Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Limbajul și tulburările limbajului copiilor de vârstă preșcolară

Limbajul,  în perioada lui de formare, se caracterizează printr-o dislalie fiziologică și una patologică. Diferențierea dintre fiziologic (particularitățile de vorbire) și patologic (deficiențe de vorbire) se face ținându-se seama de perseverarea tulburării de articulație și de vârsta copilului.

Sunetele care apar primele în vorbirea copiilor nu sunt așa de des afectate și chiar când apar asemenea tulburări, ele se corectează mai ușor. Printre acestea se numără vocalele /a, e, u/ și consoanele /b, p, t, d, m, n, c, g/. Sunetele siflante, șuierătoare, africate și vibranta /r/ sunt afectate cel mai mult și mai profund și deci, tratamentul lor este mai de durată. În formele grave de dislalie, cum este tetismul, ca și în cazul agramatismelor, nu este afectată numai reproducerea corectă a sunetelor și cuvintelor, ci și modul de organizare a cuvintelor în propoziție.

Unii cercetători ai limbajului au subliniat caracterul ereditar al dislaliilor grave, mai ales pe linie paternă. Tulburările de articulație cu caracter temporar formează grupa dislaliilor fiziologice. Evoluția lor este condiționată de factorii ereditari. În literatura de specialitate s-au semnalat dislalii fiziologice de natura ereditară de doua ori mai multe la băieți decât la fete. Aceasta formă de dislalie înregistrează un proces de regresie, iar în jurul vârstei de patru ani o parte din manifestările ei dispar de la sine. Tulburările fiziologice de articulație care se mențin peste vârsta de patru ani se caracterizează prin permanentizarea unui mod defectuos de vorbire. Ele formează grupa dislaliilor patologice. Conchid că dislalia fiziologica poate avea o evoluție pasivă, în sensul că dispare treptat, sau o evoluție negativă, adică, în anumite cazuri, se poate transforma și trece treptat în dislalia patologică, a cărei caracteristică esențială constă în neconcordanța dintre modul de pronunție și vârsta celui care vorbește, cât și în stabilitatea pronunției defectuoase. Pentru a evita fixarea stereotipiilor de pronunție defectuoasă, trebuie ca exercițiile logopedice sa fie introduse cât mai de timpuriu, pe la trei-patru ani, acolo unde nevoia lor se face resimțită. În perioada aceasta se desfășoară mai bine activitatea practică de instruire verbală și cu o pondere mai mare se dezvoltă aparatul central și periferic al vorbirii. Anume în perioada aceasta de vârstă trebuie sa fie dezvoltată vorbirea la copii, deoarece mai târziu acest lucru este mai greu de realizat. La vârsta de 6 -7 ani copii posedă bazele vorbirii orale externe.

Cercetările diferitor autori demonstrează că, dacă calitățile lingvistice, intelectuale, emoționale corespunzătoare nu s-au format din diferite motive în primii 6-7 ani de viață, în perioada următoare e dificil să fie compensate, iar uneori formarea lor devine imposibilă.

Modul în care copilul se realizează pe linia achizițiilor, în planul vorbirii și al dezvoltării psihice, este influențat de o serie de factori, precum mediul de viață și de activitate al copilului, preocuparea adulților pentru stimularea vorbirii sale, eficiența procesului educativ, capacitățile intelectuale ale copilului, afectivitatea și personalitatea acestuia. Este necesar, prin urmare, ca toate organele și aparatele vorbirii să se dezvolte normal, pentru a determina o dezvoltare armonioasa a limbajului. Aceasta este o condiție necesară, dar nu și suficientă. Atunci când unele dintre aceste condiții lipsesc, se instalează tulburările de limbaj. Ele  limitează dezvoltarea copilului. Tradițional, vârsta de 6-7 ani este perioada când  sistemul fonologic al limbajului se achiziționează în totalitate. Tulburările apărute în această perioadă sunt considerate patologice.

Tulburările de limbaj se diferențiază de particularitățile vorbirii individuale, acestea din urmă reprezintă variații în limitele normalului ale limbajului. Tulburările de limbaj, însă, prezintă anumite caracteristici:

  • Neconcordanța dintre modul de vorbire și vârsta vorbitorului
  • Caracterul staționar al tulburărilor de limbaj
  • Succesibilitatea mărită la complicații neuro-psihice
  • Necesitatea aplicării unui tratament logopedic.

Clasificări ale tulburărilor limbajului

(…) Lectură completă la adresa: https://edict.ro/limbajul-si-tulburarile-limbajului-copiilor-de-varsta-prescolara/

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania