Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.4 (148), Aprilie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

IONUȚ ȚENE  – VALERIU GAFENCU.
O BIOGRAFIE TEOLOGICĂ A SFÂNTULUI ÎNCHISORILOR

Primit pentru publicare: 29 Apr. 2021
Autor: Elena TRIFAN
Publicat: 30 Apr. 2021
© Elena Trifan, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

IONUȚ ȚENE  – VALERIU GAFENCU.
O BIOGRAFIE TEOLOGICĂ A SFÂNTULUI ÎNCHISORILOR

Ionuț Țene, istoric și publicist, la Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, a publicat cartea ”Valeriu Gafencu. O biografie teologică a Sfântului Închisorilor. ”

Este un studiu profund și original, însumând 226 de pagini, structurat în 22 de capitole, cu un ”Cuvânt-înainte” scris de pr. Amfilohie Brânză și Postfața ”Din fericire pentru acest neam, nemiloasa detenție a umplut sinaxarele de sfinți.”

În întreaga carte autorul mânuiește parcă un far reflectorizant  asupra vieții și activității unui tânăr basarabean, Valeriu Gafencu, proiectate pe fundalul evenimentelor istorice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și din zorii comunismului.  

Pentru scrierea acestei cărți, un adevărat imn închinat unui slujitor al lui Dumnezeu,  Ionuț Țene a studiat o bibliografie bogată, constând din documente de epocă, găsite în arhive, cărți, cât și discuții avute cu cei care l-au cunoscut pe Valeriu Gafencu în lumea închisorilor.

 Abordarea personalității lui Valeriu Gafencu nu se face din punct de vedere al vieții fizice, ci al celei spirituale, prezentate pe o axă temporală, atât orizontală, cât și verticală, ce ia parcă formă de cruce, într-o relație intrinsecă cu strămoșii, familia, comunitatea sătească, mari evenimente istorice, universul concentraționar al închisorilor comuniste, tovarășii din detenție, posteritatea. 

Dar să urmărim împreună cu Ionuț Țene firul vieții lui Valeriu Gafencu!

El s-a născut în anul 1921, în localitatea Sângerei din Basarabia, ”într-un cadru istoric propice renașterii unui naționalism viguros și sănătos…” (pag.14) și într-o familie cu un puternic sentiment patriotic. 

De mic, a manifestat înclinație pentru lectură și pentru rugăciune. Și-a făcut studiile la școala din satul natal, la Liceul ”Ion Creangă” din Bălți.  

După Ultimatumul Sovietic de la 28 iunie 1940, prin care Basarabia urma să fie alipită Uniunii Sovietice, Valeriu Gafencu a fost trecut Prutul de către tatăl său, Vasile Gafencu, care a rămas pe pământ basarabean, unde s-a jertfit pentru drepturile țării sale.

La Iași, în anul 1941, când era student la Facultatea de Drept și de Filosofie, Valeriu Gafencu a fost condamnat la 25 de ani închisoare, deoarece era conducător al unui Grup al Frățiilor de Cruce din Mișcarea Legionară, care fusese interzisă și se implicase în acțiuni politice.

 Timp de 11 ani și i-a petrecut în închisorile de la Aiud, Pitești și Târgu-Ocna unde și-a dat sfârșitul în anul 1952, la vârsta de 30 de ani, după ce cu o zi înainte își prezisese moartea care pentru el a fost o eliberare spirituală: ”Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul.”

Firul călăuzitor al cărții este supraviețuirea, înălțarea și eliberarea spirituală a omului prin credință în Dumnezeu. 

În lumea închisorilor în care și-a petrecut cei 11 ani de viață Valeriu Gafencu a făcut dovada unui caracter puternic, cu însușiri alese: răbdare în suferința pe care și-a asumat-o asemenea lui Iisus Hristos, credință în Dumnezeu, spirit de întrajutorare (I-a dat streptomicina sa unui tânăr evreu.), iubire față de semeni, bunătate, clarviziune.   

Care au fost stâlpii rezistenței lui Valeriu Gafencu în închisoare?

În primul rând, credința nestrămutată în Dumnezeu, liturghia, spovedania, rugăciunea și iertarea.

Aici, în lumea închisorii, el a avut puterea de a se ruga și de a-i ierta atât pe binefecătorii, cât și pe răufăcătorii săi. Pentru el suferința este ”o metanoia”, o jertfă pentru izbăvirea sa și a neamului său.

Cartea conține pagini de mare frumusețe ale spiritualizării universului concentraționar prin credință. Acolo, într-o lume a suferinței, acești martiri ai credinței, au avut puterea de a ”transforma închisoarea în biserică și celula în chilie”, de a face ca  lumina cerului să coboare în adâncuri și de a-și însenina chipurile cu lumina sufletului.

O altă latură a personalității lui Valeriu Gafencu manifestată în lumea închisorii a fost talentul literar, concretizat în poezii ale căror teme sunt lumina și credința.

Creația literară a lui Valeriu Gafencu este analizată atât în raport cu poeți români contemporani acestuia, cât și cu opere din cultura universală: ”Poezia lui Valeriu Gafencu are rădăcini originale, în imnul bizantin, cu psalmodieri incantabile într-o koinonia sau comuniune sacră a omului cu Dumnezeu.” (pag. 77-78), ”Poezia lui Gafencu este influențată stilistic de Weltanschauungul liric al epocii.” (pag.85)

În viziunea lui Ionuț Țene creația literară gafenciană este: ”o expresie creștină”, ”izvor de munte cristalin și năvalnic”, ”un imn pentru biruința întru Hristos”; ”Poeziile lui Gafencu sunt imne închinate Luminii, incantații ale credinței.” 

”Îndreptarul de spovedanie” al lui Valeriu Gafencu și o întâlnire secretă pe care a avut-o cu Arsenie Boca în anul 1946 sunt alte aspecte care completează personalitatea analizată cu implicare afectivă puternică de către autor.

O atenție sporită acordă acesta și felului contradictoriu în care a fost receptat Gafencu de către contemporani, cât și de către urmași.

Pentru generalul Ion Antonescu și pentru comuniști a fost o persoană ostilă, pentru colegii de închisoare a fost un model, ”un mentor”, Securitatea comunistă l-a trecut în rândul misticilor. I-au fost dedicate articole, cărți și un documentar de către persoane care l-au cunoscut sau nu. Nicolae Steinhardt l-a numit ”Sfântul Închisorilor”, Constantin Voicescu îi face un frumos portret: ”Despre Târgu-Ocna ar trebui să vorbească Valeriu Gafencu, stâlpul de foc al spiritualității din închisorile comuniste. Ochii lui mari, albaștri, oglindeau cerul.  Privindu-i, te simțeai așa de mic! Dar zâmbetul lui de nedescris îți dădea curaj și te făcea să cunoști ce este iubirea  lui Hristos.” (pag. 175)  

Primăria orașului Târgu-Ocna i-a decernat titlul de ”Cetățean de onoare”, care i-a fost însă retras. Există bănuieli că oasele înmiresmate, găsite într-un cimitir în care au fost înhumați condamnați din închisorile comuniste ar putea fi ale lui.

Ionuț Țene nu este un simplu biograf, ci în demersul său scriitoricesc inserează cunoștințe din alte domenii de activitate, fie direct, fie prin comparații.

De exemplu, sunt analizate etimologic și semantic cuvintele: ”Sângerei”, ”sfânt”, ”sfințenie”, ”păcat”, suferința martirilor închisorilor comuniste este asemănată cu aceea a primilor creștini și cu a personajelor lui Dostoievski, Valeriu Gafencu ”a fost un Mîșkin al vremurilor prigoanei comuniste.” (pag. 38)

Capitolul ”Poetul Închisorilor, o simbioză literară între imn, elegiac și baladesc” se conturează în adevărate pagini de critică literară.

Spiritul activ al lui Ionuț Țene se manifestă și de data aceasta.

 Relatează, analizează, compară, dar își exprimă și opinii.

 Propune ca pe stema satului în care s-a născut Valeriu Gafencu să se afle chipul acestuia. Consideră că poezia lui Valeriu Gafencu este o carte deschisă care trebuie studiată profund și să fie introdusă în istoria literaturii române.

I se pare pertinentă propunerea ca cei care s-au sacrificat în închisori în numele credinței în Dumnezeu să fie sanctificați.

  Cartea ”Valeriu Gafencu. O biografie teologică a Sfântului Închisorilor” aduce lumină într-un domeniu mai puțin cunoscut al istoriei naționale și ar putea fi un îndreptar pentru toți cei aflați în suferință, indiferent de ce origine ar fi, când, cum și unde s-ar manifesta ea.

Dovedește deopotrivă talentul scriitorului, cât și maturitatea sa de cercetător pasionat atât în plan istoric, cât și literar.

Întâmplarea a făcut să citesc această carte în Săptămâna Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos și să înțeleg mai bine relația om-Dumnezeu, rolul purificării și sfințirii prin credință și prin sacrificiu.