Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 1 (121), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

LICEUL DE BĂIEŢI DIN BOTOŞANI  MUTAT ÎN NOUL PALAT

Primit pentru publicare: 07 Ian. 2019
Autor: Alexandru HRISCU, Cluj – Napoca
Publicat: 13 Ian. 2019
© Alexandru Hriscu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

III.  LICEUL DE BĂIEŢI DIN BOTOŞANI  MUTAT ÎN NOUL PALAT

 Anul terminării Războiului Ruso-Turc, finalizat cu câștigarea independenței Principatului Unit Român, plătit cu multe jertfe omenești, a fost determinant pentru națiunea română, însă și pentru ascensiunea Liceul de la Botoșani. În acel timp, directorul hotărăște să mute Liceul într-un alt sediu, mai încăpător, la care se va plăti, după cum spune documentul ,,pe o periodă de 10 ani (1880-1890), cu o chirie anuală de 5.500 franci plătibili în două rate semestriale.”[1] Această acţiune de schimbare a sediului a fost susţinută de aproape toate directoratele Liceului, dat fiind faptul că Gimnaziul s-a transformat în Liceu, iar numărul elevilor a crescut considerabil. Contractul de închriere a noului sediu al Liceului ,,a fost încheiat între: fondul şcolar al comunităţii religioase armene din Botoşani, reprezentat prin epitropii Dr. Gr. L. Goilav, Dr. A. Manea, Abraham Ibrăileanu, Iacob Buiucliu; Ministrul Cultelor și Instrucțiunii publice, reprezentat prin ,,D-nul Const. Gh. Savinescu, directorele lyceului din Botoșani”.[2] Liceul va mai sta pe o perioada de cinci ani în noul local, întâmpinând probleme de natură gospodărească, gardul ce împrejmuia liceul trebuind a fi refăcut deoarece dădea un aspect ,,sălbatic” instituţiei.[3]

Anul 1881 îl aduce pe marele academician şi istoric Nicolae Iorga (Anexa 2) ca elev la Liceu, fiind proaspăt absolvent al Şcolii primare de Băieţi numărul 1 ,,Marchian”, urmând să se transfere după cinci ani la Liceul din Iaşi, din cauza unei altercaţii  cu profesorul de ordine şi muzică Victor Fleury, care îl acuză pe tânărul elev că nu l-a salutat regulamentar. Desigur, contemporanii, foştii colegi au o altă variantă la acest eveniment, părerile fiind împărţite. Renumitul istoric botoşănean îşi relatează amintirile mai pe larg în cartea sa ,,Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost” între paginile 58-89.

În urma vizitei primului ministru I. C. Brătianu din 1880 la Botoşani, în primăvara următorului an, se propune construirea sau cumpărarea unui nou local pentru Liceu, datorată faptului că ,,s-a încercat realizarea unei nou secțiuni la clasa a VII-a”[4] urmărindu-se creşterea numărului de elevi din instituţie. Directoratul a luat în calcul cumpărarea caselor ,,Raluca Miclescu” din oraș, deoarece construirea unui local ar fi necesitat prea mult timp și prea mulți bani, așa că, printr-un Ordin al Ministrului cu numărul 3505, face cunoscut Comisiei bugetare a prevede sumele pentru cumpărarea acestor case.[5] Clădirile nu au mai fost cumpărate din motive necunoscute, însă în 8 iunie 1882, apare răspunsul trimis de Minister, în care directoratul este anunțat că s-au prevăzut sumele necesare pentru construirea unui nou local al Liceului[6], destinat special nevoilor unei instituții de învățământ, clădiri care până la acea vreme au fost construite pentru un cu totul alt scop și nicidecum pentru funcţionarea unui centru de învățământ. În aceste case și-au dus activitatea necontenintă Gimnaziul și mai apoi Liceul din Botoșani, cu multe neajunsuri din cauza lipsei localului adecvat, un lucru foarte des întâlnit şcolile din Principatele Unite ale României la acea vreme.

Ministrul a trimis propunerea pentru a se alege terenul necesar pentru construcția noului local, din comisia de aprobare făcând parte: ,,colonelul C. Pilat, deputatul Gh. Urzică, profesorul (directorul) Emil Tocarschi și primarul orașului Botoșani.”.[7] Pentru Liceul din Botoșani a fost alocată suma de 180.000 de lei, concomitent s-au mai alocat 1.800.000 de lei pentru alte două licee și o școală primară de fete din București, pentru Liceul din Iași, ce era și internat, suma de 600.000 de lei, iar la Bârlad, aceeași sumă ca cea oferită botoșănenilor, de 180.000 de lei.[8] Comisia a făcut propunerile, s-au ales diferite locații din oraș, și astfel s-a hotărât ca să fie cumpărat de la cetățeanul Alecu Stroja împreună cu ceilalți proprietari din zonă, partea de pământ destinată construirii edificiului.[9]

Terenul ales a fost pe culmea înaltă a orașului Botoșani (exact ca un templu, un templu al alfabetizării constante a botoșănenilor), ce se învecinează cu biserica romano-catolică cu hramul ,,Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și casa boierească Ciulei, existente și în zilele noastre. Istoricul botoșănean Nicolae Iorga, într-unul dintre volumele sale de aminitiri, ne face o relatare interesantă, şi anume, pe locul viitoarei clădiri se afla ,,casa mărunțică a familiei Stroja care era încojurată de livezi și grădini…”.[10]

Șantierul începe abia în iulie 1883, fiind supravegheat de arhitectul Minsterului și directorul Liceului, iar piatra de temelie a fost pusă în prezența Ministrului Instrucțiunii Publice, S. Aurelian, în iulie 1883. Lucrările de construcție la templul de educație botoșănean, ca în pilda meșterului Manole, a cerut jertfe, astfel, în urma prăbușirii unei schele, a produs moartea unui număr de muncitori.[11]

La 1 septembrie 1885, șantierul s-a terminat, și a totalizat un număr de doi ani necesari pentru clădirea acestui edificiu (Anexa 3) al Liceului din Botoșani.[12] Inaugurarea clădirii a avut loc pe data de 3 septembrie 1885, odată cu începerea noului an școlar 1885-1886, onorată cu prezența Ministrului Instrucțiunii Publice, Dimitrie Alexandru Sturza și a Secretarului General al aceluiași minister, și anume, marele Spiru Haret.[13]

Cu ocazia acestui eveniment, ziarul ,,România Liberă” de sâmbătă, 14 septembrie 1885, titra discursul profesorului Savinescu, cu ocazia deschiderii noului local, dar și datorită împlinirii a 26 de ani de când a fost înființat Liceul (voi reda parțial articolul din ziar, deoarece este un eveniment foarte important pentru Liceul din Botoșani, dar și pentru că este inedit, conținând elemente foarte importante din istoria acestei instituții): ,,(Inaugurarea noului local și serbarea aniversării a 26 de la înființarea liceului din Botosani)    Discursul d-lui Săvinescu     

Domnule ministru, Onorată adunare,

          Ce solemnitate poate fi mai frurnoasă de cât aceasta în care se serbătoresc trei mari evenimente școlare: adică, inaugurarea noului palat de liceu, serbarea aniversărei a 26-a de la înființarea vechiului Gimnasiu din Botoșani, și prin întâmplare începutul unui an nou școlar (1885–1886) la această școală. […] Câtă deosebire: atuncea ca să zic așa, se punea prima piatră fundamentală Gimnasiului de Botosani într’o casă modestă; pe când astăzi odată cu începutul noului an școlar 1885-1886, d-nu D. Sturdza, ministru de Culte și Instrucțiune, și eruditul membru al Academiei române, vine și ne dă cheile noului palat, în care este deja strămutat liceul din Botoșani. […] Domnule ministru, serbătorim tot astăzi cea dea 26-a aniversare a liceului din Botoșani; serbătorim împroprietărirea liceulul din Botoșani; serbătorim începutul unui nou an școlar; serbătorim fericita ocasiune a venirei d-voastre în orașul Botoșani. Cât de espansivi ni se cuvine a fi; cât de multumiți căci ni se presentă o așa frumoasă ocasiune. Orașul Botoșani, pot zice că până astăzi n’a avut o serbătoare așa de mare, proprie a sa. Mari au fost serbările făcute pentru vitejia ostașilor țerei în câmpiile Bulgariei în campania resbelului trecut; mari au fost și sunt serbătorile proclamărei Regatului Român; dar pe când acelea sunt serbătorile generale ale tuturor Românilor, acestea de astăzi, fiind parțiale ale orașului nostru, le cred mai mari și mai interesante pentru El. […] Câtă veselie pentru acest oraș; câtă mândrie cetățenească pentru un oraș așa de mult considerat. […] În fața țărei, noi serbătorim a 26-a aniversare de la înființarea școalei noastre, cum și împroprietărirea liceului din Botoșani într’un palat atât de splendid. Elevilor, al vostru este palatul în care stați; pentru voi țara a cheltuit sume considerabile cu această pompoasă clădire; pentru voi se cheltuiesc milioane; și voi să vă veseliți astăzi, cu singura condițiune, ca mâne să triplați silințele noastre, […]. Onorată adunare, să-mi permiteți a fi ecoul D-voastre, adresând vii mulțămiri guvernului și țărei noastre pentru darul ce ne-au facut clădindu-ne acest palat; să-mi permiteți a fi ecoul d-voastre mulțumind comunei noastre, care ne-au  dat o bucată de teren, de cea mai mare valoare pentru corpul locului cumpărat de stat pentru școala noastră. Consiliul comunal de Botoșani, doritor de progres, nu s’a uitat făcând niște expropieri, de cât la necesitatea ce avea clădirea ei de acel loc ; ci el în părinteasca lui îngrijire a mai adaos ceva la darul ce ne-a făcut țara. […]”.[14]

Articolul care marca evenimentul ce a avut loc odată cu inaugurarea noului și falnicului palat al Liceului are părți elogioase pe care nu le-am transcris din cauza lucrării mele modeste de mici dimensiuni.

O mărturie elocventă despre biblioteca Liceului, proaspăt mutată în noua clădire, ne dă Nicolae Iorga în aceleași volume de amintiri ale dumnealui: ,,[…] și că trecusem în sălile largi, luminoase ale palatului pe care nu-l dăruia statul român pe ruinele căsuței unde murise turbată mîța bătrîioară și fricoasă care fusese Lența Strojăi. […] Așezată sus, în regiuni de aer curat, în afară de forfota jidovimii sărace, între locuinți boierești impozante și livezi bogate, avea două rânduri, culoare largi, pline de soare, bibliotecă, în care am clasat vechi dicționare grecești și cărți din veacul al XVIII-lea…, sală de gimnastică și tot ceea ce trebuia unei instituții după cerințele timpului.”[15] Astfel, după această declarație, ne putem da seama că biblioteca Liceului, pe vremea când Nicolae Iorga era elev, era destul de însemnată, chiar dacă ne lipsește o descriere mai exhaustivă a ei, oricum era cea mai mare bibliotecă școlară din oraș și poate chiar din județ.

Se menționează că noua clădire avea trei nivele, subsol, parter și un etaj superior pe urmă un pod, în care se totalizau 25 de camere, 14 la partier, și 11 la etajul I, în care biblioteca Liceului capătă o cameră proprie, care avea 239 metri cubi (după clasificarea veche), care erau ,,așezate la etaj, ambele aripi dinspre strada Liceului.”.[16] Informații despre mutarea bibliotecii Liceului dintr-o cameră într-alta, nu am regăsit, însă după planul Liceului publicat în Anuarul Liceului 1931-1932, camera bibliotecii era dispusă la fel cum a fost menționată mai sus, luând în calcul faptul că i-a mai fost ridicat Liceului încă un etaj la începutul anului 1920 și s-au făcut tot felul de mutări. Noua clădire nu a beneficiat de sistem de canalizare, fiind montat abia în anul 1914. Mai mult decât atât, noua clădire construită de Minister, căuta să satisfacă cerințele exigente ale tuturor direcțiunilor de licee din Regatul României, având un spațiu restrâns.

Note:
[1] S. J. A. N. secția Botoșani, Fond Fam. Manea, doc. nr. 29 apud Mihai Ioan, et. al., op. cit., p. 291.
[2] Mihai Ioan, et. al., op. cit., p. 44-45.
[3] Ibidem, p. 45.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem.
[6] Ibidem.
[7] Ibidem.
[8] Ibidem.
[9] Anuarul op. cit., 1921-22, p. 17.
[10] Mihai Ioan, et. al., op. cit, p. 45, apud Nicolae Iorga, O viață de om așa cum a fost. Orizonturile mele, Minerva, București, 1976, p. 25.
[11] Ibidem, p. 46.
[12] Anuarul op.cit., 1921-22, p. 16.
[13] Ibidem, p. 17.
[14] România Liberă, anul IX, nr. 2442, 14 septembrie 1885, p. 2.
[15] Nicolae Iorga, op. cit., p. 84-85 apud Mihai Ioan, et. al., op. cit, p. 46.
[16] Anuarul op.cit., 1921-22,  p. 18.