Marin IFRIM

De ce trebuie să murim în noi înșine

      De Sf. Contantin și Elena. Un fel de Rugăciune

Am văzut multe sicrie în vreme de pace. Fiecare cu rostul său. Un fel de
Cocoașă în timpul vieții. Sunt trist cât pot. Nu mai am mamă și nici tată.
Amândoi s-au dus uitându-se oarecum în ochii mei. Încă mai pot ninge peste
Inima mea. Sunt împăcat ce Cel de Sus. Sunt așteptat la cine știe ce Cine de
Taifas. Tot mi se spune că am o față crispată. Râd numai la îngeri. Copiii mei
Ar vrea să trăiesc o mie de secole. Nu se poate, nu e corect. Dincolo, în lumea
De Apoi, e prima mea iubire, e tata, mama și o armată de prieteni. Nici nu
Mai pot ști în ce lume sunt. Mi-am dus sufletul dincolo, la cei care au
Cimitir faraonic în mintea mea de pe urmă. Mă întreb de ce nu mă pot supăra
Pe Cel ce se(…)duce peste tot: în aer, în vid, în Cer și Pământ, ca și cum am fi
La Începutul Lumii. Doamne, mereu e vremea Ta, hotărăște-te: de ce trebuie
Să mor eu și să sufere altcineva, ce rețetă a sufletului se dă în farmaciile Cerului,
Ce nu știu despre iubire și despre suferință? Te întreb pentru că Tu ești Tatăl meu
Universal. Nu sunt fanaticul Tău. Văd ce armonie ai făcut încă de la început.
De-asta toți vor să-ți ia ”tronul”, locul, puterea. Treabă imposibilă. Tu nu poți
Fi înlocuit. Ești fondatorul Lumii. Fiat Lux. Te iubesc necondiționat. Mi-ai dat
Tot ce mi-a trebuit, în toate religiile: copii, femei, oxigen, lumină și liniște
Pentru liniștea de veci. Uneori mă tot întrebam de ce trebuie să murim. Mi se
Părea tare nedrept. Acum înțeleg câte ceva: murim din dragoste. Din silă, din
Zile rele în plus, din ură și indiferență. E timpul Tău. Singurul timp. Mă simt
Vinovat că am inventat ceasul, mileniile, secolele, deceniile, anii, zilele, orele
Minutele și secundele. Parcă m-am răzvrătit. Tu știi mai bine. Sunt un răzvrătit
Al Tău. Unul strecurat la Cina de Taină. Încă viu. Încă lipsit de Cetățenia Ta
Cosmică. Du-mă în iarbă, în stele, în haos și oriunde ești Tu: pretutindeni. Și fă-i
Pe cei care nu înțeleg că trebuie să vin la Tine să priceapă un lucru simplu de tot:
Eu sunt Tu. Și aici și acasă la Tine. Sunt Fiul Tău un pic mai plin de Tine.
Suntem pistruiați. Vorbim în același timp. Iubim tot ceea ce merită iubit. Te las
În pace. Ai și altele pe cap. Nu uita, te rog, fă-i pe cei care mă iubesc să nu sufere
Când mă vei chema. Și fă-i pe dușmani neam cu mine. Să nu le pară rău că le-a
Părut bine  de rău odinioară, în timpul Tău nelimitat, în mintea lor mărginită de duhuri…