Vrednic este!

N-am mai scris editorial în ultima vreme căci năvalnica sosire a sărbătorii Paştelui (prilej cu care tot suntem, de la o vreme, îndemnaţi să paştem fericiţi!) a copleşit preajma cu năvala pauperului popor, grăbit a goli, literalmente, toate magazinele şi pieţele, ca împins de spaima revenirii Marii Foamete din anii 46, cu pregătirile sale culinare, mereu  supraponderale şi nechibzite, dar şi cu avalanşa omenească, parcă a întregului oraş, în jurul bisericilor, atât la marele Prohod diurn al Vinerii Mari, dar şi la prăznuirea nocturnă şi înstelată de pădurea de lumânări, a Învierii. Şi aşa se face că în acest iureş a rămas neevocat un alt eveniment anterior pe care-l consider a fi demn de aducere la cunoştinţa domniei voastre, Publicul cititor.
Este vorba despre ceremonia de învestire a două personalităţi cu titlul de Cetăţeni de Onoare ai oraşului Darabani, petrecută în ziua de Sf. Gheorghe, ca inaugurare a noii Case de Cultură a oraşului. Un asemenea demers onorează deopotrivă pe cei investiţi, dar şi comunitatea care-şi îmbogăţeşte astfel patrimoniul de valori majore şi reprezentative. În acest caz exact aşa s-a petrecut căci, după slujba de sfinţire (susţinută de preoţii Constantin Pânzariu şi Dumitru Avârvării) a noului local destinat culturii, acum plin-ochi de participanţi (localnici interesaţi, dar şi oaspeţi de mai departe: universitari, primari din comune botoşănene, oameni politici şi de cultură, feciorii poetului Teişanu, sosiţi special de la Cluj ş.a) au fost învestiţi cu acest titlu de onoare istoricul ieşean, originar din Darabani, Gheorghe Cliveti şi scriitorul, rămas statornic în oraş, Victor Teişanu. Oraţiile celor doi au fost susţinute de prof. univ. Mihai Cojocaru de la Iaşi şi, respectiv, de subsemnata, cea care am şi acum, ca şi de atâtea alte ori, dificila misiune de-a trebui să relatez nu numai despre acţiunile celorlalţi ci, oricât de succint, şi de ale mele. Au mai cuvântat: universitarul ieşean Cristian Ploscaru, profesorul Octav Teioşanu, Dumitru Haha, citind un mesaj din partea academicianului Leon Dănăilă despre Victor Teişanu, Ionel David, anunţat ca director al Casei de Cultură tocmai târnosită, poetul Petruţ Pârvescu, doamnele Mihaela Huncă, inspector şcolar general, şi senatorul Doina Federovici, subliniind meritul primarului Corneliu Aroşoaie în realizarea casei de cultură.
În alocuţiunile de prezentare a universitarului Gh. Cliveti, director al Institutului de Istorie „ A.D. Xenopol” din Iaşi, oratorii s-au străduit să contureze dimensiunea ştiinţifică şi notorietatea naţională şi internaţională a acestuia, apertura geografică a propagării acesteia, numărul uriaş al studiilor semnate de el, conchizând lapidar şi definitoriu: „Încă nu conştietizăm cât de mare este ca istoric Gheorghe Cliveti”. Un gest avenit a fost şi evocarea personalităţii celui ce dăruieşte în acest context numele său lăcaşului cultural acum inaugurat: boierul luminat şi generos Theodor Balş, cel căruia generaţii întregi de copii şi tineri au avut motive a-i fi recunoscători. În cuvântul său substanţial şi avântat profesorul ieşean a făcut apologia apartenenţei de un loc de origine, în cazul de faţă Darabanii, a cărui pecete o poartă oriunde în lume şi, ca atare, oricâte distincţii ar primi de-a lungul vieţii, aprecierea celor de acasă rămâne cea mai de preţ recunoaştere.
Având a rosti cuvântul de laudatio confratelui meu literar Victor Teişanu, am reiterat câteva dintre considerentele pe care nu o dată le-am evocat ca temeiuri de preţuire: solida sa cultură, consolidată mereu prin lecturi avenite, prin şansa întâlnirii cu maestrul Lucian Valea, prin gestarea între cărţile bibliotecii pe care a condus-o până la pensionare, scrisul său poetic de har autentic, cel publicistic, ager şi pertinent, dar şi cel exegetic manifestat prin cartea „Poeţi botoşăneni de azi”, lucrare de mare valoare axiologică, dar şi de mare trebuinţă pentru definirea specificităţii literare a judeţului nostru, daturi care îl fac apreciat în orice mediu cultural din ţară şi din lume, unde apar articolele sale, din care provincialismul lipseşte cu desăvârşire, în ciuda situării geografice a toposului locuirii sale, pe care literalmente îl onorează prin prezenţa şi prestaţia sa. Dar, nu în ultimul rând, îl definesc caracterul şi onestitatea sa, neimplicarea în coterii şi intrigi de culise, el  rămânând mereu focalizat asupra datoriei de a-şi înmulţi talantul harului primit ca zestre ontologică. Un cuvânt aparte se cuvine meritului său de-a contribui la conservarea universului aparţinător celebrului academician Leon Dănăilă, subiect asupra căruia vom reveni.
Tocmai mă întrebam oare ce va rosti poetul în cuvântarea sa de recepţie a unui  asemenea titlu pe care la Darabani îl au doar foarte puţini aleşi, când am putut încă o dată să-i apreciez tactul şi opţiunea, căci el a susţinut o remarcabilă demonstraţie a importanţei poeziei şi, în general, a literaturii şi culturii, din străvechime până azi, convingând auditoriul că acestea au un rol fundamental, mai ales în prezentul atât de înstrăinat: ele fiind importante, chiar vitale, pentru cel mai însemnat element al omenescului: sufletul său.