TABLETA ( de MARTIE )
M O F T A N G I I Ş I M O F T A N G I O A I C E

Autor, Vasile LEFTER

O fabulă scrisă de nenea Iancu mi-a rămas în minte printr-un moto cu valoare morală: „După prea amară viaţă / Nu fi lacom la dulceaţă!” E ca un memento pentru toţi românii oropsiţi, dar şi pentru moftangiii rromâni, bărbaţi şi femei, căţăraţi peste noapte în vârful făgăduinţei, dând din coate pentru a prinde un loc în faţă la marea jecmăneală devenită sport naţional, devorând averea naţională, cât a mai rămas. Suntem onoraţi să ne revendicăm personajul făcut celebru de Caragiale, în continuarea unei frumoase tradiţii tipologice ce se deschide în literatură cu Dinu Păturică.
De la botezul „Moftului român” au trecut 119 ani. În România puţine lucruri s-au schimbat caracterologic. Moftangiii de azi faţă de moftangiii de ieri se deosebesc doar prin vestimentaţie, prin argou şi „fiţe”. Tipologia a rămas standard.
Recitindu-l pe Caragiale, ne amintim că moftangiul e întotdeauna naţionalist exclusiv, zgomotos în discursuri patriotarde, ca toată lumea să asculte cu atenţie. Indiferent de partid, conaţionalul nostru asemenea fratelui mai mare de odinioară, când se făceau revoluţii şi la Ploieşti, ţipă când se vede la televizor, declamându-şi lacrimogen aberaţiile amplificate de cutia craniană zgârcit dotată: „Jos străinismul! Sus rromânismul!”
Sunt moftangii cu trecut glorios de comunişti sau utecişti, care încă mai vor să spargă munţii-n pumni, dar şi moftangii „imaculaţi” care au trecut doar pe la „Şoimii patriei”.
Actualitatea autorului „momentelor şi schiţelor” rămâne un miracol românesc. După mai bine de 100 de ani să nu se fi schimbat nimic în „ţărişoara” noastră? Să fi rămas moftangiul la fel cu cel incriminat de geniul satirei? Comparaţi: „Moftangiul român este: Din clasele primare până la bacalaureat – anarhist; De la bacalaureat până la primul examen de universitate – socialist; De la slujbă până la pensie – conservator…”. Orice asemănare cu moftangiul zilelor noastre nu este deloc întâmplătoare!
Furaţi de pitorescul moftangiului, cât pe-aici să facem discriminare şi să uităm de rromânca moftangioaică. Am întâlnit-o deseori pe stradă, la magazine, la evenimente mondene, la show-uri televizate etc. chiar dacă am numit-o piţipoancă, fiţoasă, sclifosită. E de fapt acelaşi personaj prefăcut, sperjur, trădător, sărăcuţ cu duhul. Să te ferească Dumnezeu! Avertisment: Când vrei să flirtezi cu moftangioaica, se răţoieşte şi fleortăieşte. Îi vorbeşti serios, râde; glumeşti, e foarte serioasă; o saluţi, de-abia moţăie; o iubeşti, te spune târgului.”
Şi moftangioaica din vecinătatea noastră e intrigantă, insinuantă, snoabă, ambiţioasă, slobodă la gură. Îi toarnă pe pămpălăii bogaţi după ce îi uşurează de bani, se dăruieşte generos celor necopţi, sărind peste vârstă şi riduri.
Moftangiii şi moftangioaicele pot deveni emblema rromânismului într-o vreme în care România este din ce în ce mai caragialeană.