Autorul e francez, Daniel Pennac (ça va bien pour moi surtout), titlul cărții : Ochi de Lup, apărută la Editura Paralela 45, în 2020, prețul cu TVA e de 25 lei, pentru cititori de la +8 ani (mă încadrez și eu), sunt doar 116 pagini, ilustrațiile aparțin Simonei Negrea.

De ce are lupul un singur ochi ? Vom afla. Undeva, într-o grădină zoologică, un băiețel apropape că nu se mai poate dezlipi de grilajul cuștii unui lup care nu are decât un singur ochi ( galben, rotund, cu o pupilă neagră în mijloc, vie, plină de viață), celălalt a fost pierdut într-o luptă cu oamenii-vânători. Cam enervant pentru lup să fie fixat așa de doi ochi. Copilul îl înțelege și închide și el un ochi, egalitate deci. Ei, și acum începe o călătorie nemaipomenită : în unicul ochi al lupului copilul va descoperi viața acestuia în Marele Nord al Canadei. Și asta nu e tot : lupul va vedea și el în ochiul copilului viața acestuia în deșertul african. Tandrețe, nostalgie, dor, vise din alte lumi împlinite intre parțial și total.

 Băiatul, după cum am mai scris, observând stânjeneala, neliniștea lupului din cauza lipsei unui ochi valid, are ideea, ciudată dar folositoare relației dintre ei doi, să închidă și el un ochi. Și astfel se vor privi ochi în ochi și vor afla totul despre ei doi. 

Ce vedem și noi, nu numai copilul, prin unicul ochi al lupului cu blana albastră ? Întinderea de zăpadă, familia lui cu toți frații, verii, educația dată de mama, Flacăra Neagră ( « Copii, astăzi am să vă vorbesc despre OM, adică « două labe și o pușcă », mănâncă de toate : iarba renilor, reni și chiar și lupi), fuga din fața vânătorilor, moartea tatălui, Marele Lup, într-o încăierare, vulpile care le împrumutau vizuinile, Omul care a ucis-o pe Bunica lui (i-a furat blana că să-și fac apoi un palton, urechile ca să le puna la pălărie, iar din bot și-a făcut o mască), obiceiul lor de a nu mânca decât renii bolnavi (recunoscuți după respirația greoaie), butucul arzând care i-a scos un ochi, și uite așa a fost trimis prin 5-6 grădini zoologice ( printre alte animale necunoscute, și ele tot în cuști, deci « OMUL este un colecționar »), apariția unei Lupoaice în cușca lui cu care se împacă bine, moartea ei, tristețea Lupului albastru…Toate amintirile sunt în ochiul lui , ultima fiind apariția băiatului în fața cuștii.

 Și acum ochiul copilului, care se numește Africa (nume dat de o căpetenie tuaregă de vreo 150 ani) : pierzându-și mama, într-un incendiu bebelușul este dat unui negustor Toa care-l acceptă cu promisiunea : « Când o să se facă mare, o să spună povești dintr-alea care te fac să visezi. » Nisipul deșertului seamănă cu zăpada , copilul a mai crescut, călătorește pe cocoașa dromaderului Oase, așezat peste tot felul de obiecte de vânzare. Seara, în jurul focului aprins, când Sahara se face rece, Africa spune povești despre Africa Galbenă, Africa Cenușie, Africa Verde, Africa nisipului moale, a soarelui, a singurătății, a scorpionilor, a dromaderilor, a liniștii… Ajunge păstor timp de doi ani după ce este vândut cu tot cu dromader Regelui Caprelor, stă de vorba cu Leul, Hiena, Ghepardul îi este și prieten, devine copilotul unui șofer de autobuz unde–i cucerește pe toți călătorii prin poveștile lui până la un accident… primește N’Bia la nume de la familia care se ocupă de el…afla de existența Celeilalte Lumi unde se duc toate pădurile, tăiate fără încetare, din jurul lor… și toți suferă : Crocodilul nu mai are loc în apa ce duce copacii la vale, nu mai plouă, nici Scorpionul Negru nu mai suportă uscăciunea, Câinele nu poate să-și îngroape osul în pământul piatră, vântul arzător ridică nori de praf… Și ajunge și-n Cealaltă Lume cu familia adoptivă, bucurie mare, îl regăsește pe Oase (« de când ne-am despărțit nu am mai pus un picior în fața celuilalt ») în spatele unei cuști, într-o gradină zoologică și pe ceilalți prieteni din Africa lui. Marea întâlnire cu Lupul Albastru este ultima imagine din ochiul copilului pe care o vede lupul și noi cititorii pe lângă el.

 Și ceea ce n-au putut vindeca medicii, veterinar sau oftalmolog, se vindecă printr-un clic : regăsirea celor doi, bucuria povestirilor suplimentare, a viitorului ce poate urma celor doi ochi buni de fiecare parte : « Clic !» face pleoapa lupului când se deschide.  « Clic !» face pleoapa băiatului. » 

Oare cum s-ar putea explica rezistența celor doi eroi principali? (Fără a discuta rolul scriitorului prin naratorul omniscient și omnipotent.) Au întâlnit ființe care au suferit și ele în viață ? Au întâlnit ființe care vin din țările pe care le părăsiseră ? Și-au transformat viețile în povești numai bune de spus ? Au întâlnit ființe binevoitoare cu care să poată vorbi ? Au darul scoaterii în față a amintirilor fericite ? Poate că văzând filmul ROMANIA SĂLBATICA, veți găsi un răspuns posibil la întrebările propuse. În plus e pentru bucuria ochilor, urechilor și a sufletului vostru, mai ales. Nu veți pierde două ore, veți căștiga două ore de Romanie în patru anotimpuri !