Primit pentru publicare de la autor, Ion N. Oprea, 6 mai 2014.
Editor: Diana Aghiorghiesei, 6 mai 2014.

La Muzeul „Mihai Eminescu” din Copou, Iaşi – acces liber în Bibliotecă la Caietele eminesciene

     Luni 5 mai 2014 mass-media, ieşindu-şi din obişnuinţa plicticoasă,  a publicat o ştire de mare interes cultural-ştiinţific şi chiar politic : începând de marţi, a doua zi şi până duminică, la Muzeul „Mihai Eminescu”, renovat şi reorganizat, la Bibliotecă, se pot consulta liber la raft şi în sală Caietele lui Eminescu.

       Urmare a activităţii specialiştilor din Iaşi şi Botoşani, spune Dan Lungu, directorul Muzeului literaturii române Iaşi, care au terminat de copiat binecunoscutele Caiete eminesciene, acestea începând din anul 1988 se află în patrimoniul Muzeului de a cărei activitate se ocupă, puse la dispoziţia interesaţilor.

         Cele 62 de volume, realizate după microfilmul manuscriselor, aşa cum afirmă eminescologul  Valentin Coşereanu în cartea sa „Aventura manuscriselor eminesciene”, stau la dispoziţia şi a vizitatorilor Muzeului „Mihai Eminescu” din Parcul Copou, odată cu renovarea Muzeului şi reorganizarea Expoziţiei de bază, volumele constituind zestrea unei Biblioteci pe care doritorii le pot răsfoi liber, ele însemnând poezii, scrisori, însemnări, traduceri, articole de ziar şi reviste, pagini de jurnal personal.

        Istoric, iniţiativa constituirii colecţiei de astfel de documente are întindere, dar meritul principal aparţine lui Constantin Noica, care, în 1977, într-o prelegere la Casa Pogor, vorbind despre „Omul deplin al culturii române” – Mihai Eminescu a relatat care este importanţa acestor Caiete pentru cultura română, ele fiind asemănate cu cele ale lui Leonardo da Vinci sau ale lui Paul Valery. „Eu vă declar că există un Eminescu viu în Caietele acestea”, spunea convingător filosoful.

          Dacă criticul literar G. Ibrăileanu considera ca o nedelicateţe tipărirea post-mortem a lui Eminescu, scuzabilă doar din perspectiva cercetării literare, pentru că zicea el, „postumele nu sunt de Eminescu”, Nicolae Iorga era de părere că „nici un rând din Eminescu nu trebuie să rămână nepublicat”, C, Noica, în acelaşi ton cu Iorga, considera „facsimilarea Caietelor lui Eminescu un act de pietate faţă de cultura română”, el credea că prin publicarea lor s-ar dovedi că „românii au învăţat lecţia desăvârşirii”.

      Manuscrisele lui Mihai Eminescu au avut un traseu lung, împrospătat acum prin evocarea contributorilor. Să ne reamintim. În 1883 Mihai Eminescu se îmbolnăveşte. Lada cu manuscrisele sale ajunge în păstrarea lui Titu Maiorescu, iar la începutul anului 1884 apare prima ediţie de poezii a lui Eminescu, îngrijită şi alcătuită de criticul literar de la „Junimea”, aflată şi ea la Muzeul „Mihai Eminescu” din Iaşi. Cu  acest prilej Maiorescu, în cuvântarea sa subliniază importanţa manuscriselor şi misiunea pe care românii o au de a păstra şi valorifica corect opera.

      Este rândul lui Perpessicius ca în 1939 să înceapă a publica ediţia critică a operei eminesciene. Petru Creţia, Dumitru Vatamaniuc ş. a.  continuă opera de valorificare. Primele 16 volume sunt publicate la Editura Fundaţiilor Regale, apoi la Editura Academiei Române. Ultimul  volum din planul conceput de Perpessicius este publicat în 1993 iar în 1994 apare cel de al XVII-lea volum, o Addenda.

     „Volumul  care adună integrala celor scrise de Constantin Noica despre Mihai Eminescu, publicat în 1992, la Editura Humanitas, sub titlul „Introducere în miracolul eminescian”, cuprinde şi Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti publicat pentru  prima dată la Editura Eminescu în 1975, când, în Cuvânt înainte, Noica îşi reafirmă interesul pentru Caietele eminesciene care reprezintă bunătatea, bogata şi binecuvântarea a ceea ce se numeşte cultura omului”, spune Cassian Maria Spiridon în Convorbiri literare, editorial.

       Continuator al operei lui Dumitru S. Panaitescu  (Perpessicius), coordonator al unui grup de cercetători care a publicat în 1977 proza şi publicistica lui Eminescu, în 1993 încheind publicarea traducerilor din manuscrisele acestuia, Dumitru Vatamaniuc, spre curajul şi cinstea sa, se mândreşte că a fost omul  care, în condiţiile unei cenzuri severe, în perioada ceauşistă a reuşit să scrie, exprimându-se: „Socialismul şi comunismul sunt cea mai mare nenorocire pentru existenţa unui popor, fiindcă îi distruge cultura şi îl întoarce în primitivism”.

     Ştirile de la Iaşi, spuneam, confirmă: de marţi până duminică, între orele 10-17, Muzeul „Mihai Eminescu” din Parcul Copou  poate fi vizitat de oricine.