Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Din nou despre ,,Lacul lui Eminescu” (informații false, la TVR1

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Din nou despre ,,Lacul lui Eminescu”

Primit pentru publicare: 30 Dec.2018
Autor: Nicolae IOSUB, redactor al Revistei Luceafărul
Publicat: 31 Dec. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

                                      

 

       In data de 29 decembrie (a.c.), pe la orele 17 şi 45 de minute, am vizionat la Televiziunea Naţională (TVR1), o emisiune (PREMIERA), unde s-au prezentat o serie de secvențe legate de judeţul Botoşani. Printre acestea am urmărit un scurt reportaj, cu interviu, despre ,,Iazul Loieşti” de la Ipoteşti, unde Mihai Eminescu mergea la vânătoare de raţe sălbatice, împreună cu fratele său Matei, atunci când erau în vacanţă.
    În acest interviu, proprietarul ,,Iazului Loieşti” a făcut afirmații nefondate, deturnând în mod tendențios informațiile istorice, că acesta ar fi de fapt ,,Lacul lui Eminescu” de la Ipoteşti, cum că Gh. Eminovici avea 500 fălci de pământ, că a dat faliment în 1868 şi a trebuit să vândă moşia şi că acest iaz se afla pe moşia sa.

     Eminescologul I. D. Marin, care a trăit în mijlocul sătenilor veniți, ca vârstă, din acele vremuri, dar și consolidarea acestor informații transmise prin viu grai, printr-o cercetare asiduă și profesionistă a  documentelor din arhive și bibliotecile universitare, a dovedit autenticitatea  tuturor locurile pe unde poetul hoinărea în copilărie, clarificând definitiv istoria ,,lacului codrilor albastru”, aflat în ,,ochiul de pădure”, cu ,,insula cea verde”, unde obişnuia să vină mereu. La fel ca ,,Iazul Loieşti”, acest lac nu era pe moşia lui Gh. Eminovici, dar, aceasta nu înseamnă că Mihai nu avea voie să vină să se scalde şi să se joace împreună cu bunul său frate, Ilie, mai mare cu patru ani decât el.
    Moşia lui Gh. Eminovici, cu o suprafaţă de 312 de fălci (nu 500), cuprindea două cincimi din trupul moşiei Ipoteşti şi era o fâşie de pământ lată de numai 368 metri şi lungă de 10.000 metri, încât trebuia să mergi călare ca să ajungi la capătul ei. Mihai Eminescu spunea că moşia era atât de îngustă încât putea fi sărită cu piciorul. Ea începea pe dealul Haraminilor şi se întindea până pe dealul Sitnei, pe apa căreia era amenajat un iaz pentru peşte şi pentru adăpatul animalelor. În interiorul acestei fâşii de pământ se afla gospodăria lui Gh. Eminovici şi bisericuţa familiei.
     Pe moşia lui Gh. Eminovici a fost construită şi linia de cale ferată Botoşani- Dorohoi, după ce, probabil, proprietarul a negociat o despăgubire convenabilă.
     Gh. Eminovici este nevoit să vândă moşia şi casa, în anul 1878 (și nu în 1868), fiind nevoit să asigure Aglaiei cei 2000 de galbeni, promişi la căsătoria acesteia cu Ion Drogli, care văzând că nu mai primeşte banii îl dă în judecată pe socrul său.
      De altfel, Eminovici era bătrân şi bolnav, soţia lui Raluca murise în 1876, copiii lui erau prin lume, alţii patru murind de tineri, aşa că nu mai avea pentru cine să se zbată şi să mai adune avere. O avea alături pe Harieta, oloagă, şi pe Niculai, bolnav şi el, dar care avea grijă de treburile moşiei.
      Mihai Eminescu a primit cu durere vestea că moşia este vândută şi a încercat să o răscumpere, împrumutând bani de pe la prieteni (adunase 2000 de lei), dar nu-i reuşeşte planul, îmbolnăvindu-se grav, în 1883.
      Acum, locurile copilăriei poetului sunt puse în valoare aşa cum merită poetul şi sunt vizitate şi cunoscute de toţi cei care îl iubesc pe Eminescu.

      A veni astăzi, după 129 de ani de la moartea poetului, cu ipoteze fanteziste şi direct interesate de a schimba locurile sacre pe unde poetul nostru naţional şi-a trăit copilăria este un lucru de neiertat. Dar, pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple, fiecare dintre noi trebuie să-l citească pe Eminescu şi opera sa, să-i descoperim copilăria şi locurile pe care el atât de mult le-a iubit. Ca botoşăneni, cu atât mai mult, trebuie să cunoaştem viaţa şi opera lui Mihai Eminescu şi să-l cinstim cum se cuvine, ca pe cel mai mare poet al neamului românesc, Geniul recunoscut în lumea întreagă. Cei neavizați, novicii căutați și folosiți de către detractorii lui Eminescu, să se abțină de a da informații false, cu scop comercial al micii afaceri, pentru a nu servi tendința calomniatoare a operei și vieții lui Mihai Eminescu.

 

                           

 

 

 

 

 

 

 

 

                             



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.576 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5