Primit pentru publicare: 28 febr.2-15.
Autor: Gheorghe MEDIAN, istoric-muzeograf, redactor al Rev. Luceafărul.
Publicat: 28 febr.2015.

                                  Lacul lui Eminescu

Cu câteva zile în urmă, am fost apelat telefonic, de redactorul şef al unei reviste literare, care m-a rugat să-l pun la curent  cu disputa apărută la Botoşani, în jurul lacului lui Eminescu. S-ar fi cuvenit să-i relatez acest subiect, măcar atât cât să aibă datele unui minim comentariu , dar, având în vedere  relativa indiferenţă cu care presa locală şi personalităţile oraşului şi judeţului l-au tratat, l-am asigurat că nu este nimic serios.

La puţin timp după această convorbire, am primit numărul 101-103, pe lunile ianuarie-martie 2015, al revistei „Dor de dor”pe care o conduce, şi am înţeles şi rostul întrebării pe care mi-o adresase: revista se deschide cu un articol referitor la Mihai Eminescu, în care, printre altele, se face referire şi la Lacul cu nuferi, din Pădurea Baisa, de lângă Ipoteşti, cunoscut de toată suflarea românească drept „Lacul lui Eminescu”,  în care se scrie că, de fapt, acesta n-ar fi lacul cântat de poet în poeziile sale. Lacul pe malurile căruia poetul a trăit momentele de reverie care l-au inspirat, spune autorul articolului, ar fi, de fapt, iazul Loieşti, situat nu departe de Ipoteşti,  citându-l în acest sens pe poetul Gellu Dorian, care, într-un articol scria: „ Lacul din pădurea de la Ipoteşti n-are legătură cu peregrinările lui Eminescu. Probabil a trecut şi pe acolo, sunt multe locuri legate de Eminescu la Botoşani. Dar, ca loc de relaxare şi inspiraţie poetică, Eminescu alegea actualul iaz Loieşti, puţin mai la vale decât cel prezentat în mod tradiţional turiştilor ca fiind lacul lui Eminescu. Acest iaz este descris în multe mărturii ale cunoscuţilor poetului”. Am fost surprins să constat că şi eu sunt citat ca adept al acestei concluzii, deşi, nu ţin minte să mi se fi cerut părerea asupra subiectului în cauză, cu care, în mod categoric, nu sunt de acord.

Continuând să-l citeze pe autorul mai sus menţionat, jurnalistul mai redă un pasaj din articolul acestuia – un fragment dintr-o scrisoare adresată de fratele poetului, Matei Eminovici, lui Corneliu Botez – pe care , ne permitem să îl reproducem: „ Când venea Mihai vara în vacanţă de la Wienna, mergeam amândoi la vânătoare de raţe la un iaz pe moşia Cucoreni, el cu puşca pe care o luase tata la moartea lui Iuraşcu şi eu cu una mai mică, pe care o avea tata de la Dumitru Balş.” Trebuie să menţionăm că iazul Loieşti, se află la Cucoreni, sat component al Comunei Mihai Eminescu.

Opinia privind „adevăratul” lac al inspiraţiei lui Eminescu, ar fi rămas doar una teoretică, , dacă, autorul articolului, n-ar fi făcut o divagaţie de la subiect, referindu-se la iazul Loieşti de acum, care aparţine unui om de afaceri din Botoşani, interesat să-i facă publicitate. O mostră în acest sens, o constituie chiar cuvintele acestuia referitoare la iaz: „Sunt un om norocos că deţin acest iaz. Am citit mai multe documente unde se arată că Eminescu venea aici să se scalde şi să se relaxeze. Îl curăţ doar, nu intervin să modific peisajul. Încerc să-l las aşa cum era pe vremea lui Eminescu.”

Ceea ce frapează, vis a vis de discuţia iniţiată în jurul lacului lui Eminescu, este faptul că aceasta a apărut în toamna anului trecut, în perioada în care Consiliu Judeţean Botoșani a cumpărat lacul şi câteva hectare de pădure din preajma acestuia, pentru a le amenaja în scop turistic.

Iniţiativa Consiliului Judeţean, unică prin perspectivele pe care le deschide, a fost analizată de mass-media locală, mai ales prin prisma efortului bugetar pe care l-a presupus, fiind considerată nepotrivită şi prea costisitoare. Nimeni nu s-a aplecat asupra beneficiilor în plan turistic şi al promovării judeţului, pe care amenajările prevăzute a se face acolo, le vor aduce. Nici până acum, o analiză, în acest sens, nu a fost făcută, şi probabil, până la primele rezultate concrete, nici nu va mai fi vorba despre aşa ceva.

Alăturându-se celor care nu sunt de acord cu proiectul Consiliului Judeţean, câteva voci din mass-media locală, au mai găsit un argument în acest sens, invocând faptul că,  nu este lacul cântat de poet, ci o făcătură a regimului comunist. O mostră în acest sens o întâlnim şi în articolul din revista mai sus citată: „Diriguitorii comunişti au considerat că pot vinde mai bine povestea lacului cu nuferi din pădure, împrejurul căruia au fost amenajate drumuri şi alei. Lacul de la Ipoteşti, aflat în proprietatea statului, este lăsat în paragină şi s-a umplut de gunoaie.” Mergându-se mai departe pe linia spulberării miturilor despre poetul nepereche, unii au afirmat că nici măcar nuferi nu erau pe lac, tot comuniştii fiind cei care i-au adus şi plantat acolo. Prin urmare, lacul lui Eminescu trebuie abandonat pentru a se acorda toată atenţia iazului Loieşti.

Nu  intenţia de a intra în polemică cu cei care au lansat ideea că altul era lacul lui Eminescu, decât cel ştiut până acum, mă determină să scriu aceste rânduri. Redactorul revistei despre care aminteam la începutul acestui articol,  m-a întrebat, dacă noi, botoşănenii suntem conştienţi de deserviciile pe care ni le facem nouă, şi nu numai, demolând mitul creat în jurul lui Eminescu. Cui foloseşte faptul că se desacralizează un loc în care nenumăraţi oameni au simţit fiorul versului eminescian, cine are de câştigat din demolarea mitului creat în jurul lui Eminescu, cel mai mare poet român ?

Nefericiţii autori ai golirii spaţiului eminescian de unul dintre cele mai semnificative componente ale sale, fac un deserviciu culturii române, istoriei culturale româneşti şi nu în ultimul rând Botoşanilor, şi acest fapt trebuie amendat. Este de ajuns că din pricina unei propagande turistice neeficiente Enescu este căutat de mulţi dintre admiratorii săi la Teţcani sau la Sinaia, iar Iorga  la Vălenii de Munte. Dacă demitizăm şi spaţiul eminescian, cu ce mai rămânem?
_
Trebuie să-l apărăm pe Eminescu!… să punem în valoare orice element ce aminteşte de prezenţa sa aici. Și cred că oamenii de cultură botoşăneni trebuie să fie mai atenţi și să oprească orice iniţiativă care atinge personalitatea marelui poet. Este o obligaţie pe care ne-au transmis-o înaintaşii noştri şi pe care avem datoria să o transmitem, la rândul nostru celor ce ne vor urma!