• Ernest Maftei s-a născut la 6 martie 1920, în satul Prăjești din comuna cu același nume, județul Bacău și a murit la 19 octombrie 2006, la București, fiind înmormântat la Cimitirul „Bellu” din Capitală. A absolvit Academia de Muzică și Artă Dramatică din Iași și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. A fost căsătorit și a avut doi fii, dintre care unul nelegitim. A lucrat la teatrele „Muncă și lumină” din Iași, „George Bacovia” din Bacău, Poporului din Brașov, de Stat din Ploiești, „Alexandru Davila” din Pitești, Tineretului și „Giulești” din Capitală. A jucat în 84 de filme artistice și peste140 de producții de televiziune, colaborând la realizarea emisiunii „Ferma”, transmisă de canalul TVR 2. A fost membru fondator al Uniunii Cineaștilor din România (din 1963), precum și membru al Mișcării Legionare (1937-1941) și al Partidului Național „Pentru Patrie” (din 1995). Pentru activitatea sa politică, a fost deținut timp de zece ani în închisorile din Vaslui, Galați, Jilava și Văcărești. A participat activ la evenimentele din 21 decembrie 1989 și la protestele din 22 aprilie-15 iunie 1990 din București. Este autorul piesei de teatru „Răzeșii lui Bogdan” (1958) și al volumului de versuri „Autografe” (1994), figurând în „Antologia epigramiștilor români” (2007). A primit mai multe distincții, între care Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer (2004), dar a refuzat Ordinul „Meritul Cultural”, clasa I și premiul „Cel mai bun român” pe anul 2005.
• Zenovia Nica s-a născut și trăiește în satul Prăjești din comuna omonimă, județul Bacău, din anul 2000 locuind în fosta casă a părinților lui Ernest Maftei. Aceștia s-au înrudit cu ai ei în urma unui botez în familia sa, la care au fost nași. A rememorat amintiri despre marele actor într-un interviu realizat la 8 septembrie 2014, la domiciliul său din sat.
• – Cum vă numiți?
• – Nica Zenovia.
• – Ce legătură aveți cu marele actor?
• – Părinții lui, Gheorghe și Elena Maftei, și părinții mei au fost cumetri.
• – Ce au fost ai săi?
• – Erau țărani înstăriți, dar au lucrat și la drumuri și poduri.
• – Unde anume s-a născut?
• – În casa bătrânească, mai la deal de aici; aia fiind foarte veche, părinții lui au făcut-o mai târziu pe asta, în care el a copilărit și unde stăm noi acum.
• – A mai avut frați sau surori?
• – Tatăl lui a fost însurat de două ori; din prima căsătorie, l-a avut pe el, cel mai mare, și o fată mai mică, iar din cealaltă – încă două fete, Coca și Titica, măritate la Constanța.
• – Unde a făcut primele studii?
• – Școala primară – aici, în sat, după care a urmat gimnaziul și școala normală de învățători la Bacău, la dorința tatălui.
• – A avut familie?
• – Da, a fost căsătorit cu doamna Constanța, care era din Bacău, și a avut un băiat, Gheorghe; toți îi spuneau Gheorghiță, e pictor și locuiește la Buftea, lângă București.
• – Pe actor, l-ați întâlnit vreodată?
• – Cum să nu? De multe ori, pentru că venea des la părinți pe când era elev. Mai târziu, în 1991, a fost la o serbare aici, la împlinirea a 500 de ani de la prima atestare a satului; a vorbit și el, tare frumos, după care a venit la noi, în casa asta, și s-a întâlnit în drum cu vecinii, adunați ca la sărbătoare. Era foarte vesel și pus pe glume – și mai pentru toată lumea, și mai deocheate… Ce bucurie a fost atunci, mai cu seamă pentru consătenii de vârsta lui!
• – Cum era în relațiile cu ceilalți?
• – Era tare sociabil, bun și la locul lui; avea sufletul tot de țăran, ca și înfățișarea. Avea barbă, mustață mare și purta mereu o cămașă albă, încinsă într-un chimir lat peste pantalonii negri. Pentru noi, a fost ca un părinte.
• – Cum se adresa sătenilor?
• – Cu toți, vorbea simplu și direct; nu-și căuta niciodată vorbele și era exact ca noi. Oamenii din sat îi spuneau „bădia” și lui tare-i mai plăcea…
• – L-ați văzut jucând în filme?
• – De câte ori! Primul a fost Dumbrava minunată, dar n-am pierdut niciunul cu el – nici la căminul cultural, nici la televizor. Când se afla că e un film de-al lui, se ducea vestea în tot satul: „Măi, diseară e iar Maftei pe ecran!” Atunci, lăsam orice treabă și ne adunam cu toții de pe unde eram.
• – Ce v-a atras la rolurile lui?
• – Limba, portul, privirea, cum vorbea și se purta, așa, ca noi; ne era drag pentru că era și consăteanul nostru.
• – Ce mai însemna pentru el satul din care a plecat?
• – Totul! Era tare atașat de locurile astea și de oameni, cum fusese legat și de părinți. După ce au murit amândoi – mama lui s-a dus când el avea nouă ani, iar taică-său, cu care semăna leit, mult mai târziu –, venea mai rar, dar tot mai ajungea pe la noi.
• – Unde sunt înmormântați ei?
• – Aici, în cimitirul satului.
• – Când l-ați văzut ultima oară?
• – În 2003, când a venit cu băiatul lui.
• – Se schimbase?
• – Nu, era cel dintotdeauna; rămăsese cum îl știam de mic, orașul nu l-a schimbat.
• – Care a fost cea mai mare calitate a lui?
• – De om.

Florin Bălănescu