IONEL BEJENARU (n.24 sept.1948, Botoșani – m.7 mai 2013, Iași)

Lame alese de plânsul lumii (carte în pregătire pentru publicare

Românul şi vecinii

În plan macro, România era odată cununată cu Imperiul Ţarist, care o ţinea pe sora sa Basarabia. Apoi, după decesul acestuia, era cununată cu Imperiul Bolşevic, Imperiu care o luase imediat în căsătorie, refuzându-i condiţia de văduvă. Aşadar, continua să ne-o ţină. Ideea de bază în problemă ne duce la confirmarea unei zicale de-a noastră: vecinul la nevoie se cunoaşte. De multe ori, se vede treaba şi o confirmă faptica istoriei, vecinătatea duce la rudenie. Aşa că, România a continuat să se înrudească cu vecinii şi prin Bucovina, Herţa sau Caliacra. Chiar dacă aceştia îşi luau nevestele cu forţa. În plan micro, românul şi vecinii, la oraş sau la sat, constituie o relaţie pe drumul convieţuirii. O relaţie, când fără probleme, când au probleme. Interesele personale, se zice, dar se şi confirmă, poartă fesul. Aşa că, litigiile românului cu vecinii săi sunt la ordinea zilei. În primul rând sunt generate de proprietate. Un băţ de pământ se transformă adesea într-o dispută cu parul şi chiar cu săbii Ninja, căci ne-am modernizat odată cu trecerea în mileniul de faţă. Pe câmpul de luptă zac morţi şi răniţi, altă dată buni vecini şi chiar prieteni. Fenomenul poate fi înţeles, cu atât mai mult cu cât fenomenul se desfăşoară cu aceleaşi efecte şi în cazul rudelor. Un atare conflict ştirbeşte grav noţiunea de bună vecinătate. La oraş, vecinătatea este doar aparent mai fără probleme. Chiar într-o comunitate de la blocul de locuit apar între vecini serioase animozităţi, care conduc la grele scuze reciproce şi generează stări conflictuale. Acelaşi nu tocmai ortodox aspect îmbrobodeşte şi aptitudinile odraslele vecinilor, în fond, la rându-le, tot vecini.

Vecinul, mai ales în variata sa feminină, este mereu cu ochii în patru, cu alte cuvinte, într-o permanentă observaţie pe cei cu care se învecinează. Câteodată, nu ascundem, este bine. Câte nu se întâmplă pe lumea asta, aşa că o relaţie în plus, vorba unui realizator TV, poate însemna un infractor în minus. Dar, tot atât de bine, ochii în patru ai vecinului pot conduce la aflarea unor secrete de familie, de afaceri, de aventură, pe care, în nici un caz persoana vizată nu le doreşte ştiute. Vizorul uşii este intens folosit, fiind pe postul unei camere de luat vederi. Se mai lasă cu câte-un urcior câte o dată, dar nu-i bai, se vindecă. Vecinătatea este astăzi un fenomen general, refugiul în munţi având şi el puţine şanse de a te scuti de vecini. Ei sunt peste tot şi, aşa cum sunt, sunt ai noştri.

 („Jurnalul de Dimineaţă”, 11 octombrie 2002, p. 4)