Primit pentru publicare de la autor, Ion N. Oprea, 3 aprilie 2-14.
Editor: Diana Aghiorghiesei, 3 aprilie 2014.

Semnal Editorial

Maria Banuş: Însemnările mele, 1927-1999

–         100 de ani de la naştere: 1914 – 2014

 Suplimentul de cultură din 22-28 martie 2014 al Editurii Polirom Iaşi  publică în avanpremieră un fragment din volumul I, 1927-1944, Însemnările mele de Maria Banuş, apărut în Bucureşti, la Editura Cartea Românească, colecţia Jurnale şi memorii, cu note şi comentarii de Geo Şerban.

Structurată în două volume, 1927-1944 şi 1945-1999, opera Însemnările mele prilejuieşte aniversarea la 14 aprilie 2014 a 100 de ani de la naşterea autoarei, Maria Banuş, dând, după expresia celui (celei) care nu semnează în caseta de prezentare a cărţii, „cuvântul celui mai implicat martor al unei istorii literare tumultoase  – jurnalului poetei”.

„ Ce înseamnă 72 de ani (1927-1999) din viaţă unei poete din România, – se întreabă anonimul (a) casetei, uitând să scrie 64 ca şi faptul că însăşi poeta, în fragmentul cuprins în Însemnările din pagină îşi declarase public în 1987 vârsta împlinită de aproape  74 de ani, – apăsată, încă din adolescenţă, de originea etnică, într-o Europă bântuită de stafia comunismului, de lipsa de spaţiu vital a nazismului, de evoluţia violentă a ambelor extreme?”

Întrebare şi text preluate întocmai, cu aceeaşi eroare a anilor poetei, de Petre Ivan în ziarul Metropolis din 1 aprilie 2014, cotidian cultural, editat de Teatrul cu acelaşi nume din Bucureşti, care duce mai departe ceea ce s-a scris în Suplimentul Cultural de la Iaşi…

Importat mi se pare că jurnalistul de la Metropolis informează şi ceea ce sunt  Însemnările mele:  “…un Jurnal intim ţinut cu intermitenţă câteva bune decenii, între anii 1927 şi 1999, poate cea mai amplă scriere de acest tip în epoca modernă a literaturii noastre, deloc săracă în mărturii cu caracter reflexiv autobiografic. O fereastră, în orice caz, revelator deschisă spre un destin al creatorului dramatic, expus furtunilor istoriei (Geo Şerban)”.

Reflexii ale autoarei din ambele perioade, 22 mai 1941 şi de mai târziu, noi găsindu-le foarte asemănătoare cu ceea ce am citit în volumele „Memoria ca zestre” (Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2003) scrise de Nina Cassian (trei volume cuprinzând trei etape, în perioada anilor 1948-2003) şi prezentate de noi (în presa timpului – revista  „Lohanul”-Huşi, iunie 2011 şi în volumul  „Strămoşii noştri din arhive, restituiri”, p. 247 ş.u. de Ion N. Oprea, Editura PIM, Iaşi, 2011) ca  mostre ale faptului că şi în România a fost o perioadă îndelungată când unii scriitori nu numai că au trăit bine din ceea ce  câştigau scriind, dar au dus şi o viaţă boemă, ceea ce relatează şi Maria Banuş în Însemnările sale.

Dar cine a fost Maria Banuş? Metropolis şi mass-media relatează: Născută la 14 aprilie 1914, din părinţi Anetta şi Max Bănuş, contabil şi director de bancă, decedată la 12 iulie 1999, a rămas cunoscută ca poeta, jurnalista, traducătoarea şi creatoarea de piese de teatru în secolul XX.

A debutat literar în 1928 în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi, la vârsta de 14 ani, cu versuri erotice:

A publicat în jur de 20 volume de versuri, o parte din ele tributare ale dogmatismului şi proletcultismului, a realismului socialist…

A fost nevoită să adere la ceea ce a scris Sorin Toma în ianuarie 1948 în Scânteia şi în broşură la Editura Scânteia despre „Poezia putrefacţiei şi putrefacţia poeziei, răsfoind volumele  lui Tudor Arghezi”, cel care – am spus- a lansat-o.

Dintre cărţile sale: volumul Ţara fetelor, editura Cultura poporului, 1937, la vârsta de 10 ani după cum s-au făcut calculul anilor în Suplimentul cultural şi Metropolis, eroare preluată şi colportată pe internet, dar în realitate la 23 de ani, volum al confesiunilor erotice; în 1949 publică volumul de poezie Bucurie, în două cicluri – Cântec sub tancuri şi Vânt de martie, Editura pentru literatură şi artă;  Fiilor mei, 1949; în 1953 – Versuri alese şi Bucureşti, oraş iubit, Editura Tineretului, poeme pentru copii; Despre pământ şi Îndrăgostiţii, 1954; în 1955, Ţie-ţi vorbesc, Americă! şi Din cronica acestor ani; în 1956 Se arată lumii; în 1957, Poezii, Torentul, ESPLA; în 1962, la Editura pentru literatură – Magnet şi Metamorfoze; Diamantul în 1965; Portretul lui Fayum, Editura Eminescu, în 1970; Oricine şi ceva, la Editura Cartea Românească, 1972; la Editura Eminescu, Noiembrie inocentul în 1985 şi Orologii cu figuri în 1989; Fiesta în 1990 la Editura Cartea Românească.

Piesele sale de teatru: Ziua cea Mare şi Îndrăgostiţii.

Volumul său Ţie-ţi vorbesc, Americă! a fost medaliat cu aur la Festivalul Tineretului şi Studenţilor  de la Varşovia, 1955; în anul 1989 i s-a decernat Premiul Internaţional  Gottried von Herder, numărul premiilor fiind mult mai mare. .

Traduceri din: Rainer Maria Rilke, Johann Wolfgang von, Goethe, Wiliam Shakespeare, A. Puşkin, Pablo Neruda, Hazim Hikmet ş.a.

România şi Franţa, ţară de care a fost legată în ultima perioadă a vieţii, ca şi literatura universală, îi cinstesc memoria.