Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Jocuri de cuvinte! Imprumutate sau ale noastre, tradiționale?

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 02 Mai 2018
Autor: Nițu Constantin, prof. univ., București
Cenaclul de la distanță
Publicat: 03 Mai 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

Jocuri de cuvinte! Imprumutate sau ale noastre, tradiționale?

Moto: „Sapă, fântânare, sapă, tot vei da cândva de apă”!

 Și uite cum se face schimbul de cuvinte! Dar milionarii tineri nu au timp de așa ceva, că li se aduce șampania cu roaba la Mamaia de 1 Mai, ăla (ne)muncitoresc! Ciobanii noștri prepară jíntiță, în DEX explicându-ne ca „f., pl. e (ceh. žinčica, zer, d. žinka, sită de păr de cal [adică jintița e „ceĭa ce s’a strecurat”], dim. d. žima, coamă; slovac. žentica, pol. žentyca, žetyca, rut. žentýcĕa; ung. zsendice, zsengice). Care nu e altceva decât „un lichid alb, cam gros care rămîne pe fundu’ căldăriĭ după ce s’a scos urda (rev. I. Crg. 7, 154, și Vicĭu) saŭ zeru scurs din urdă amestecat cu fulgĭ de urdă>> (Jun. Lit. 1923, 6-7, 191). V. janț, cocîrță. sursa: Scriban (1939).” V-ați lămurit? Poate cineva să spună originea exactă a cuvântului?

Dar slovacii au dat numele de vlah, Vlachovo, unei localități căreia ungurii îi ziceau Oláhpatak (în germană Lambsdorf, acum în districtul Rožňava, din Slovacia). Și știți ce înseamnă în română Oláhpatak? „Pârâul valah(ului)”! Iar Lambsdorf înseamnă „Satul Mieilor”. Cuvântul „Vlachovo” traduceți-l cum vreți, că eu îi zic „Al Vlahului”! Când or fi viețuit pe acolo ciobanii valahi? Așa că ne puneți la îndoială continuitatea? Că am mai scris noi că și în Polonia, care a fost vecina României, sunt destule toponime românești! Citiți „Călătorii geodezice, Polonia – 1986, 1988, 1990, toponimia poloneză” și nu mai fiți cârcotași.

Adică la granița de sud-est a Poloniei (la est de Poprad), ca rezultat al migrației numelor pastorale care au fost bogate în elemente valahe, există sufixul –apa, fiți mândri fii de ciobani, în hidronime precum Grapa („-apa” fiind un sufix sau terminație). Dar mai există și  Strunz de la strungă (pârâu ce trece printr-o stână).

Dar când e vorba de limba română nu ne vom referi doar la hidronimie (denumiri de ape)! Anna Oczko, de la Universitatea Jagelonă din Cracovia, găsește numeroase urme ale trecerii păstorilor vlahi în cadrul transhumanței, studiind doar zona Podtatrza. Autoarea crede că migrația vlahilor spre nord ar fi început în secolul al XIII-lea. Găsește numele Rzepiedź al unui sat din districtul Sanok, prin care trece pârâul Rzepedka (de la cuvântul românesc „repede”, așa cum avem noi Bistrița de la slavi! Și polonezii se trag din slavii polabi!).

În secolele XIV – XVI chiar munți, vârfuri, păduri, pășuni, așezări au luat nume românești (în munții Tatra). Și așa găsim satul Mików (de la cuvântul românesc „mic”; dar terminația „ow” a genitivului ne poate duce gândul și la „satul lui Micu”!), Dziurdziów (de la numele românesc Giurgiu, în districtul Krosno) și Dragonowa de la numele românesc Drăgan, în districtul Bieszczady). Și în vocabularul obișnuit au apărut cuvinte poloneze ca „bryndza” de la a noastră „brânză”, „redykać” (scoaterea oilor la pășunat la munte, de la „ridicarea” sau urcarea oilor la munte – fără telecabină!), „koszar” („coșar”, cameră într-un grajd). Iar DEX-ul nostru zice că noi am luat cuvântul de la slavii de sud (din bg., sb. košara). Să mintă polonezii? Eu unul nu cred!

Și uite-așa, cuvintele românești „măgură” (deal mare, izolat), grun (dial.  movilă; colină) sau chiceră (vârf; culme) au devenit nume proprii pentru numeroase locuri topografice montane, chiar în Tatra Înaltă sau în regiunea Podtatrze: Gronik (deal mare, împădurit, la capătul de sud-vest al lanțului Krywań, în Slovacia), o așezare în Kościelisko, o așezare și un lanț muntos în Zakopane, Orava Magura, Spiš Magura și Witowska Magura, Muntele Kiczora în Belianske Tatras și Grapa (de care am amintit anterior), termen comun în toponimia din zona Podhale – Muntele  Galicowa Grapa și Muntele Klusiowa Grapa.

Și fiindcă vorbeam de măgură, ai noștri zic că e împrumutat de la albanezi! Adică: „MẮGURĂ, măguri, s. f. Deal mare izolat (tăiat de ape); p. ext. munte. ♦ Movilă. ♦ Pădure (situată pe un loc înalt). [Var.: (reg.) mắgulă s. f.] – Cf. alb. magulë. sursa: DEX ’09 (2009)”. Vedeți cât avem de săpat? Dar cine să sape? Că asta e muncă grea!

3 mai 2018

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Nitu Constantin spune:

    Vă mulțumesc pentru publicare. La mulți ani domnului Oprea! Datorită domniei sale și profesoarei mele de latina Ana Dumitrescu fac parte din cenaclul „online”. Felicitări colegiului redacțional!
    Respect!
    Vivat, crescat, floreat!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania