Primit pentru publicar: 22 aug.2015
Autorr: Ioan Dănilă, Bacău
Publicat: 24 aug.2015

Ion N. Oprea și Limba română

Într-un mesaj trimis in toamna lui 2014 gazetarului si istoricului literar/cultural Ion N. Oprea, exclamam fără rezerve: „Sunteti unic!“ Mă  gândisem la suita de cărți pe care – precum un nou mecena – ni le pune la dispozitie, nu înainte de a ne invita să colaboram la alcatuirea lor. Una dintre acestea poarta titlul „Dorul de-acasă“ și cuprinde texte semnate de membrii unui inedit cenaclu prin corespondență. Aici zic eu că se află unicitatea lui INO, cum îi zic apropiatii: ca un veritabil coordonator, gândeste o tema, o propune prietenilor din tara, iar acestia îi trimit textele-răspuns la provocarea lansată. Nu există restricții în privinta dimensiunilor si nici a formei de prezentare, asa că am citit între aceleasi coperte eseuri, amintiri, proză, poezie, ministudii filologice etc. de la câteva rânduri la câteva pagini. Pentru a nu ramâne dator, din când in când adună productiile gazetăresti într-un volum, asa cum s-a întâmplat în iunie 2015, când la Editura PIM a scos manunchiul de comentarii „Borna sufletului“.

Ion N. Oprea este, ca formatie, jurist, dar ceea ce a tipărit până acum ni-l arată ca pe un autentic publicist, mai precis ca pe un polivalent al scrisului. Sub semnatura lui ajung la noi cronici ale unor evenimente stiintifice ori culturale, recenzii, cu un cuvânt comentarii, alcătuite cu rigoare si convingator, dovada ca a avut vointa de a sta pâna la sfârsitul acelui eveniment și, respectiv, de a citi în totalitate cartea pe care o prezintă.

Cu un interes special i-am parcurs textele cu subiecte lingvistice, constatând ca le-a tratat cu interesul aparatorului limbii române și că astfel s-a aliat cu autorii, chiar și peste veacuri, în campania de cunoastere si protectie a normelor de exprimare orală și scrisă. Acestea au istoria lor, așa că ieseanul dă atenție unui eveniment editorial: tiparirea, dupa 90 de ani de la prima editie, a monumentalei lucrari „Originea românilor“, de Alexandru Philippide. Din conținut, reia întrebări mai mult sau mai puțin retorice:

„Cât de departe ajunsese romanizarea Peninsulei Balcanice?“ si „Ce putea sti Petru Maior despre asa ceva?“ sau, mai clar, „Când a încetat de a trăi limba comună latina?“ și „Ce neamuri de oameni se vor fi ascunzând sub numele nehotarâte, pe care nu le putem constata ca illyro-panone, ca thrace sau celte?“ Ion N. Oprea aruncă mănușa specialistilor de azi, raspunsurile trebuind să fie găsite „tot de catedrele universitare“. Cuvintele din substratul limbii române, unele doar presupuse a fi dacice, asezate în vers de George Munteanu Dinizvor, îi dicteaza lui INO o etichetare de critic literar experimentat: cartea „Pururea“ este „un imn al cuvintelor strămoșești, al protosimbolurilor de comunicare verbală, transmise din tată în fiu…“ De altfel Ion N. Oprea este autorul unui volum de sine statator, „Dacii la ei acasa“, „un îndemn a ne documenta despre munca istoricilor“, într-un moment când românii riscă să-și compromită „identitatea, lucru pe care nu l-au făcut dacii în timpuri mai vitrege“.

Foarte aproape de noi, ni-l aduce în prim-plan pe un alt gazetar pur-sânge, Dumitru V. Marin, care la o întâlnire cu elevii Colegiului National „Gh. Vranceanu“ din Bacău i-a/ne-a atentionat ca de 25 de ani limba româna este supusă unui bombardament de influente străine“. Zicem si noi odată cu Ion N. Oprea că limba națională „trebuie cu grijă și responsabilitate promovată“.