Membrii Cenaclului literar la distanță despre “Fragilitate” de Ion N. Oprea

Doina Dobreanu,  Subcetate-Harghita,

Domnule Oprea!

Ieri am primit noua dvs. carte. Ce surpriză!
M-a fascinat în primul rând coperta cu poza dvs. pe fondul albastru imaculat, culoarea  infinitului, a speranței, apoi titlul și subtitlul. Citind din carte, mi-am dat seama de sensurile exprimate de acestea: titlul se referă la conținutul tematic – fragilitatea ființei umane în confruntare cu viața, cu lumea din jur, cu problemele specifice fiecărei vârste, cu trecerea spre neființă, mai ales în această „eră a tenebrelor”; subtitlul, Cuvinte pe verticală, se referă la forma de expresie a noianului de gânduri și trăiri, într-o gamă foarte diversă: nostalgii, bucurii, dorințe, neliniști, tristeți, angoase, amărăciuni, într-o permanentă zbatere dramatică a omului și cetățeanului vertical.
Vă mulțumesc, domnule  Oprea.
Cu respect, Doina Dobreanu,
Subcetate-Harghita, 21 ianuarie 2016, h. 15,54

*

Teona  Scopos

Stimate Domnule Oprea ,

Am citit ce ați avut bunăvoința să-mi aduceți la policlinică.Ca de obicei m-ați emoționat și încântat.Faptul că domnul Bercea are și dumnealui o contribuție , m-a bucurat cu atât mai mult.M-a surprins plăcut ineditul cărții și tot conceptul ei de apariție.Pare scrisă de un om foarte tânăr, tobă de carte și mereu însetat de cunoaștere. Din toată inima felicitări,felicitări,felicitări!
 Mulțumesc mult, mult, mult !

Dublu serviciu…

Încep cu o mărturisire. Când am văzut propunerea domnului Oprea pentru noul volum, Dincoace…dincolo  –  Respectul, am avut o mare reținere și oarecare nedumerire. După tematici  ca NU UITA, DORUL DE ACASĂ, DRAGOSTEA …, subiectul actual  îmi părea mai de neînțeles. Oare la ce se referă domnul Oprea? M-am gândit mult și nu știu dacă am pătruns, măcar în mică măsură, în sensul dorit de bunul nostru prieten într-ale scrisului. M-am hotărât să aștern aceste vorbe după lecturarea volumului FRAGILITATE – CUVINTE PE VERTICALĂ,volum pe care l-am primit (și-i mulțumesc mereu autorului pentru bunăvoința de a-mi dărui parte din opera sa) de la distinsul domn Oprea, acum câteva zile în urmă. După ce am terminat de citit și ultima pagină m-am gândit bine la un lucru : dacă nu l-aș cunoaște pe domnul Oprea și nu l-aș cunoaște nici pe bunul meu prieten , pictorul și graficianul Radu Bercea, iar cartea  ar fi avut pentru mine autori necunoscuți, aș fi putut garanta că a fost concepută de doi oameni, pe cât de tineri, pe atât de talentați  și de frumoși sufletește. Acest volum mi-a arătat un alt domn Oprea . DINCOACE de buletin, un om cu mulți ani în spate, cult, însetat de cunoaștere, cu probleme de sănătate, de viață, de suflet … DINCOLO de asta … un om mai tânăr decât toți studenții studioși  la un loc, îndrăgostit de oamenii  frumoși pe dinăuntru, rafinat observator al bunelor și relelor lumii, creștin cu speranță în victoria binelui absolut, prieten de nădejde, judecător cinstit al faptelor reprobabile, gânditor profund, om cu mare putere de muncă, creator de stări, sentimente, trăiri … ca la 30 de ani. Pentru toate astea , RESPECTUL meu profund. Așa am început să simt cam la ce s-ar fi gândit domnul Oprea când a propus acest subiect : DINCOACE…DINCOLO  –  RESPECTUL.

Dincoace de mine  e miezul meu de om, cu trăirile, stările, suferințele, bucuriile, neîmplinirile, realizările …mele. Dincolo de mine e universul tot, din  care, până la urmă fac și eu parte. Dincolo și dincoace, nu sunt granițe dure ci doar uși deschise la nevoie între lumi diferite, dar care nu pot exista decât într-un bun echilibru. Atunci când binele domină dincolo și dincoace, respectul vine de la sine pentru toți cei care contribuie la elaborarea acestui bine.

Scriind despre dincoace și dincolo, parcă mai mult mă pot referi la noțiunea de DINCOLO.

DINCOLO de viață … pare a fi  un hău necunoscut, o veșnicie a tot ce a fost, este și va fi pe pământ.
DINCOLO de lumină nu e numai întuneric, ci și confuzie, presupuneri, spaime, dezechilibre, incertitudini.
DINCOLO de supărare…poate fi înțelegerea, reală sau nu, a lucrurilor, iertarea, starea de bine… și poate alte supărări …
DINCOLO de familie e lumea cea mare, cu oameni diferiți sau nu de noi, cu semeni mai buni sau mai răi. Familia poate fi o binecuvântare, sau o nenorocire. Părinții pot fi cei mai iubiți dintre pământeni, exemplul celor mai minunate caractere, sau pot  fi oameni fără nici un căpătâi sufletesc, moral, uman.
DINCOLO de hotare e lumea cea mare. Prieteni sau dușmani, exemple bune și exemple rele. Noutăți de climă, floră, faună, oameni care mai de care mai diferiți . DINCOACE de hotare e țara natală, pământul care ne hrănește și unde sunt înmormântați bunii și străbunii. Poate fi  și locul unde oamenii umilesc alți oameni, unde normalii pot fi marginalizați, unde o politică,  ticăloasă sau ticăloșită, ucide sistematic, aproape științific, gândirea  normală, sănătatea populației, gradul de educație, dragostea de glie, obligând un popor sănătos, harnic și deștept, să devină bolnav, delăsător, neinstruit, numai bun de condus și de vândut la alții. Aici, granița între DINCOLO și DINCOACE e gheață subțire. Sunt oameni buni și DINCOLO și DINCOACE. Sunt interese mizerabile și DINCOLO și DINCOACE. Normalii  lumii nu prea au loc însă nici DINCOLO și nici DINCOACE.
DINCOLO de Prut sunt români, mulți dintre ei chinuiți de o istorie tot mai zbuciumată. DINCOACE de Prut sunt  tot români, cei mai mulți la fel de nefericiți. Dacă ar dispărea DINCOLO și DINCOACE, poate nu am fi mai fericiți, dar am  fi din nou  familia prea destrămată de zeci și zeci de ani. Unirea aduce cu ea și un grad de putere, de încredere, de speranță. Cine este DINCOLO de dorița Unire  și cum gândește oare ?
DINCOLO de tinerețe ce poate fi? Unii par a nu fi tineri niciodată. Alții par tineri fără vârstă. Din nou, graniță subțire între DINCOLO și DINCOACE.
DINCOLO de anii de școală e viața cu propria ei lecție de zi cu zi. Diplomele sunt pentru unii acte de laudă și singurul motiv de a sta cu fruntea sus în societate. Sunt oameni ce-ți aduc mereu  aminte de toate titlurile dobândite. De multe ori sunt atât de goi pe dinnăuntru, încât aflând ce documente dețin, îi compătimești, nu-i prețuiești. Vai de omul care trebuie să-și pună pe frunte așa zișii ani de școală. Am cunoscut și cunosc persoane de o mare calitate umană și intelectuală …  cu studii medii. Au citit  și citesc mult, se instruiesc cu fiecare clipă a vieții lor, au gândire sănătoasă și sunt de toată lauda. Dau un singur exemplu . O mătușă a mea, fie-i țărâna ușoară, era învățătoare la Piatra-Neamț. Absolvise școala normală, cum se cerea cu ani și ani în urmă, având deci studii medii. Era un om citit, sensibil, iubitor. Toată vara lucra mărțișoare pentru toți copiii  din clasa unde preda, migălind fire de mătase cu artă și multă răbdare. Confecționa fel de fel de obiecte artizanale și planșe colorate cu cifre, litere, jucării, animale … pe care soțul ei le înrăma și avea material didactic pe înțelesul celor mici. Picta atât de frumos, încât aveai impresia că mirosea în casă a liliac, sau a trandafiri, numai uitându-te la fiecare tablou. Iubea oamenii, deși a suferit enorm, iubea copiii, toate vietățile pământului, munții, florile și tot ce o înconjura. Familia ei a fost un permanent exemplu pentru mine. Iubindu-mi rudele din Piatra – Neanț, am ajuns să iubesc și orașul pentru totdeauna.
DINCOLO de muncă poate fi muncă și mai multă, sau delăsare, lene, indolență.
DINCOLO de locul natal poate să nu fie nimic, sau să nu vezi și să nu simți nimic. Poate fi o lume mai bună, poate fi restul vieții tale, cu amintiri și veșnice dorințe de revenire în ograda casei părintești. Pentru mine locul natal  nu e Iașul, unde m-am născut de fapt, și pentru care am respectul cuvenit, ci casa bunicilor materni, cu satul de atunci, cu oamenii de atunci. S-a mai păstrat fântâna, iar grădinii i-a mai rămas un măr văratec. Un văr al meu locuiește cu soția sa în curtea mare a fostei căsuțe și am mare noroc să pot merge, măcar o dată pe an la țară, să simt aerul acelor locuri, să beau apă din fântână, să pun lumânări la cimitir.
DINCOLO de prejudecăți … pot fi prejudecăți mai mari. Unii confundă obiceiurile, tradițiile, credințele, cu habotnicia, uneori dusă la extreme periculoase. Credința în DUMNEZEU aparține de fiecare suflet în parte. Iubirea pentru portul popular, obiceiurile din sat sau familie, preferința pentru o culoare sau un cântec …,sunt lucruri normale. Fixația pentru un comportament sau altul și denigrarea oricui face altfel, este cu totul altă poveste. Nu toți nou născuții trebuie să fie băieți, pentru a nu dezamăgi pe cei mai mulți dintre tați. (Și pentru că tot sunt medic, pot garanta : ”vinovat” pentru sexul copilului este tocmai tatăl, el contribuind cu cromozomii X sau Y, care vor decide băiețelul sau fetița în momentul nașterii). NU toți copiii  trebuie să fie blonzi. Rasa neagră nu este inferioară. Nu toți românii care muncesc în străinătate sunt hoți…
DINCOLO de rai nu este iadul neapărat. Unii spun că iadul și raiul sunt chiar pe pământ. Eu cred că în fiecare dintre noi e și rai și infern, într-un moment sau altul al vieții. Când pierzi o persoană dragă (boală, accident, crimă…) iadul presupus prin cărți pare o nimica toată față de furtuna și deznădejdea din propriul suflet. Când trăiești o mare bucurie, simți cu toată ființa că ai parte de lumina raiului. Până la urmă, viața de zi cu zi hotărăște pentru noi.
DINCOLO de succes… poate fi dezamăgire, lehamite, extaz, succes mai mare. Nimic nu are valoare de absolul. Timpul vindecă, aduce noi încercări, îți cere să muncești mai mult, să vrei mai mult, iar dacă ai structură de competitor, lupți și lupți… toată viața. Dacă ai visuri mai potolite, te mulțumești cu ceea ce obții cu efort mediu, sau… ”cum dă DUMNEZEU”… Atunci te bucuri de realizări mărunte și poți trăi și așa foarte bine. Nu suntem egali sub soare. Nu suntem la fel de ambițioși, nu avem aceleași oportunități, nici aceeași putere de muncă. Un om se mulțumește să povestească ani la rând un concurs câștigat cândva, altul are casa plină de medalii și tot nu este mulțumit. Unii abia urcă un deal, alții cuceresc Everestul. Unii au noroc, alții nu. Succesul nu este întotdeauna meritul propriu. Sănătatea, starea materială, relațiile interumane, conjuncturile din viața de zi cu zi și dramul de noroc sunt la fel de importante ca ”ursitoarele”care ne veghează la naștere, sau poate tocmai asta sunt.
DINCOLO de rațiune …poate fi dezastru. Judecata sănătoasă ajută mai mult decât toată știința la un loc. O minte bolnavă poate distruge mai mult decât orice dezlănțuire a naturii.
DINCOLO de Univers …poate fi un Univers mai mare, infinitul neînțeles de gândirea omului, lumi îndepărtate, foarte diferite de noi…sau cine știe, poate asemănătoare.
DINCOLO de o privire caldă… poate fi o mare suferință, un prieten bun, o rugăminte, o minciună …
DINCOLO de asprimea stâncii sunt mii de ani de frământări, de vulcani, de cutremure, de transformări ce au dus, de-a lungul timpului, la liniștea aparentă a vremilor noastre.
DINCOLO de răutate … poate fi răutate înmiită sau o mare suferință transformată prin chin și zbucium.
DINCOLO  și DINCOACE de tot și toate e DUMNEZEU care ne-a lăsat  cu gând și suflet să pricepem lumea după propriile puteri.

Important este să avem respect pentru tot normalul din viața noastră.
Fiecare dintre noi trebuie să aibă în primul și în primul rând RESPECT de sine. Așa înțelegi rostul RESPECTULUI pentru orice altceva. Trebuie să avem RESPECT pentru familie, prieteni, colaboratori, subalterni, pentru profesori, medici, pentru cel ce-și duce veacul în vârf de munte și pentru cel care mătură strada. Să ne respectăm morții, pe ai noștri și pe ai altora. Să nu vedem doar suferința propriei familii și nici doar cea trăită în propria viață. Să respectăm memoria celor uciși pe front, pe șantiere, în lupta de zi cu zi pentru  a fi bine semenilor. Până la urmă poate e mai ușor să mori și mai greu să trăiești. Trebuie să avem RESPECT și pentru viață și pentru moarte. Fiecare dintre noi să ne facem cum trebuie treaba la locul de muncă, în profund RESPECT pentru  propria activitate și pentru toți  ceilalți. Avem nevoie unii de alții pentru ca o societate normală să poată funcționa. Dincolo de oameni, să RESPECTĂM fiecare fir de nisip de pe fundul mării sau de pe toate plajele lumii. Poartă în el simbolul unei vieții care stă la baza propriei noastre existențe. Să RESPECTĂM fiecare ființă, oricât de măruntă și nesemnificativă ni se pare. Nimic nu există în afara unei logici universale și a unor legi respectate de milenii. Omul a apărut când toate celelalte aveau deja un rost. Să înțelegem bine de tot: Natura poate exista și funcționa foarte bine fără oameni. Suntem singurii în afara oricărei organizări tip biosistem sau biotop. În oceane dacă ar dispărea planctonul, toate ființele apelor lumii ar suferi. Dacă într-o pădure ar dispărea anumiți copaci, s-ar da peste cap viața organizată acolo. Dacă însă nu ar mai fi oameni, natura ar funcționa foarte bine milenii și milenii. Omul este dotat cu glas, gândire, creativitate, dar nu poate exista în afara a tot ce planeta ne-a pus la dispoziție. Să nu uităm niciodată acest lucru. Natura poate exista fără orașe, fără industrii, fără drumuri … Oamenii nu pot exista fără NATURĂ.

Să RESPECTĂM sfatul bun.
Să RESPECTĂM dojana meritată.
Să RESPECTĂM zâmbetul după o glumă bună.
Să RESPECTĂM tăcerea înțeleaptă.
Să RESPECTĂM o carte bună.
Să RESPECTĂM vatmanul care ne ia cu tramvaiul la ore târzii.
Să RESPECTĂM pe cine a inventat  roata, focul, ața, sau becul, sau șurubelnița, sau foaia de scris, sau  dansul, sau   spectacolele bune.
Să RESPECTĂM munca sub oricare formă , să RESPECTĂM  arta, să RESPECTĂM bucuria de a împărtăși altora orice descoperire nouă utilă unui om sau lumii întregi.

DINCOACE de tot ce am scris, sunt eu, un om la aproape 60 de ani, cu viața mea cu bune  –  rele, cu neîmplinirile și realizările mele, cu familia mea, cu credința mea, cu dragostea nemăsurată pentru fiică, cu bunii mei prieteni, cu munca mea la un cabinet medical, cu confesiunile mele față de cei apropiați, cu revoltele mele, cu speranțele mele, cu amintirile mele, cu deznădejdile mele, cu bucuriile mele, cu dorurile mele, cu respectul meu pentru tot ceea ce cred că merită, cu mulțumirile mele pentru că exist, trăiesc, am oameni de nădejde în preajmă, pot scrie, pot spera, pot merge mai departe.
DINCOLO de tot ce am scris e lumea trăită de fiecare dintre dumneavoastră, cei care citiți aceste rânduri. Sper să completați cu propria gândire, cu propria experiență de viață, cu propriile trăiri. Indiferent câți ani v-ați luptat cu existența pe pământ, indiferent ce profesie aveți, să vă puteți bucura de clipe, zile și ani de viață trăită din plin. Să fiți respectați, respectând la rândul dumneavoastră.

RESPECTUL profund pentru domnul Oprea care m-a încurajat să aștern aceste rânduri. Deși doar de puțini ani am bucuria să colaborez cu domnia sa, am senzația că ne cunoaștem de când lumea, sau din alte vieți anterioare, dacă or exista … Nu știu de ce, dar am impresia că nu a fost singurul care a hotărât subiectul acestei cărți. Cred că s-a consultat cu buna prietenă, profesor Ana Dumitrescu. De altfel, toate volumele concepute de domnul Oprea, au trecut pe sub ochii (și sunt convinsă că și prin sufletul) doamnei  Dumitrescu. Nu l-aș fi cunoscut pe domnul Oprea fără  această distinsă doamnă. Tot RESPECTUL pentru domnia sa. Sper să colaboreze și să fie sănătoși mulți, mulți ani de aici încolo. Cum acest volum, ca multe altele editate prin efortul domnului Oprea, cuprinde materiale scrise de mulți colaboratori, am ocazia să le prezint tuturor RESPECTUL meu pentru fiecare cuvânt scris de-a lungul atâtor ani de muncă.

DINCOACE de această carte e munca fiecărui colaborator.
DINCOLO de fiecare slovă scrisă e experiența vieții fiecăruia dintre noi.
Cu RESPECTUL  pentru carte, cititori și mânuitori de condei a (au) reușit să unească oameni, străini unii de alții, dar iubitori de artă scrisă.

Ajungând în acest punct cu comentariile destinate antologiei noastre „Dincolo…Dincoace… Respectul”, pusă la cale de cei doi prieteni ai noștri, doamna profesoară Ana Dumitrescu și Ion N. Oprea, nu vi se pare că am făcut un dublu serviciu, v-am povestit și despre cartea primită „Fragilitate. Cuvinte pe veriticală?”

                                                                    31 ianuarie 2016

Stimate Domnule,

Calde mulțumiri pentru frumoasa carte și felicitări pentru profunzimea și actualitatea “cuvintelor pe verticală”, care au constituit o plăcută surpriză pentru mine.
Prof. Silvestru Pânzariu, Siret, Suceava.

                                                               27 ianuarie 2016