Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), Aug. 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

„Istorii, comentarii, miscelanea” de Ion N. Oprea, antologii, cu deviza „Citeşte şi dă mai departe”,  PĂRERI… PĂRERI… PĂRERI…

Primit pentru publicare: 10 Aug. 2019
Autor: Dr. Teona SCOPOS, Iași
Publicat: 10 Aug. 2019
© Teona Scopos, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

---

 

 

– o lucrare în pregătire  –

 

      Am văzut zilele trecute, butonând telecomanda la întâmplare, un spectacol folcloric, chiar un festival al muzicii și dansului popular… într-o frumoasă sală… la … Vaslui. Recunosc că nu mă dau în vânt după cântecele populare, mai ales după cele… relativ ”noi”… cu cuvinte ”aduse din condei” și melodii preluate de la alte și alte prelucrări folclorice. Muzica neaoșă populară, interpretată cu drag și suflet… e altceva. Ori la Vaslui asta am văzut. Iar românii au fost ”concurați” bine de tot de dansatori cazaci sau tocmai din… Nepal.

       Urmărind emisiunea m-am gândit mult la cărțile domnului Oprea. Aș fi avut tot timpul să-mi exprim părerile despre volumele ,,ISTORII,COMENTARII,MISCELANEA”, având toată luna august la dispoziție, că aşa mi s-a cerut ca şi altora printr-o scrisoare. Am simțit nevoia să o fac acum,pentru că cele urmărite la televizor erau tocmai ceea ce se dorește în cărțile amintite : scoaterea în evidență a tot ce mai este bun și valoros pe meleagurile noastre,prezentarea unor stări de fapt ce fac cinste neamului român, prea puțin promovate, prea puțin cunoscute de publicul larg. Ziarele,revistele, posturile multe, multe, multe… de radio și televiziune abundă de reclame sufocante și emisiuni ”dedicate” multor răutăți din țara asta. România nu înseamnă numai hoții, crime, violuri… România nu este locuită doar de proxeneți, analfabeți, leneși, mincinoși…România nu este mai ”păcătoasă” decât celelalte țări ale lumii. O țară normală are legi normale, oameni care să apere în primul rând interesele celor normali…mai apoi să ”cocoloșească”…prin așa zise ”drepturile omului” fel de fel de răufăcători…ca să nu le spun altfel. Cei în drept să facă legi normale.Lumea să fie educată să le respecte, justiția, indiferent de nivelul ei, să se ocupe logic și legic de ceea ce trebuie să facă. Masmedia să informeze populația de bunele și relele din țară,dar să nu se axeze doar pe disecarea fărădelegilor până la absurd. Violatorii, criminalii… nu sunt vedete… Li se acordă prea multă atenție… au prea multe drepturi… iar când sunt declarați vinovați…”riscă” diferite pedepse. Victimele…ce drepturi au și ce mai riscă?…Familiile copleșite de durere și neputință… cum percep toate discuțiile,mai mult sau mai puțin pertinente,legate de nenorocirile din familiile lor? La ce bun atâta zbucium pe ecrane dacă vinovații cei mai ticăloși…au parte de clemență? Cu ani în urmă a fost ucisă o copilă de vreo opt ani, din zona Ciurea. Tot vacarmul stârnit în jurul cazului l-a dus pe un taximetrist (acuzat degeaba…)  la sinucidere. La fel a procedat tatăl copilei.Prin ce a trecut femeia care a rămas fără fiică…fără soț…și care și-a văzut necazul disecat la televizor? Unde mai pui că cel vinovat (nici nu pot să-i spun om…)…a fost eliberat…pentru bună purtare…și e liber…tânăr și ”ocrotit”de legile noastre.Chiar crede cineva că toată tevatura televizată e doar așa, pentru informare și din empatie și compasiune pentru cei în suferință? Cum poți atrage câți mai mulți oameni în fața micilor ecrane…dacă nu cu asemenea fapte? Ce fel de popor am ajuns? Ne hrănim cu răul altora ?Fărădelegi s-au făcut de când lumea și pământul…dar acum par a fi încurajate.Populația normală…muncește,se încuie în case,are camere de luat vederi în jurul locuinței,se uită peste umăr pe stradă,e atentă la buzunare în locurile publice,evită discuțiile cu oameni necunoscuți…plătește impozite pentru orice muncă presatată (și trebuie să muncești mult în România pentru a avea pâine pe masă…),se împrumută la ”onorabilele bănci” pentru a supraviețui.Hoții, violatorii,criminalii…au nevoie de închisori cu confort,nu sunt obligați să muncească, au dreptul la avocat,la vizite, la pachete,la consiliere psihologică…sau duhovnicească…de ei preocupându-se și România și…doamna Europă.De cei care produc ceva în țara asta,de cei care muncesc,la stat sau la patroni…cui îi pasă?Legile prezente încurajează lenea (sunt pensii cam la fel de mari ca ajutoarele sociale…),iar drepturile sau așa zis ” drepturile omului”…sunt acordate sau luate în seamă…după ce devii infractor.Că răul trebuie arătat cu degetul…sunt de acord,dar nu trebuie exagerat.Cum apare un caz ”șocant”…cum se inflamează toate televiziunile. Apoi apare… alt caz ”mai șocant”…iar cel vechi e dat uitării. Populația trebuie să ”mănânce televiziune pe pâine”.Interesul mare e la televiziuni…iar omul din fața ecranului este pur și simplu ”îndopat” cu știri sumbre,manipulat… rupându-l de viața firească, cum se întâmplă acum la Caracal…

     Am scris atât de mult despre toate astea pentru că aș vrea  să văd la televizor și rele…dar și bune.Spectacolul de la Vaslui nu a fost mediatizat așa cum ar fi trebuit.Bucureștiul nu se prea uită la talentații Moldovei.Felicitări televiziunii din Iași pentru faptul că a fost acolo și ne-a adus în case bucurie și un dram din moștenirea noastră.Mai sunt și lucruri onorabile pe la noi.Da… nu fac vâlvă ca răutățile, nu adună prea mulți telespectatori…dar sunt pe gustul…celor normali.Asta trebuie încurajat.Ce aflăm mereu despre Vaslui ? Că e un județ cu săraci,cu bețivi,cu răufăcători,cu analfabeți…Dar ce OAMENI frumoși sunt acolo!…În satele cu puțină lumină electrică,cu școli care stau să cadă, cu oameni care abia își duc traiul de astăzi pe mâine…există familii întregi care nu uită să cânte,să joace,să se îmbrace românește.Bunici,părinți,nepoți…cu toții se adună pe la casele unora sau altora…sau pe la căminele culturale (câte or mai fi…) și repetă…repetă…repetă…Sunt oameni cu suflet mare,poate cu puțină școală,dar cu drag de țară,de obiceiuri,de pământul pe care întind horele. Bravo lor ! Televiziunile ar trebui să fie un mijloc de învățătură,de culturalizare,de informare corectă a ceea ce se întâmplă.”Sufocarea” nu priește nimănui.Destul că se promovează vulgaritatea(…În așa zise emisiuni de…comedie…),trivialitatea,lipsa de respect…Sub o falsă aparență de pudoare,eleganță,civilizație,cinste…televiziunile promovează ceea ce chipurile”doresc cei mulți”.Dar…cei mulți mai trebuie și educați…

     Revenind la volumele pe care le-am citit cu interes și plăcere.Scriu acum ce am scris și altă dată.În ansamblul lor reprezintă un MAGAZIN complex,un volum mare de știri,comentarii,aprecieri…din fel de fel de domenii.Există politică,religie,istorie,literatură,documentare despre artiști,eroi,martiri…Ar fi nedrept să pomenesc un autor și pe altul nu.Fiecare și-a adus aportul după gândul și sufletul său.Unii au pus mare preț pe MAREA UNIRE,pe viața lui Cuza,alții au găsit materiale inedite despre Biserica Neagră din Brașov,altcineva pomenește despre activitatea creștină a evreului Nicolae Steinhardt, convertit la ortodoxie.E interesant să citești că Sadoveanu … a fost mason…Nu-i ușor să afli cum au ajuns bănățenii și basarabenii să facă o civilizație unicat în Caucazul de Nord. E important să aflăm cu toții despre monumentul Libertății Religioase de la Turda,să ne reamintim de Tudor Vladimirescu, să citim despre graiurile românești din perspectivă istorică…

     Multe materiale sunt dedicate domnului Oprea.Nici nu ar putea să fie altfel.Prin munca domniei sale a dat naștere cenaclului unde am privilegiul și eu să-mi exprim părerile,a propus realizarea volumelor discutate acum și a altor zeci și zeci de volume,unele cu aportul celor apropiați,multe însă doar cu efortul domniei sale.Cum să nu mulțumești unui asemenea OM că există?

     E bine de știut unde este cea mai mare bibliotecă din lume (China), ce a descoperit Ana Aslan,ce reprezintă tunelul celor365 de sfinți de la Schitul Straja (Hunedoara),cine este ieșeanca Veronica Antal…și poate e bine să ne întrebăm , cum o face un autor spre finalul volumului 2 : ”ce nu e în regulă cu noi,oameni buni?”

    Multe pagini sunt dedicate ACADEMIEI BÂRLĂDENE…și pe bună dreptate.Aflăm despre omul și casa lui Vasile Alecsandri de la Mircești,despre muzeul etnografic de la Câmpulung-Moldovenesc, despre revista BOGDANIA de la Focșani,despre prea puțin cunoscutul poet Vasile Militaru,despre viața lui …N.Ceaușescu (…la cât de prost e gestioantă România acum…nu m-aș mira să devină…peste ceva ani…erou național…), despre târgurile olarilor din fiecare toamnă în parcurile ieșene,despre părerile unor ziariști americani despre Moldova noastră (…acum vreo 80 de ani…), despre Contribuțiile românești la dezvoltarea științei mondiale (Colegiul Ec. Anghel Rugină  – Vaslui ), despre viața de emigrant,despre dragostea de neam și țară,despre Eminescu,părintele Calistrat, Ionel Teodoreanu,despre legătura Transilvaniei cu tronul Marii Britanii,despre Dumitru Fărcaș…despre…despre…despre…

     Şi ultimile două volume, 9 şi 10,  se înscriu perfect întregii serii.Mustesc de românitate, de patriotism,de dragoste pentru adevărul istoric,de dorință să înțeleagă toată lumea că nu suntem un popor venit de nicăieri,că ne respectăm rădăcinile,vorba,portul…dar și vecinii…nu întotdeauna cinstiți cu noi.Greșelile trecutului…dar mai ales greșelile prezentului costă mult,mult,mult…iar de plătit vor plăti urmașii noștri…dacă vor mai avea în suflet,în gând și în sânge dragostea de neam.

    Vizita Papei la Iași e amintită cu evlavie și mândrie.Faptul că un tâmplar,adevărat artist al modelării lemnului,de pe meleagurile moldave a trudit pentru realizarea scaunului papal…e bine de știut și de apreciat.România are mulți oameni valoroși,în domenii diferite,cu școală diferită…dar care muncesc cu drag printre semenii lor și pentru semenii lor.

     Picanterii din viața privată a unor vedete sau politicieni…pun ceva sare și piper volumelor.Versurile ,multe și de calitate,dau o notă aparte,iar glumele…de orice fel,scrise…sau desenate…descrețesc frunțile .E meritoriu să aflăm că cenacliști…de-ai noștri…sunt câștigători la ”TROFEUL APOLON ” 2018. Felicitări !

     M-au impresionat paginile dedicate Marinei Voica,Rodicăi Ojog-Brașoveanu, Haricleei Darclee,din nou Veronicăi Antal sau lui Ciprian Porumbescu.

     Fenomenele naturale care influențează lumea…îngrijorează și dau de gândit.Antarctica…nu este chiar așa de departe…Găsim în paginile cărților adevărate lecții de istorie,amănunte despre sistemul de învățământ din Finlanda,despre respectul și iubirea pentru bătrânii noștri,despre călători și călătorii,despre Islanda,despre tăblițele de plumb de la Sinaia…și…inevitabil…mesaje de la cititori.

     Până la urmă…glumind sau nu, în versuri sau în proză…fiecare dintre cei care au contribuit la consolidarea acestor volume…dau dovadă că sunt ROMÂNI,că suferă pentru nedreptățile de neam și de țară,că strigă să ne trezim.În CĂDEREA ÎN ISTORIE, Mircea Eliade are mare dreptate.Și multe nu a apucat să vadă.DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE…nu e doar un vers din imn ci un imbold la înțelegerea realității.Istoria nu se face nici în studiourile de televiziune,nici în cârciumile de la țară.Istoria nu presupune nici violență, nici minciună,nici denigrare.Doar un popor educat,educat,educat…(și ar mai trebui scris de zeci de ori…)  știe de unde vine,ce i se întâmplă și unde merge.Ziua de mâine vine oricum, depinde cum știi să o trăiești.

     Enumerând succint materialele scrise de-a lungul mai multor volume… concluzionez că ceea ce am afirmat la început e perfect adevărat.Avem de a face cu o enciclopedie scrisă așa…după mintea și sufletul fiecăruia,după importanța dată de fiecare autor în parte unui eveniment sau altul,fără a întocmi capitole separate pentru o temă sau alta.Așa…pare mai degrabă un MAGAZIN cu de toate,cele mai multe prezentări aducând seriozitate cu fiecare rând scris,dar…uneori,pentru descrețire de frunți… apar și mici glumițe… de altfel…bine venite.

        Sunt convinsă că vor fi membri ai cenaclului care vor face analize detaliate și mult mai bine organizate.Eu nu sunt nici critic literar și nici nu am cunoștințe în toate domeniile…ca să-mi permit să judec o lucrare sau alta.Iau totul ca atare,citesc cu plăcere și apreciez munca fiecăruia dintre autori.Nu am insistat pe niciun nume din respect pentru toți cei care au contribuit la realizarea atâtor volume.Cu voia celor care vor citi aceste rânduri,îl voi pomeni doar pe distinsul și neobositul domn Oprea,fără de care toată această muncă nu s-ar fi materializat.Fiecare dintre cei care au semnat un articol sau altul ar fi rămas cu gradul său de cultură, neîmpărtășind și altora din studiul și efortul intelectual depus. Cenaclul unește oameni din domenii diferite,cu vârste diferite,cu preocupări diferite,cu dorințe diferite,cu păreri diferite…dar sunt cu toții împreună prin setea de cunoaștere,prin dragostea de scris și de citit.Plec fruntea în fața tuturor.Să aibă fiecare parte de sănătate,respect,senin în suflet și în viața de zi cu zi.

                                               Dr.Teona  Scopos, 8 august 2019

MUNCĂ, CINSTE, MUNCĂ…

Ion  N. Oprea   – ce mult vă respectăm  –
Omagiul meu profund   – mereu ne ajutați,
Ne sprijiniți la scris și ne încurajați…

Noi frământăm idei… și slove frământăm.

O  carte, încă una și încă zeci ați scris  –
Pe orice filă simți și suflet și gândire ,
Respect pentru trecut, pentru români iubire,
E  rostul slovei care arată ce-i de zis.
Ați înțeles că-n urmă doar bine să lăsăm  –

Istoria, prin oameni și prin ce fac se scrie  –
Suntem, în mersul lumii, un dram de apă vie  –
Toți, în această viață, să știm ce rost avem.
Oricând și orișiunde români cinstiți să fim  –
Români cu fruntea sus, români cu demnitate  –
Istoria nu-nseamnă doar un volum de carte,
Istoria există și după ce murim.

Cât suntem pe pământ, să fim cu fruntea sus  –
O  viață de trăit să fie în onoare  –
Murim doar noi sub cer, istoria nu moare,
Există și e drept să spunem ce-i de spus.
Nimic nu-i mai presus de cinste și credință  –
Trăim și fiecare există cu un rost  –
Avem în noi trecutul cu toate câte-au fost…
Români, purtăm în noi a neamului ființă.
Iubim și lut și piatră și oameni și cuvânt  –
Iubim pe cei ce-au fost îndrumători de țară  –

 

Muncesc copiii noștri… și-s umiliți afară…
Iar dorurile toate îi pleacă la pământ.
Scriu eu și mulți au scris cu gândul la cei mulți  –
Ce-am fost,ce suntem azi și mâine… ce vom fi?…
E  greu să lupți cu viața… ușor să poți muri…
La cine-i adevărul… pe cine să asculți?…
Am adunat în cărți și-om aduna mereu,
Noian de gânduri bune… în setea de a ști…
E  vremea să-nțelegem că vom putea răzbi
Având credință-n noi și-n bunul DUMNEZEU.

6 august 2019

 

VREMURI  AMARE

 

Simt lacrimi multe,multe.. și sufletul… cenușă…
Pe dinnăuntru plâng… dar cât de calmă par…
Gust viața zi de zi  – gust acru și amar –
Tristețe multă-n casă și dincolo de ușă.

Neplânse lacrimi strâng  – povară tot mai grea –
Mă simt o cruce vie târâtă pe-al meu drum  –
Din tot ce-am năzuit… cu ce-am rămas acum?…
Sunt însămi o străină mergând prin viața mea.

Mi-i dor să pot zâmbi. E greu… am obosit…
Aș vrea în juru-mi semeni cu chipul luminos  –
Și eu și lumea toată privim mereu în jos…
Atâtea griji nedrepte de-un timp ne-au schilodit.

Și trupul e schilod și sufletu-i schilod…
Sub vreme și sub vremuri tot mai străini suntem  –
Nepăsători și orbi… nu știm nici ce avem…
Ce s-a ales de mine, de țară, de norod?…

Și cine-i păpușarul ce soarta mânuiește?
Ce interese sumbre…încet… ne-au pervertit?…
Normalitatea, cinstea…doar dorm…sau au murit?
Aici și-n lumea toată… urgia crește, crește…

Tristețe multă-n casă… și dincolo de ușă…
Gust viața zi de zi  – gust acru și amar –
Pe dinnăuntru plâng… dar cât de calmă par…
Sunt lacrimi multe, multe… și sufletul cenușă…

        ÎNCĂ  SCRIU…

Cum ar fi oare să nu mai pot scrie?…
Ce s-ar alege de sufletul meu ?
Și-așa mă întunec și pasul mi-i greu…
Prin slove… inima încă mi-i vie.

Și scriu… și așa…mersu-i mai drept –
Cuvintele toate… și dor și alină  –
Încerc să frământ în inima plină
Slove curate și-un sfat înțelept.

Oameni dragi mie citesc și-nțeleg  –
Credința din mine m-ajută mereu  –
Singură sunt… dar cu DUMNEZEU…
Cu trup obosit dar suflet întreg.

Scriu într-o țară cu umerii goi  –
Mă doare tot răul ce crește și crește  –
E greu, pe pământ, să simți românește…
Istoria, oare, uită de noi?…

Dar noi, despre noi, ce știm, ce mai știm?…
Câți, dintre semeni, au țara în sânge?
Normalul îndură, muncește și plânge…
În țara în care uităm să trăim.

Mai sunt încă inimi ce bat românește –
Mai sunt încă mâini ce scriu pentru neam  –
Eram mai români, da, altfel eram…
Unde e vina? Cine greșește?

Cine răspunde… nouă… și mie?
Cine ne face greul mai greu?
Ce s-ar alege de sufletul meu ?
Cum ar fi oare să nu mai pot scrie?

9 august 2019