Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.12 (144), Decembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
Primit pentru publicare: 01 Dec. 2020
Interviu realizat de Ioan VASIU, Orăștie, U.Z.P.R.
Publicat: 01 Dec. 2020
© Ioan Vasiu, Traian Vasilcău © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
IOAN VASIU: – Ce înseamnă jurnalismul, în opinia lui Marian Voicu ?
MARIAN VOICU: -Jurnalismul este profesie și vocație, serviciu social și putere în stat, demnitate și servitute. Este strălucirea efemerului.
IOAN VASIU: -Câți ani din viață ați dăruit, până acum, Televiziunii Publice ?
MARIAN VOICU: -25.
IOAN VASIU: -De la care mari oameni de televiziune ați reușit să ”furați” ceva din tainele acestei profesii ?
MARIAN VOICU: -Aparțin unei generații care a văzut după 1990 în jurnalism șansa nesperată de a se împlini și a croi lucrurile așa cum nici nu îndrăznise să viseze în comunism. Am învățat unii de la alții, fără nicio legătură cu presa de dinainte și cu jurnaliștii vechi. A fost o barieră necesară, antiseptică. Au contat cei care au văzut potențialul în cei tineri, care au văzut cum va arăta meseria asta și presa în viitor, care au știut să găsească voci proaspete. Mentorii care s-au pus in slujba celorlalți. Cum a fost, de exemplu, regretata Vanda Condurache, căreia echipa de la TVR Iași îi datorează enorm.
IOAN VASIU: -Amintiți, vă rog, emisiunile pe care le-ați moderat în decursul anilor.
MARIAN VOICU: -Au fost multe, sute, de toate genurile publicistice, atât la televiziune cât și la radio. De la cultură la politică, de la teme sociale la investigație, de la dezbateri finale prezidențiale la cele locale sau parlamentare. Dar toate sunt, retrospectiv, cea mai bună dovadă că meseria noastră stă sub semnul efemerului.
IOAN VASIU: – Care sunt premiile importante ce v-au fost acordate în semn de apreciere pentru activitatea dumneavoastră jurnalistică ?
MARIAN VOICU: – La început de drum, premiile sunt o confirmare că eșți pe drumul cel bun, că breasla te recunoaște ca pe unul de-al ei, mai târziu, premiile îți mângâie orgoliul. În sfârșit, vine o vreme când premiile nu-ți mai spun nimic, pentru că înțelegi că, dacă ești onest cu tine însuți, faci meseria asta pentru ceilalți, atât cât poți, nu pentru notorietate sau statut social.
Poate că cel mai important premiu, pe acest traseu, a fost medalia de aur din partea Asociaţiei Corespondenţilor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru filmul documentar Exodul: O tragedie siriană. Festivitatea a avut loc la New York, în 2015 și a avut sclipirea Broadwayului, așa cum o știm cu toții. Apoi, sigur că a fost Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, în 2014.
IOAN VASIU: – Sunteți autorul unor filme documentare apreciate. Detaliați, vă rog, acest ”segment” din bogata dumneavoastră activitate.
MARIAN VOICU: – Spuneam că meseria noastră stă sub semnul efemerului -mâine nu prea mai contează ce ai făcut azi sau ieri; presa apare zilnic, informația trebuie să fie proaspătă, la fel și opinia. Trebuie să fii tot timpul în priză. Ei bine, filmul documentar îți acordă revanșa de a rămâne totuși în actualitate, de a nu te perima, de a spune lucruri care contează și mai târziu, cel puțin asta speri. Așa că, de la „Fan-Fan, rechinul pușcăriilor”, în 1997, trecând prin reportajele filmate în comunitățile românești din Ucraina, Balcani sau Siberia, de la documentarele privind tribunalul pentru crime de război din Serbia, educația în Uganda și situația refugiaților sirieni și palestinieni din Liban, până la cele privind Tezaurul României aflat la Moscova sau războiul hibrid, am parcurs multe zone geografice și publicistice. Din cele mai recente, sper să rămână încă actuale documentare precum „Război și pace în Ucraina” (2019), „Torna, torna, fratre! Povestea aromânilor spusă de ei înșiși” (2015), „Exodul: o tragedie siriană” (2014) „Tezaurul României de la Moscova: inventarul unei istorii de 100 de ani” (2013).Unele au fost punctul de pornire pentru apariții editoriale, e cazul volumelor publicate de editura Humanitas, „Matrioșka mincinoșilor: Fake news, manipulare, populism”, în 2018, sau „Tezaurul României de la Moscova: Inventarul unei istorii de o sută de ani”, în 2016.
IOAN VASIU: – Ce ne puteți spune despre implicarea Domniei Voastre în unele programe pentru jurnaliștii români din jurul țării noastre ?
MARIAN VOICU: – Fac parte din cei care cred că trecutul nu poate fi băgat sub preș, oricât de modernă am vrea să fie societatea românească. Suntem produsul istoriei și al geografiei; noi avem șansa de a ne afla aici, în timp ce milioanele de români din jurul țării, nu. Cred că putem pune umărul ca și celor rămași dincolo de frontierele UE să le meargă mai bine. Am organizat câteva ediții ale Stagiilor de formare pentru tinerii jurnaliști din Republica Moldova și Ucraina, câteva congrese ale presei românești de pretutindeni. Asta încercăm să facem prin asociația Alianța Internațională a Jurnaliștilor Români, împreună cu diverși parteneri, să gândim oportunități de a fi împreună, de a învăța unii de la alții.
IOAN VASIU: – Se poate spune că Televiziunea Națională se află pe ”mâini bune”, gândindu-ne la jurnaliștii tineri angajați în ultimii ani la TVR ?
MARIAN VOICU: – Să sperăm că vârsta media a Televiziunii va mai scădea în anii care vin, ultimii ani nu au fost deloc blânzi cu TVR. Șocurile financiare sau politice nu au mai dat răgazul de a formula o politică de personal strategică în acest sens.
IOAN VASIU: – Mai pote fi socotită presa a patra putere în stat, după părerea dumneavoastră ?
MARIAN VOICU: – Atât timp cât și celelalte sunt puteri veritabile, responsabile, decuplate de celelalte, cred că da. În orice caz, presa este cea mai dinamică.
decembrie 2020 Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania