Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Vom muri și vom fi liberi ! 32 de ani de la Revoluţia anticomunistă

    Primit pentru publicare: 2 Dec. 2021
    Autor: Maria DOBRESCU, jurnalist cultural, membră a UZPR
    Editor: Ion ISTRATE
    Actualizare: 11.12.2021
    © Maria Dobrescu, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)


     

    În urmă cu 32 de ani, în zilele confuze şi tulburi ale lui Decembrie 1989, în maternitatea dintr-un orăşel din centrul ţării, se năştea copilul unor profesori de matematică, Vladimir. Tot atunci, pe străzile însângerate ale Bucureştiului, ale Timişoarei şi ale altor mari oraşe, se năştea sora lui geamănă, Libertatea. Acum, amândoi împlinesc 32 de ani. Şi amândoi îşi revendică dreptul la adevărul despre trecutul părinţilor şi la cel despre propriul lor prezent.

    Are 32 de ani şi vine în decembrie, de ziua lui, la Cimitirul de pe Calea Şerban Vodă să aprindă o lumânare eroilor. Vladimir, ca mulţi alţi români, vrea să se reculeagă aici şi să aducă un gând pios acelui Decembrie 1989, vrea să înţeleagă ce a fost înainte şi după acest hotar istoric, să-şi ceară iertare în numele dreptăţii batjocorite de nomenclaturişti. Lângă mormintele de marmură albă sunt zeci de părinţi care aprind lumânări copiilor lor martiri. Îi chinuie aceleaşi întrebări, căci nu ştiu nici acum cine le-a ucis fiii şi fiicele la Intercontinental, Otopeni, la Televiziune, în faţa Muzeului Naţional de Artă, în Piaţa Operei din Timişoara. Şi nu a plătit nimeni pentru eroii  Revoluţiei din Decembrie 1989. Asemenea părinţilor, îi comemorăm în gând pe aceşti nevinovaţi şi ne rugăm pentru odihna sufletului lor.

    Au trecut 32 de ani de la Revoluţia anticomunistă. Sunt trei decenii în care nu suntem lămuriţi la ce ne foloseşte libertatea. Doar eroii, care au strigat în faţa gloanţelor „Vom muri şi vom fi liberi!”, ar şti ce să facă cu ea acolo sus, în lumea îngerilor. Au trecut 32 de ani şi încă mai citim pe litere neologisme ca demnitate, stimă, solidaritate. Le suntem datori cu adevărul acestor copii. Iar dacă unii dintre noi îşi mai bat capul cu desluşirea ecuaţiilor încâlcite ale lui decembrie 1989, alţii, care s-au prins, au scos cărţi, au făcut filme sau şi-au asumat ziare şi televiziuni, partide şi guverne. 

    Însă le suntem datori lui Vladimir şi celor născuţi după 1989, căci nici ei nu pricep mare lucru din revoluţia noastră. Poate că profesorii ar trebui să-i ducă obligatoriu pe copii, la una din orele de istorie, într-o vizită la Cimitirul Eroilor Martiri de pe Calea Şerban Vodă, care se află lângă Bellu, în imediata vecinătate a lui Eminescu, Caragiale, Maiorescu, Preda, Nichita Stănescu… 

    Statisticile libertăţii noastre

    Pe crucile înfăşurate în tricolor din Cimitirul Eroilor sunt întotdeauna flori proaspete. Sunt 280 de morminte albe, doar o parte din cele 1.104, răspândite în necropolele din oraşele martir. Unii spun că Revoluţie a fost doar din 17 până în 22 decembrie, după aceea, contrarevoluţie. Şi într-un caz, şi în celălalt, şi-au dat viaţa în Bucureşti 543 de oameni şi alţi 561 în restul ţării. Înainte de 22 decembrie au fost 162 de morţi, din care 73 la Timişoara, 48 la Bucureşti şi 41 în alte localităţi, iar după 22 decembrie, au murit 942 de persoane (495 decedaţi la Bucureşti). De asemenea, indexul răniţilor este proporţional cu cifrele de mai sus: înainte de 22 decembrie – 1.107 răniţi (604 la Bucureşti), iar după 22 decembrie au fost 2.245 de răniţi (1.275 în Capitală). Printre ei, studenţi, elevi, copii de 2 ani, violonişti, tipografi, şoferi, soldaţi, muncitori, alpinişti, sportivi, ziarişti ş.a. Deşi vârsta, meseria, locul le sunt atât de diferite, un singur lucru îl au în comun: anul morţii, 1989. Şi Crăciunul, pe care nu l-au mai serbat acasă. Dar, de-atunci, fiecare Crăciun este petrecut la cimitir, alături de părinţi, fraţi, rude care vin la mormânt, fac pomeni, vorbesc cu ei, plâng şi le povestesc ce mai e pe-aici. Unii le-aduc coroniţe de brad, globuleţe, beteală… Dar şi colivă.

    Patriei noastre, spuneţi-i adevărul. Am fost acolo unde trebuia să fiu

    O carte, o minge de rugby, o aripă de avion stau alături de crucile albe ca semn al trecerii prin lume al acelora care şi-au dat viaţa la Universitate sau la Comitetul Central, când noi priveam la televizorul alb-negru eliberarea din totalitarism. Ei sunt martirii noştri care au schimbat un regim în câteva zile. „Măicuţa mea prea scumpă şi frăţior iubit, deşi plecat din lume, să ştiţi că n-am murit. Pe-un vis de libertate am fost şi eu jertfit„, stă scris pe unul dintre morminte, unde arde o candelă. Poveştile martirilor, spuse de cruci, părinţi, de revoluţionari sunt cutremurătoare. Fiecare dintre tineri era conştient de preţul pe care urma să-l plătească. „Nu am putut să stau deoparte. Dacă o făceam, nu mai eram român şi, în pământ, să ştiţi, iubiţi părinţi şi fraţi, sunt tot român şi tot aşa rămân. „A strigat jos comunismul şi a oferit flori trupelor din faţa Sălii Dalles. A îngenuncheat şi s-a rugat pentru morţii Timişoarei. Era 21.12.1989, ora 17:30. A primit 3 gloanţe mortale. Avea 19 ani şi a fost prima victimă a Revoluţiei din Bucureşti. I se spunea Micky Rokerul” (numele lui real: Mihai Lucreţiu Gâtlan, 1970 – 1989). „Eroii n-au murit. Nici tu, scumpul nostru erou şi martir, n-ai murit. Trăieşti în sufletele noastre şi vei trăi peste veacuri în istoria ţării. Familia.” „Părinţii şi fraţii mei iubiţi, să mă iertaţi că v-am părăsit la numai 13 ani. Tavi.” 

    În 1990, a fost făcut cimitirul mormintelor din marmură albă, egale, triste, ca un regiment tăcut. Egale în moarte. „Patriei noastre, spuneţi-i adevărul. Am fost acolo unde trebuia să fiu„, scrie pe una din crucile pe care cad câţiva fulgi de zăpadă. Lacrimi ale cerului.

    „Stâlpii împuşcaţi”

    După 1990, s-au construit multe monumente închinate eroilor Revoluţiei. Fiecare oraş martir are un astfel de memorial, iar cel mai cunoscut (dar şi contestat ca realizare artistică) este cel din Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, creat de sculptorul Alexandru Ghilduş. Numele complet al ansamblului arhitectural de 25 de metri înălţime este „Memorialul renaşterii – Glorie Eternă Eroilor şi Revoluţiei Române din Decembrie 1989” şi este alcătuit din mai multe elemente: Piaţa Reculegerii, Zidul Amintirii, Piramida Izbânzii, Calea Biruinţei. An de an, oficialii depun aici flori, pentru că în perimetrul cuprins de Palatul Regal, Biblioteca Centrală Universitară şi fostul Comitet Central s-au consumat momente fierbinţi ale evenimentelor din decembrie 1989, printre care şi fuga cuplului Ceauşescu. Azi, nenumăraţi turişti români şi străini vin la monument şi se pozează cu el. Ceea ce este important aici este Zidul Amintirii, pe care sunt înscrise, pe plăci din alamă, numele celor peste 1.000 de victime ale Revoluţiei.

    La Cluj-Napoca, în Piaţa Unirii, sculptorul Liviu Mocan a imaginat şi amplasat în anul 2003 un alt monument, intitulat „Stâlpii împuşcaţi„. Lucrarea cuprinde opt piese din bronz ce reproduc trupurile stilizate ale celor care au căzut la revoluţie, cu semnele împuşcării lor. Atunci, la Cluj, au murit 26 de oameni, iar alţi 65 au fost răniţi. „Eu m-am dus dincolo de realitatea morţii, la ce urmează după moarte, spune Liviu Mocan, la faptul că aceste fiinţe împuşcate au rămas verticale, au rămas în picioare, pe trotuar, printre noi. Acolo au murit oameni pentru o nouă orânduire socială. De aceea se şi cheamă stâlpi, sunt stâlpii unei noi construcţii. Mai mult, sunt stâlpi care sprijină cerul”.

    După 1989, au apărut tot felul de manuale de istorie – al holocaustului, al minorităţilor etc. – care se predau în şcoli, e drept, opţional. Unul obiectiv şi corect despre istoria noastră recentă, încă nu. Doar un volum în care apar tot felul de personaje, ridicate la rangul de personalităţi, pentru care peste 1.100 de oameni au strigat în faţa gloanţelor: „Vom muri şi vom fi liberi!” Însă copiilor români şi celor născuţi în diaspora cine le va spune istoria libertăţii lor şi cum?



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5