Publicat de Lucia Olaru Nenati, 28 nov.2013                                         

Am  avut cândva revelaţia semnificaţiei definitorii a baladei Mioriţa asupra destinului fiinţei noastre naţionale, a unui adevăr orbitor în mesajul transmis de veacuri în alcătuirea ei: suprimarea simbolică a ortomanului, adică a omului excepţional de către tovarăşii săi, din invidie şi adeversitatea provocată de înzestrările sale, din dorinţa de-a scăpa de cel care-i deranjează şi-i umbreşte prin grandoarea lui, atitudine remanentă în diacronia noastră până azi, ceea ce în plan istoric poate fi o cauză a neîmplinirii şansei presupuse de daturile genetice ale acestui neam.

In mohorâtul noiembrie se cuvine să ne amintim de unul dintre multele exemple de manifestare a acestei paradigme: asasinarea lui Nicolae Iorga, cel jertfit  din cauza uriaşei sale energii depuse în slujba ţării. Contrastul dintre dimensiunea personalităţii sale şi acest sfârşit nedemn este atât de cumplit încât îşi ţipă şi azi absurditatea strigătoare la cer. Oricine l-a cunoscut a fost fascinat de puterea lui de-a capta sufletele auditorilor, de a le insufla o stare de viguroasă înălţare a moralului, de limpezire a conştiinţei. Cine i-a cunoscut activitatea a fost uimit de uriaşa lui apertură creativă şi ştiinţifică (autor a peste 16.000 de titluri!), de curajul său şi de mereu prezenta lui luare de atitudine în chestiunile colective majore, de supraomeneasca lui memorie şi putere de cuprindere a informaţiilor, de învăţare a limbilor străine (se spune că a învăţat limba turcă în tren mergând la un congres la Istambul!) ca şi de energia sa luminată. Inegalabilă este şi contribuţia sa la înfăptuirea Marii Uniri pe care o considera a fi “o necesitate intimă, fundamentală a naţiei noastre”, încât, pe bună dreptate, el a fost perceput ca un “apostol al neamului” şi un personaj providenţial trimis parcă de destin să-i coaguleze energiile luminate, unire, pe care a considerat-o a fi “cea mai mare faptă din toată viaţa neamului nostru”..

E tulburătoare relevarea unui aspect numerologic parcă simbolic şi anume faptul că el se năştea tot la Botoşani, ca şi Eminescu, exact în anul în care acesta din urmă ducea la îndeplinire marele proiect cultural avant la lettre de declanşare a conştiinţei unioniste prin  Serbarea de la Putna. De altfel, aşa cum am subliniat nu o dată, în cărţi, articole sau conferinţe, Eminescu i-a fost în toate palierele conştientizării sale un mentor spiritual, aşa cum el însuşi a mărturisit adesea, amândoi fiind preocupaţi prioritar, de interesul colectiv al naţiunii înaintea oricărui interes personal. Tot el a fost şi cel mai aprig promotor al valorilor culturii române şi al creatorului ei emblematic, Eminescu, în activitatea sa de diplomaţie culturală românească în lume. Calităţile şi creaţiile lui, lucrările lui hugoliene sunt greu de cuprins cu puterea şi măsura minţii omeneşti obişnuite, el fiind ceea ce un auditor străin al unui curs despre Iorga a exclamat uimit: un “űbermensch”, adică un supraom. A fost cu adevărat o personalitate supraumană ale cărui merite au fost dublate de onestitatea şi buna lui credinţă fără  reproş, drept care Sadoveanu îl  considera a fi “sălbatic de cinstit”, un om din stirpea eroilor lui Carlyle pe care o naţiune şi-i produce în momentele de răscruce ca să propăşească.

Un astfel de om care uimea străinătatea şi umplea de admiraţie pe învăţaţii din universităţile şi academiile lumii a căzut secerat în zilele lui noiembrie 1940, nu doborât de oşti străine, ci de mâinile unora din neamul lui atât de iubit şi, paradoxal, ale unora ce porniseră la drum tot sub steagul interesului naţional, (dacă nu cumva au dreptate cei ce susţin că în spatele trăgătorilor s-au aflat alte forţe neprietene deranjate de marea personalitate a savantului!). Ne vom cutremura mereu de faptul că în zilele altui noiembrie s-a stins cea mai vastă minte şi cea mai puternică energie luminată a neamului nostru, comparabile doar cu ale mentorului său spiritual, Eminescu.

Măcar atât suntem datori: să ne amintim în aceste zile de norocul providenţial ce a fost dat naţiunii noastre prin ivirea fiinţei lui exact atunci când devenirea istoriei cerea o forţă urieşească, dar şi de cumplitul şi absurdul nenoroc ce ni s-a petrecut prin stingerea unei flăcări atât de larg şi viu luminătoare. Acum, în preajma Zilei noastre Naţionale, se cuvine să ţinem în cugetul nostru, oriunde-n lume vibrează suflet românesc, dar mai ales în Botoşani, iubitul său oraş natal, o candelă aprinsă în memoria acestui titan înălţător de suflete, străduindu-ne să-i păstrăm intactă unda iradiantă.

Articolul mai poate fi văzut pe site-ul: http://www.monitorulbt.ro/Stiri/Editorial