Muzeul de Artă Brașov în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal din Sibiu a organizat vineri, 26 august, un eveniment public de lansare a albumului „Noi considerații cu privire la icoanele pe sticlă din Transilvania”, semnat de Dr. Alexandru Constantin Chituță. Lucrarea, apărută la editura Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, are 682 de pagini și prezintă cele mai noi cercetări și contribuții în domeniu ale autorului.
“Recenta apariție editorială a Muzeului Național Brukenthal propune o nouă lectură a problematicii icoanelor pe sticlă din Transilvania, abordată de această dată, dintr-o perspectivă teologico-antropologică. Premiza de la care pornește autorul vizează statutul și funcțiile acestui gen de artă în contextul socio-economic, confesional și național de la mijlocul secolului al XVIII-lea în Transilvania. Fenomenul icoanei pe sticlă din Transilvania este unul extraordinar, unic în istoria artei românești. Dacă până astăzi studiile și volumele scrise au scos la iveală familiile de iconari, centre importante ale acestui meșteșug, totuși mai sunt multe alte aspecte cu privire la icoanele pe sticlă”, au transmis organizatorii evenimentului.
“Noutatea demersului întreprins de domnul Alexandru Constantin Chituță se bazează pe minuțioasa analiză comparativ-stilistică a unui important număr de icoane pe sticlă aflate în patrimoniul muzeelor nationale și județene, în colecțiile private și ale unor eparhii din Transilvania. Eleganta tipăritură impresionează prin bogata ilustrație fotografică ce prezintă tipologiile tematice și calitățile artistice care definesc stilul fiecărui zugrav și centru de iconari, volum fiind dedicat ”vlădicului tinereților” – episcopul Visarion și ”vlădicului mentor” – arhiepiscopul Casian, ambii ierarhi, ucenici ai aceluiași neuitat mitropolit cărturar Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crișaniei și Maramureșului la împlinirea a 95 de ani de la naștere. Coroborând studiile recente ale specialiștilor cu propriile investigații autorul reușește să descopere cine au fost primii zugravi de icoane, unde și pentru cine au lucrat, care au fost cele mai importante centre (…)”, sublinia Dr. Doina Ișfănoni, cercetător etnolog, istoric și teoretician de artă, în cronica publicată pe marginea volumului, la începutul anului 2022 în https://stiriletransilvaniei.ro/2022/01/13/noi-consideratii-cu-privire-la-icoanele-pe-sticla-din-transilvania/.
Cosmina Marcela Oltean
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania