul basarabean a desfăşurat o intensă şi continuă acţiune pentru prezentarea, în faţa Europei, a dreptului Basarabiei de a-şi hotărî singură soarta şi viitorul politic, de a se uni cu România, a dreptului României Mari de a reprezenta şi a lupta pentru interesele Basarabiei în cadrul Regatului şi, în ultimă instanţă, în cadrul sistemului de pace european. I. Pelivan s-a confruntat politic, naţional, ideologic, propagandistic, ziaristic atât cu bolşevicii („roşii”), cât şi cu ţariştii („albii”) de la Paris, care susţineau la unison că Basarabia era provincie bolşevică / rusească, în perspectiva refacerii imperiului rusesc, fie „roşu”, fie „alb”. I. Pelivan a conchis că ruşii, fie bolşevici („roşii”), fie nostalgici simpatizanţi ţarişti („albii”), erau cu toţii imperialişti, când trebuiau să reconstituie, să refacă fostul imperiu ţarist! În perioada activităţii specifice desfăşurată la Paris (1919 – 1920), I. Pelivan a elaborat şi a publicat în capitala Franţei zece broşuri în care prezenta şi promova istoria Basarabiei sub ocupaţie rusească ţaristă, locul şi rolul provinciei dintre Prut şi Nistru în cadrul României, drepturile Regatului asupra Basarabiei şi de a reprezenta drepturile acesteia în Europa. În martie 1920 Consiliul Suprem al marilor puteri învingătoare în Primul război mondial au recunoscut unirea Basarabiei cu România, victorie politico – diplomatică la materializarea căreia I. Pelivan a avut o contribuţie hotărâtoare. La 28 octombrie 1920, prin Tratatul de la Paris, guvernele Angliei, Franţei, Italiei, Japoniei au recunoscut oficial Unirea Basarabiei cu România şi suveranitatea Bucureştiului asupra Chişinăului. I. Pelivan a revenit în România, în mai 1920, cu sentimentul deplin al datoriei şi misiunii naţionale împlinite şi cu recunoştinţa contemporanilor. N. Iorga  a exprimat esenţa misiunii şi a succesului lui I. Pelivan în capitala Franţei: „Reunirea Basarabiei la România nu a fost un succes al diplomaţiei româneşti, cum s-a afirmat în permanenţă, ci rezultatul propagandei efectuate de I. Pelivan la Paris”.

Prodan,27Unirea

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Cele mai frumoase aprecieri, d-le profesor, va citesc cu mult interes întotdeauna!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5