Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Expoziția ,,Artiști români pe mapamond”

 

  • Muzeul Municipal ,,Regina Maria” din Iași prezintă expoziția ,,Artiști români pe mapamond”, organizată în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal din Sibiu și Societatea de Avocatură ,,Șerban&Asociații”. 
  • Deschiderea va avea loc vineri, 22 septembrie, ora 16:30, la sediul principal al Muzeului Municipal ,,Regina Maria” Iași de pe strada Zmeu, nr.3. Expoziția, curatoriată de dr. Alexandru – Constantin Chituță, pune în valoare un număr de peste 50 de lucrări din impresionanta colecție a domnului av. George Șerban, semnate de artiști români care s-au stabilit în întreaga lume, unde au activat sau încă activează. 
  • <<Expoziția pe care o vom deschide în data de 22 septembrie 2023 la Muzeul Municipal ,,Regina Maria” Iași reprezintă o nobilă formă de omagiere a unora dintre cei mai importanți artiști români contemporani, care s-au făcut remarcați și peste hotare printr-o activitate de creație demnă de admirat atât de către generațiile prezente, cât și de cele viitoare. Publicul vizitator este invitat să descopere lucări cu valoare de reper, care aliniază și integrează arta românească în cea universală>>, a declarat dr. Aurica Ichim, managerul Muzeului Municipal ,,Regina Maria” din Iași. 
  • <<Expoziţia propune o călătorie prin istoria artei românești contemporane, prin opera grafică a principalilor săi protagonişti şi intenţionează să ofere o privire alternativă a celor mai emblematice experienţe artistice începând din anii 1970 şi până în present. Colecţia avocatului George Şerban este arhicunoscută şi consacrată astăzi ca una dintre cele mai valoroase din ţara noastră, iar o parte importantă din această colecţie este consacrată graficii româneşti, dar, în expoziţia de faţă, se găsesc şi lucrări de sculptură. Sunt artişti care au probat în decursul vremii o imensă solidaritate, au lucrat ca o echipă, conformându-se unui pro¬gram care azi ar fi greu de imaginat, afirmându-se. Considerăm arta ca un gest de responsabilitate umană. Cu operele noastre, cu efortul nostru colectiv dorim să îndepărtăm formele actuale ale dezumanizării>>, transmite Alexandru Constantin Chituţă, curatorul expoziţiei şi managerul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu.
  • Itinerată la Viena, Budapesta, București și Chișinău, expoziția s-a bucurat de fiecare dată de aprecierea unanimă a publicului vizitator. Despre impactul acesteia în marile galerii europene, Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român, spune că „misiunea expoziţiei este să exploreze şi să celebreze creaţiile unor artişti români care, prin destinul lor creator, aparţin deja întregii lumi”.
  • La rândul său, colecționarul George Șerban dezvăluie că „în această expoziţie vom vedea o serie de artişti care au absolvit studii de artă în România şi au emigrat, fie înainte de anii ’90 (majoritatea), fie după. Unii dintre ei nu mai sunt printre noi, dar au rămas lucrările lor, pe care le colecţionăm, le admirăm şi uneori le expunem în astfel de expoziţii. După anii ’90, mulţi dintre ei s-au întors în România sau se întorc cu expoziţii în Bucureşti sau în alte părţi ale ţării”.
  • În expoziție vom regăsi lucrări ale artiştilor George Apostu, Victor Brauner, Cristian Breazu, Tudor Banuş, Livia Balu, Georgeta Borusz, Victor Vladimir Ciobanu, Doru Covrig, Doina Botez, Oana Cajal, Petru Csehi, Aurel Cojan, Damo Istvan, Horia Damian, Wanda Decca, Camilian Demetrescu, Adrian Dumitrache, Ana Golici, Nicolae Golici, Harry Guttman, Herold Jacques, Hildegard Kleper Paar, Marcel Iancu, Ion Nicodim, Johanna Kovacs, Denissa Maschek Şerban, Wanda Mihuleac, Paul Neagu, Petre Balanica (Nicăpetre), Peter Pusztai, Jules Perahim, Raluca Pilat, Georgeta Irina Pusztai, Valentin Popa, Adrian Pora, Magdalena Rădulescu, Dodi Romanaţi, Petru Rusu, Hedda Sterne, Saul Steinberg, Delia Sechel Perrois, Petre Velicu, Csaba Zemlenyi, Mihu Vulcănescu, Traian A. Filip, Kira Cristinel Popescu, Alma Mariana Ştefănescu-Scheinder, Alexandre Istrati, Sofia Frankl și Gert Fabritius. 

Cosmina Marcela OLTEAN

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania