Ionuţ Caragea – Aforisme din spuma valurilor (iunie-iulie 2015)

Trăiesc cu speranţa că poezia şi aforismul mai au puterea să salveze suflete rătăcitoare atunci când nimeni nu mai are timp pentru lectura unui roman de calitate.

*
Numai poetul ghilotinat de muzele sale ştie cum „să se adune” şi să rămână „cu capul pe umeri”.

*
Poeţii nu s-au mulţumit niciodată să fie doar îmblânzitori de amintiri. Şi-au băgat capul şi în gura himerelor.

*
Minciuna poate fi acum un început de existenţă, dar mâine va fi un început de nonexistenţă.

*
Lacrimile – oceane în miniatură în care sunt vii doar amintirile.

*
Dumnezeu îşi permite luxul de a da tuturor oamenilor autografe cu raze de soare. Când vine noaptea, stelele îi scriu şi îi rescriu biografia pe paginile infinite ale cerului.

*
O plantă are nevoie de apă şi lumină pentru a creşte mare şi viguroasă. Poetul are nevoie „doar” de lacrimi şi întuneric.

*
Este foarte uşor să scrii manifestându-ţi repulsia faţă de urât. Este mult mai greu să te concentrezi asupra frumuseţii subtile din interiorul urâtului, s-o scoţi la iveală şi s-o amplifici.

*
Să fii poet înseamnă să ai, în acelaşi timp, o inimă însetată de dragoste şi o minte însetată de cunoaştere. Atunci când inima exclude creierul, eşti sclav al dragostei, iar atunci când creierul exclude inima, eşti sclav al ştiinţei.

*
Sunt unii poeţi care scriu ca şi când mâine ar veni sfârşitul lumii. Singurul martor al creaţiei lor este Dumnezeu, iar singura bibliotecă în care mai au credinţa să ajungă este cea a cerului.

*
Lacrimile sunt păsări de foc care şi-au pierdut aripile.

*
Din când în când, sufletul trebuie să respire prin lacrimi. Altfel s-ar zbate ca peştele pe uscat.

*
Înţeleptul vede viitorul chiar şi în spuma valurilor.

*
Înainte de a se topi în palmă, fulgul de zăpadă a visat să ajungă bulgăre.

*
Mormintele iubirilor pe care le păstrăm în suflet nu au nevoie de cruci, ci de catedrale de lumină.

*
Amintirile sunt ca peştii ce înoată mereu împotriva curentului. Îşi caută tinereţea la izvoarele timpului, apoi pier şi ajung în marea cea mare…

*
Ca să ajungi la inima femeii, nu ai nevoie de harta trupului ei, ci de harta viselor pe care să le împlineşti împreună cu ea.

*
După ce plouă, cerul nu ne reproşează niciodată că-i suntem nerecunoscători. Ba chiar are liniştita graţie de a ne binecuvânta cu raze de soare sau cu un zâmbet curcubeu.

*
Oamenii sunt flori îngemănate care cresc pe ţărmul binecuvântat de roua timpului.

*
Prin ochiul de apă te priveşte şi cerul, şi pământul. Şi te priveşti şi tu pe tine însuţi, mirat de ridul care ţi se adânceşte pe frunte.

*
Dacă oamenii s-ar fi născut cu aripi, ar fi devenit păsări de pradă. În niciun caz îngeri.

*
Poetul care nu renunţă definitiv la poezia pe care a scris-o, nu este cu adevărat înţelept. Nu face decât să-şi care sicriul de cuvinte în spate, de teamă să nu fie îngropat într-un loc pe care nu-l cunoaşte.