Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 2 (122), februarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

REFACEREA PALATULUI ŞI A ZESTREI  LICEULUI ,,LAURIAN” DIN BOTOŞANI. VI.1. Refacerea Bibliotecii ,,Mihai Eminescu” de către elevi

Primit pentru publicare: 07 Ian. 2019
Autor: Alexandru HRISCU, Cluj – Napoca
Publicat: 01 Febr. 2019
© Alexandru Hriscu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

 VI.

Continuarea cursurilor chiar și după dezastrul amintit mai sus era o prioritate pentru directoratul aflat la conducerea Liceului, astfel acestea s-au desfăşurat în localurile închiriate de adminstrație, iar de la 22 martie 1918, Liceul a funcționat în clădirea Școlii primare de Băieți numărul 1 ,,Marchian”.[1] Localul s-a dovedit neîncăpător, având doar parter și până în 10 cămăruțe de clasă pentru numărul mare de elevi dornici să învețe. Orarul s-a împărțit în două, un grup de elevi învăţând la 8 dimineaţa până la 12, iar celălalt de la 14 până la 18 seara.[2]

Primele fonduri pentru refacerea Liceului după dezastru au început să fie strânse de foștii elevi ai Liceului, A. Șmelț, D. Hangan și S. Hasnaș, începând cu luna februarie a anului 1918.[3] Inițiativa  acestor foști elevi a luat amploare şi astfel, se hotărăște împreună cu profesorul universitar de la Iași Ioan Simionescu (ulterior academician și rector), și cu noul director I. V. Luca[4], ca în vacanța de sărbătoarea Paștelui să se întrunească într-un Comitet de inițiativă cu ,,cei mai de greutate cetățeni ai orașului”[5], persoane cu posibilități, care ulterior să formeze un comitet special pentru a se strânge fondurile necesare pentru refacerea palatului și zestrei acestuia.[6]

Din acest comitet făceau parte : ,,Prefectul județului, Primarul Comunei, D-l Iuga- directorul B [-ăncii] N [-aționale] agenția Botoșani, I. V. Luca directorul Liceului, Al. Șmelț, R. Savinescu și D. Hangan.”.[7] Acest comitet de oameni influenți a reușit să strângă din aprilie până în 1 septembrie 1918 următoarele sume: ,,s-a depus la Banca Națională suma de 220.000 lei din cari 160.000 din partea județului Botoșani (50.000 lei când era prefect D-l Vizanti, 110.000 de lei când era D-l R. Savinescu), iar restul de 60.000 de lei din subscripție publică și serbări date de elevii liceului ( sub conducerea directorului liceului, a d-lui M. Poslușnicu maestru de muzică și a d-lui prof. N. V. Ionescu).”.[8]

  1. Refacerea Bibliotecii ,,Mihai Eminescu” de către elevi

Refacerea bibliotecii elevilor ,,Mihai Eminescu” după incendiu a reprezentat pentru aceştia o soluție  imediată, pentru a-și ocupa timpul liber. În data de 27 martie 1919, pe când Liceul se afla încă în sediul Școlii primare de Băieți numărul 1 ,,Marchian”, din inițiativa a 14 elevi ai Laurianului și de la Școala Comercială, s-a hotărât a se reînființa biblioteca elevilor sub numele de ,,Biblioteca populară M. Eminescu”. Conducerea acesteia a fost preluată de profesorul Vintila Mihăilescu [9] şi de cei 14 elevi, sediul acesteia aflându-se la cohorta cercetașilor, casa Cucu (Anexa 10) din strada Marchian (unde se plătea 8.000 de lei chirie pe an[10]), în aproprierea Liceului din localul Școlii ,,Marchian” unde învăţau elevii. Interesant este faptul că în numai 5 luni de la reînființare, elevii, prin munca lor au reușit să adune peste 2.000 de volume.

În lunile mai-iunie 1919, se înființează și biblioteca ,,G. Costin Vellea”, despre care aflăm că a fost fondată chiar de donator, dându-i propriul nume spre veșnica amintire, directorul I. V. Luca numind-o ,,interesanta și prețioasa bibliotecă”[11]. Și periodicul local, Revista Moldovei ne mai dă niște informații prețioase despre perioada post dezastru:  ,,A fost înființată la 27 martie 1919, de cătră un grup de 14 elevi ai liceului și câți-va ai școalei comerciale, cu sediul la început, în localul cohortei cercetașilor. La finele primului an, când era condusă de un profesor, avea vre-o 500 de volume, iar acuma are 5437 vol. precum și un număr mare de reviste românești și streine. Sunt aproape 300 de cititori în ultimul an, din cari 61% școlari, iar restul din toate categoriile sociale și mai ales mărginași, lucrători manuali. Își are sediul în două camere mici din str. Marchian (casele Cucu), unde plătește 8.000 de lei pe an chirie. Este condusă cum de un grup de elevi ai liceului, în frunte cu un profesor de la liceu. Se întreține din cotizațiile membrilor, din mici donațiuni, unele ajutoare de la liceu, veniturile unor serbări organizate de studenți, foști elevi și memri ai bibliotecii. Astăzi, răpiți de atâta dragoste de biblioteca lor. O atenție deosebită o dă prefectura județului și primăria.”[12].

Comitetele Școlare s-au înfiinţat printr-un decret-lege care a fost publicat în Monitorul Oficial cu numărul 78 din 24 iulie 1919, la paginile 4131-4139[13], astfel Liceul Laurian a căpătat unul care îl substituia pe celălalt înființat pentru refacerea de după dezastru. Data de 5 octombrie 1919 marchează istoria Liceului prin înființarea propriu-zisă

a acestui Comitet, în care din nou s-au ales membrii, conform decretului intrat în vigoare. Astfel făceau parte următorii, în urma alegerilor din adunarea generală: ,,V. D. Vasiliu- farmacist; Dr. N. Șmelț (medic șef al comunei Botoșani), colonel Petre Anastasiu (comandantul Regimentului 77 Infanterie) și Simeon Labin (proprietar) dintre prietenii școlii și părinți ai elevilor. Dintre profesorii Liceului făceau parte din Comitetul școlar următorii membrii: N. Ionescu, Teofil Olinescu și I. V. Luca (directorul Liceului),. Cenzori erau: Lazăr Teodoru (direcoturl băncii agricole și secretarul Camerei de Industrie și Comerț) Nicolae Blebea (profesor), iar G. Iuga (directorul Băncii Naționale, agenția Botoșani) ca delegat al Ministerului. Membrii comitetului au ales pe I. V. Luca (directorul Liceului) drept președinte, T. Olinescu ca secretar și N. Ionescu, casier.”.[14] Taxele școlare din care trăia într-un fel sau altul Liceul au fost și ele reglementate de Comitetul Școlar în cauză, astfel pe anul 1921-1922 hotărându-se ca veniturile să vină din următoarele părți: ,,1. Taxele școlare ale elevilor; 2. Taxele de înscriere ale elevilor; 3. Cotizațiile lunare ale membrilor adunărilor generale; 4. Cotizații sau donații benevole; 5. Veniturile capitalului de rezervă al școlii, rezultând din excedente; 6. Beneficii din serbări, colecte; 7. Subvenții din partea instituțiilor sau autorităților; 8. Alte venituri neprevăzute.”[15]

Dintre toate acestea, importante sunt și faptele cetățenilor mărinimoși sau a instituțiilor care au dorit să ajute elevii și Liceul după năpasta ce a trecut asupra lor. După o listă din Anuarul Liceului 1919-1920 cei care au cotizat cu minim 1.000 de lei au fost: ,,Clubul Comercial, Banca Botoșăneană Română, Dr. D. Goilav, I. Mavrocordat”.[16]

Au fost scutiți de taxă elevii săraci cu rezultate școlare bune, iar ceilalți elevi de condiţie modestă au fost ajutați cu îmbrăcăminte.

Remarcile contemporanilor marchează această grea perioadă a Liceului, de după catastrofă, dar și de după război. Se specifică foarte clar eficacitatea cu care Comitetul Școlar al Liceului Laurian a scos din acest impas instituția prezidată de dumnealor în Anuarul Liceului pe 1921-1922 următoarele: ,,Activitatea comitetului după un an înregistrează un progres de necrezut pentru școală: întreținerea localurilor în care se afla școala, un început bun de reînființarea bibliotecii liceului și a elevilor, ajutorarea elevilor săraci și merituoși, și în balanța gestiunii acelui ani se vede un excedent de lei 24.894.”[17] Aşadar, Comitetul și-a îndeplinit foarte bine îndatoririle, urmând a trece la noi propuneri, implicit ,,reclădirea localului liceului și cumpărarea unui local bun pentru internatul liceului.”.[18]

În anii școlari 1919-1922 trebuie să notăm și unde funcționa Liceul, redăm: ,,În anii școlari 1919-1922 liceul, fără local propriu, a trebuit să funcționeze în localul «Marchian», în casa d-lui inginer M. Zorio din Bulevard 88 cu 5 camere mici, închiriate cu 5.000 de lei annual de cătră minister (25 S-brie 1919 – 25 S-brie 1922), în localul Hillel Kahane din strada Griviței 11 pentru clasele divizionare (1920-22) și în sala de gimnastică.”.[19] Se consemnează că aceste corpuri închiriate de Liceu se aflau la distanțe relativ mari unele faţă de altele, profesorii fiind nevoiți să parcurge zilnic aceste drumuri pentru a-şi ține cursurile timp de patru ani, până la reconstruirea palatului Liceului şi redeschiderea acestuia.

Note:
[1] Ibidem, p. 37.
[2] Mihai Ioan, et. al., op. cit.,  p. 79.
[3] Anuarul op. cit., 1921-22, p. 37.
[4] Devenit director din aprilie 1918.
[5] Ibidem.
[6] Ibidem.
[7] Ibidem.
[8] Ibidem.
[9] Liga culturală- secţia Botoşani, Botoşanii în anul 1932. Schiţă monografică, Tip. B.Saidman, Botoşani, 1932, p. 182.
[10] Revista Moldovei, op .cit., p. 7.
[11] Ibidem.
[12] Revista Moldovei, op. cit., p .6, 7.
[13] Cf. Mihai Ioan, et. al., op. cit.,  p. 82.
[14] Ibidem, p. 83.
[15] Ibidem.
[16] Anuarul op. cit., 1919-20, pp. 36-48 apud  Mihai Ioan, et. al., op. cit.,  p. 83.
[17] Idem, 1921-22, p. 41.
[18] Ibidem.
[19] Ibidem.