Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 7 (127), Iulie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Jurnalul din far

Primit pentru publicare: 19 Iul. 2019
Autor: Nicolae CORNESCIAN
Publicat: 20 Iul. 2019
©Nicolae Cornescian , © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Jurnalul din far
17 iulie 2053

aerul dizolvă luminile de prisos
decolorează câteva umbre
prinse în năvoadele
scoase din noianul apei
ca şi cum în adâncimile plumburii
s-ar afla tot ce
n-ar trebui să existe
şi-n acest timp
presupui ştiind că nu ţi-e permis
să părăseşti farul ce captează
lumina astrelor
din alte dimensiuni
o dispersează până la hatul
realităţii terestre
până la orizontul dincolo de care
începe ziua de mâine
viitorul altor depărtări
petrecut concomitent cu prezentul tău
în această clipă în care
ţi se aduce un ciob de meteorit
scos din bezna mării şi pesemne
desprins tocmai de astrul
al cărui luciu încă se mai cerne
prin imensa lentilă
înlocuind acoperişul arcadei
din care ţi se permite
să vezi totul
să înţelegi că pretutindeni
ar trebui să fie cu totul altceva

21 iulie 2053

azi e tocmai acea zi
când nimic nu se mai ţine minte
întrucât chiar de dimineaţă
însuşi timpul se oprise pentru câteva ore
iar acum
în această vecie simulată
smuls de vânt
în geamul rămas închis
se cristalizează valul străvezimii marine
aproape casante
nisipul clepsidrelor sparte
marchează urmele paşilor tăi
ce se pierd în adâncul oglinzii
în faţa căreia stai şi vezi că
între tot ce există cu adevărat
şi tot ce ar putea fi diferit
persistă prea mult gol
aşijderea celui din interiorul umbrei tale
căpătând volum
contururi certe
şi un fel de luciu sticlos
util plutirilor line
ca prin apă golită de aer
prin acest spaţiu transparent
în care nimeni nu se mai poate mişca
exceptându-i pe cei care
sfidând lipsa timpului
izbutesc să plece în larg
doar pentru a uita
doar pentru a muri

2 august 2053

pământul devine mai aspru
pe cărările celor ce abia de curând
s-au întors din apă
aici pe acest ostrov
unde viaţa dăinuie
doar în preajma oglinzilor
ce nu se vor sparge vreodată
unde încep orele
înserărilor menite
pentru a pregăti viitorul
şi ceva ce ştii că va fi doar aşa
cum a fost şi de alte dăţi
doar aici
unde tot ce există capătă contur
doar în lumină
apare în locuri obişnuite
spre a conferi sens celorlalte prezenţe
apropierii tale de oglindirea amurgului
de sticla geamului din far
repetând câteva scene
de pe malul cu drumuri de apă
închegată în sticlă
redând diferit totul
de fiecare dată când
privind mereu acelaşi episod
te întrebi dacă n-ar fi fost mai bine
ca tot ce e tocmai aşa
cum ar trebui să fie
ar fi fost altfel

13 august 2053

în zorii zilei valul scoate pe ţărm
o formă de întuneric de mărime umană
ca şi cum ar fi umbra cuiva
cu nisip sticlind în locul părului
şi pene albastre
crescând drept din braţe
la fel ca la păsări ascunse-n fântâni
ascunse de cei care nu încetează
să caute râuri ce i-ar ajuta
să-şi amintească cerul
stins pesemne în ochii ultimului înecat
acel străin care ştia cine eşti
venea şi-ţi dicta cum să scrii
despre ce nu ştia nimeni
îţi zicea că unele zile
nici măcar nu aparţin vieţii tale
că dincolo de orizontul ce-l vezi
începe viitorul altora
petrecut concomitent cu prezentul tău
vorbea despre cei care pleacă în larg
doar pentru a muri
când sticla geamului din far
repetă aceleaşi scene
până în dimineaţa în care
constaţi că nu mai poţi părăsi farul
că îţi lipseşte umbra
când suportând povara absenţei
oricărui prezent
ştii că dincolo de lumini
pline de aer policrom
nu există nici o altă lume