Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), Iulie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Istoria merge mai departe

Primit pentru publicare: 06 Aug. 2019
Autor: Vasile FILIP, Iași
Publicat: 08 Aug. 2019
© Vasile Filip, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Este  un fel de a spune. Precum un moft. Pentru că Istoria este timp. Adică ceva care nu se mai termină niciodată. Fără de început şi fără de sfârşit. Dar mai e ceva. Acel timp nu ar putea fi numit şi istorie dacă el nu ar fi doldora de faptele omului. Cu alte cuvinte, am putea recunoaşte că nu timpul în sine este istorie, ci lucrarea omului, în feluritele – şi uneori neaşteptatele – sale înfăţişări. Trecătoare  sau durabile. Veşnice.

De la acest adevăr, cred, a pornit şi Ion N. Oprea (şi colaboratorii) atunci când a gândit acest serial de cărţi pe care l-a intitulat, simplu şi cuprinzător, „Istorii, comentarii, miscelanea”. Un ciclu care a ajuns, iată, la jumătatea anului 2019, la cifra de 10. Câte vor mai urma, poate nici INO nu ştie…

Oricum, acest fluviu publicistic nu s-ar fi putut naşte dacă nu ar fi apărut mai întâi ideea şi, mai apoi, dar imediat, aproape instantaneu,izvoarele. Colaboratorii, cei mai mulţi fiind şi membri ai cenaclului la distanţă. Condeie harnice, devotate, sprintene şi temeinic înarmate intelectual, cultural, împătimite deopotrivă de mirajul creaţiei şi de tainele Istoriei, trecute şi prezente. Dar şi cu  ispitnice priviri aruncate dincolo de culmea dealului, către viitor. Unul greu de prezis, dar puternic dorit ca favorabil unei Istorii împlinite prin facerea faptelor de laudă. 

Apărute… aproape în tandem, la Editura „Armonii Culturale” din Adjud, volumele 7 şi 8 ale ciclului pe care îl  avem acum în vedere reprezintă strădania unor vrednici şi statornici colaboratori ai mentorului Ion N. Oprea, „oameni săritori la nevoie”, dar şi pasionaţi de cele ale „scrisului frumos”. Nume diferite,vârste diferite, profesii diferite, opinii diferite – toate, însă, reunite sub raza de lumină pe care doar actul creaţiei o poate emana şi înveşnici. Tematica – pe măsura dimensiunilor Istoriei, cunoscute, mai puţin cunoscute, adesea ascunse – din diverse motive, mai ales politice. În această ultimă idee, relevant este textul intitulat „O altă istorie ascunsă de marii istorici ai Institutului de Istorie Naţională”, text ce dezvăluie doar o parte din „istoriile” pe  care le-au săvârşit vecinii noştri din spre răsărit – ruşii – în mai multe rânduri şi ai căror victime am fost noi, românii. Şi nu este vorba doar despre cele douăsprezece invazii militare…

Demnă de toată admiraţia este atenţia pe care o acordă cei mai mulţi dintre  colaboratori timpului istoric pe care ei înşişi l-au traversat. Remarcabile, în această ordine de idei, sunt amintirile depănate de foşti elevi ai Liceului militar din Câmpulung-Moldovenesc , acum generali în rezervă. Şcoală la care a predat Limba şi literatura latină şi buna mea colegă şi prietenă Ana Dumitrescu, colaboratoarea de nădejde, alături de Constantin Huşanu, a lui Ion N. Oprea. De asemenea, se impune imaginea istorică pe care unii colaboratori o retuşează în viziunea actuală. Una plină de admiraţie faţă de un neam de oameni mereu însetat de linişte sufletească, convieţuire tihnită,  împlinire spirituală. Marea Unire din anul 1918, act posibil prin înfăptuirea primei uniri, cea de la 1859, se constituie în motive de abordare inepuizabile, dar şi cu adânci reverberaţii către ziua de mâine, aflată sub apăsarea unor evidente incertitudini.  

În amândouă volumele la care facem referinţă, omagiilor înălţate unor fapte istorice ce ţin  de rădăcinile, tulpina şi roadele neamului românesc li se alătură şi cele aduse unor oameni care s-au implicat în facerea istoriei: Ştefan cel Mare şi Sfânt, Alexandru Ioan Cuza. Dar, ceea ce este mai demn de remarcat are în prim-plan credinţa că toate cele ale vieţii trebuie evaluate doar din unghiul de vedere al adevărului. Adevărul – raţiunea existenţei  omului pe pământ. Toate celelalte – pieirea omului, nu ca materie, ci ca spirit.

Încrederea pe care aceste cărţi ale lui Ion N. Oprea o induce cititorului este un suport de nedărâmat. El poate fi aşezat pe temelia unei gândiri peste care  s-a trecut cu uşurătate, din diverse pricini: „Trei fenomene ale timpului: – invazia verticală a barbarilor, – domnia proştilor, – trădarea oamenilor cumsecade.” (Nicolae Steinhardt).

Concluzia: „Imparţialii şi încrezătorii înregistrează şi tac. Sunt cei mai vinovaţi”. Concluzia a doua: de vină suntem toţi – indiferenţi sau cârcotaşi.

Şi în cărţile lui Ion N. Oprea, Istoria se arată ca un miracol. Dar  şi ca o realitate – făcută şi suportată – de toţi componenţii ei. Căci, vorba unui înţelept: nu Istoria  îl face pe om, ci omul face Istoria. Şi… istorii, este  adevărat. De  unde s-ar putea trage, măcar, o învăţătură. Istoria este un tezaur. Mai  valoros decât toate, inclusiv cele de aur. Documentul – arheologic sau scris –  incontestabil.

Cine îl ignoră, se degradează! Acesta  este mesajul tuturor cărţilor scrise de Ion N. Oprea şi de colaboratorii lui.

Gest de apreciere

         În ziua de 28 aprilie a anului 2019, Ion N. Oprea a celebrat anul 87 al naşterii sale. La mai mulţi şi la mai buni, Ioane! Întru cinstirea evenimentului, buna prietenă şi colaboratoare, profesoara Ana  Dumitrescu, a coordonat apariţia unei cărţi omagiale: „Cumulum – I.N.O. la 87 de ani”, Editura PIM –Iaşi. Şi a mărturisit: „O viaţă întreagă, INO, cum îl numim noi, în afara muncii zilnice ca salariat, truditor pentru câştigarea pâinii noastre cea de toate zilele, pentru sine şi pentru familia sa, şi-a pus gândurile şi pe hârtie, în cărţi personale, în total cam 40.000 de pagini, multe-puţine, din care, mai în fiecare an, în ultimii, unul sau altul dintre colegi încercăm spuse despre el şi noi, ca să nu ne uităm”.

Gestul de apreciere  – semnul neuităriii!

29 iulie 2019.