Primit pentru publicare: 21 dec.2014.
Autor: Ion N. Oprea

Publicat: 23 dec.2014.

 

Membrii Cenaclului literar la distanţă şi cartea profesorului Mihai Bejinaru:

Liceul Militar Ştefan cel Mare – Profesori atinşi de aripa creaţiei.

După ce în anul 1994 la Editura militară Bucureşti, profesorul Mihai Bejinaru în colaborare cu colonel Doru Guşu publicaseră ediţia I şi în 2002 la Editura Trinitas Iaşi, ediţia a II-a a lucrării Monografia Liceului Militar „Ştefan cel Mare”, în 2001 la Câmpulung Moldovenesc,la Editura Fundaţiei Culturale Alexandru Bogza ediţia I şi în 2008 la Edit. Pre-Text, cartea Liceul Militar – Adolescenţă (i)recuperabila şi volumul Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, profesorul Mihai Bejinaru editează în 2014 o nouă lucrare dedicată împlinirii a 90 de ani de la înfiinţarea Liceului Militar “Ştefan cel Mare” (1924), în Cernăuţiul Bucovinei,intitulată Liceul Militar „Ştefan cel Mare” – Profesori atinşi de aripa creaţiei”.

Structurată pe şapte capitole – Orientare istorico-geografică, Consideraţii organizatorice, Profesori cu preocupări şi realizări de seamă, Medalioane şi micromedalioane, Conexiuni la temă, Între nostalgii şi speranţe şi Comanda liceului cu profesorii şcolii, lucrarea reprezintă o deosebită realizare care merită întreaga apreciere.

Autorul, riguros şi generos, cu o tenacitate şi minuţiozitate de cercetător, a iniţiat şi realizat un studiu asupra unor date şi fapte, analizând sute de articole şi alte surse obiective, de pe o întindere în timp şi spaţiu covârşitoare. A reliefat cu acest prilej unele personalităţi, cu preocupări şi realizări esenţiale în cadrul activităţii Liceului Militar Ştefan cel Mare, asupra cărora se aşezase praful uitării.

Scriind despre recentul volum, prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, Universitatea „Ştefan cel Mare” – Suceava, în Cuvânt-înainte, prezentând autorul şi conţinutul lucrării,a menţionat ceea ce şi noi am reţinut cu bucurie, din cei aproximativ 400 de înscrişi în arhivele MApN şi ale Liceului, cadre de bază şi foşti profesori ai şcolii militare, peste 50 de profesori fiind cei pe care, justificat, Mihai Bejinaru îi nominalizează ca atinşi de aripa creaţiei.

Un număr de 46 profesori, plus Mihai Bejinaru, autorul, formează lista celor cu medalioane şi micromedalioane în cuprinsul volumului, p. 41-121, printre care se află: Petru Caraman, Nicolae Grămadă, Traian Cantemir, Augustin Z.N. Pop, Vladimir Trebici, Doru Guşu, Dan Hulubei, Emilian Ţopa, Dumitru Tudose, Constantin Şandru…

Unii dintre ei – Bărboi Constantin, p. 80, Pahonţu Eugen, p. 84, Ana Bejinaru, p. 96, Cârdei Ion, p.108, Vlas Dumitru, p. 111, fii naturali ai judeţului Botoşani, cu foarte mulţi ani serviţi la catedra militară – 34 ani şi 36 ani, soţii Mihai şi Ana Bejinaru, Debren Oleh 33 ani, Debren-Tucaliuc Maria 35ani, Istrate George 40 de ani…

Dintre aceştia,o parte sunt cei cunoscuţi şi ca membrii activi ai Cenaclului literar la distanţă, creatori prezenţi în toate sau o parte din volumele semnate Ion N.Oprea menţionaţi în cartea citată*”Liceul Militar „ Ştefan cel Mare” – Profesori atinşi de aripa creaţiei” de Mihai Bejinaru, Editura Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2014, 148 p.

Cenaclului Literar la distanţă, prin mentorul său INOprea şi colaboratorii săi din întreaga ţară au publicat în timp o serie de antologii cu o tematică deosebit de interesantă, la Editura PIM din Iaşi, cu titlurile: „Românii aşa cum sunt”, 388p., 2011, „Cu prieteni, despre prietenie”,499 p., 2012, ”Singurătate”, 338 p., 2013, „Darul vieţii: Dragostea”, două volume, 305 şi 298 p. şi „Dorul de-acasă”, 462 p., 2014, la care au participat şi mulţi dintre profesorii atinşi de aripa creaţiei.

La cenaclul menţionat au devenit colaboratori şi o serie de foşti elevi ai Liceului Militar ajunşi cu grade superioare, între timp, deveniţi onorabili… pensionari ai Forţelor Armatei.

De altfel, în volumul care mi-a fost oferit oferit, autorul Mihai Bejinaru, îmi scrie în dedicaţia cu autograf: „Preapuţin preţuitului nostru amic, I. N. O(prea), fondatorul celui mai mare Cenaclu literar (fără nume), cuprinzând colaboratori din toată ţara. Câmpulung, 2014”, Domnia – sa fiind prezent cu eseuri în fiecare volum apărut.”

Cât de dificil este să realizezi asemenea cărţi – ca cea privitoare la cea citată despre Liceul Militar de la Câmpulung, despre mentorii, conducătorii şi profesorii lui –stă mărturia de început a medalioanelor,puse în pagini de fostul Director al Liceului, Mihai Bejinaru. Mi se pare edificatoare şi o redau ca să se ştie cum, de la câteva date de arhivă,creatorul artistic poate scrie câteva file,cinci în cazul de faţă : „Ne este dat să începem cu un medalion pentru care, iniţial, aveam doar câteva rânduri în Monografia liceului (ediţiile 1994 şi 2002). Prin amabilitatea unor amici din Iaşi (A. Dumitrescu şi V. Fetescu, membrii al Cenaclului nostru n.n.) am intrat în posesia monografiei PETRU CARAMAN – destinul cărturarului de Ion H. Ciubotaru, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2008”.

În aceeaşi manieră, printr-o informare asiduă sunt realizate şi restul medalioanelor, inclusiv ale membrilor Cenaclului nostru: prof. Ana Dumirescu (Osadeţ Ana, specialitatea română-latină, poziţia 33 din tabelul cu profesorii, p.138), debut publicistic şi în poezie la 80 de ani, 2013, în Confluenţe literare, ediţie de Marian Malciu: „Doamna prof. Ana Dumitrescu, cândva, în Gimnaziul de la Fălticeni a fost colegă de Cenaclu literar cu Nicolae Labiş iar la concursurile literare luau premii când unul, când altul. I-am văzut mai multe diplome de premiere din acele vremi, una dintre ele, din 28 februarie 1951, îi este înmânată de Comitetul Naţional pentru Organizarea Lunii Prieteniei Româno-Sovietice, 7 octombrie – 7 noiembrie”, reda prezentatorul cuvintele aflate din cartea „Cartierul Sulamitei”, roman de Marcel Tanasachi, oferit de acest coleg de facultate a primitoarei, cu autograful şi dedicaţia– „Doamnei A.D. din partea unui timid în care dumneavoastră alături de Nicolae Labiş eraţi o stea”, stea căreia coordonatorul de la Confluenţe literare îi reda versurile de debut publicistic, amintit:

COPIIILOR MEI

Când nu voi mai fi

Voi trăi

Prin ochii fiilor mei

Prin gândurile lor, prin idei.

Când nu va mai fi pentru mine

Un mâine,

Eu voi rămâne

Prin sufletul copiilor mei.

Când va începe o nouă zi

Şi eu nu voi fi

Vor lumina calea lor

Sfaturile spuse cu dor

Şi voi trăi în amintiri

Atunci când eu,

Într-o zi

Nu voi mai fi.

Şi când aievea mă vor vedea

Iar,

Pentru o clipă măcar

Vor simţi

Mâna caldă pe creştetul lor

Şi parcă mama le va fi

Aci.

Profesoara Ana Dumitrescu are contribuţii esenţiale la toate volumele semnate de Ion N. Oprea, din ciclul Antologie de autori din cadrul Cenaclului la distanţă, în mai toate cărţile cu texte proprii, dar este şi coautoare cu scriitorul Huşanu Constantin la realizarea aniversarei “Omagiu – Ion N. Oprea” la împlinirea vârstei de 80 de ani, Editura Pim, Iaşi, 391 p., 2012,ca si iniţiatoarea, alături de Ion N. Oprea, a cărţii de versuri „Dor de normalitate” de medic Teona Scopos, aceeaşi editură, 2012, 152 pg. şi autoarea cărţii autobiografice „Fereastră Deschisă”, 2014, 346 p.

Coleg de profesie cu Mr. Manoliu Constantin, profesor de istorie, 1958/1962, poziţia 67 din tabel, prof. Ana Dumitrescu are o contribuţie nu numai la prezenţa acestuia în Cenaclu ca autor cu texte în ciclul cărţilor la care ne referim, ci şi ca autor al propriei cărţi “Iubiri pasagere – Jurnalul unei vieţi”, îngrijitor de ediţie Ion N. Oprea, cu o postfaţă de Constantin Huşanu, Editura Pim, Iaşi, 583 p., cu proză autobiografică, poezie, amintiri, texte despre călătorii în Europa.

„Post-mortem, prin grija doamnei Ana Dumitrescu, sub semnătura scriitorului Ion N. Oprea, din Iaşi, în 2013, la aceeaşi editură, apare cartea „În mozaicul lui Ticuţă – o mare taină”. C. Manoliu o dorea intitulată simplu Mozaic. Mozaicul este încadrat între un frumos In memoriam şi Taina din caietul lui Ticuţă, tulburător prin suferinţele nemeritate provocate părinţilor de fiul nenatural – Sorin. Se potriveşte de minune mottoul „Şi tu, fiule!” (Tu Quoque fili!) rostit de Caius Iulius Caesar către Brutus, fiul său adoptiv… Cine, în afară de apropiaţi, ar fi putut să-şi imagineze că aşa ceva a „trăit”, aparent răsfăţatul vieţii, Constantin Manoliu”, scrie şi se întrebă justificat Mihai Bejinaru, autorul cărţii despre Liceul Militar şi profesorii de la Câmpulung.

Meritul informaţiilor autorului Mihai Bejinaru,dar şi pertinentele relaţii bibliografice obţinute prin intermediul prof. Ana Dumitrescu explică prezenţa, cu reveniri, asupra altui profesor de la Liceul militar, Leu Paul, locul 31 din tabel, în multe din cărţile semnate Ion N. Oprea, mai recent în volumul II „Eternitatea ideilor în cărţile noastre”, 2014, p. 239-251, dar şi în publicistica momentului unde este considerat „Un român cunoscut în întreaga lume”.

„Opinii despre bătrâneţe, ca stare” se intitulează eseul semnat de Vasile şi Otilia Sfarghiu din Câmpulung-Moldovenesc, publicat în prima carte a ciclului ‚Românii aşa cum sunt”, p.151, iar în următoarea, „Cu prieteni, despre prietenie”un alt eseu „Prietenia niciodată propusă”, p.201, doamna Otilia fostă profesoară de limba română, 1975-1978, poziţia 39 din tabelul cadrelor didactice din cartea lui Mihai Bejinaru, „Liceul Militar „Ştefan cel Mare”…„Ajunsă la catedră, în Liceul Militar „Ştefan cel Mare”, 1975-1978, m-am confruntat cu diferite ipostaze, dar cu acordul comandantului unităţii şi cu asentimentul directorului liceului, am înfiinţat pentru elevii militari un cerc de pictură”, rememorează doamna profrsoară evenimentele, punctând că pentru mulţi dintre elevi, „cercul de pictură a fost o evadare din cotidian”, întrunirea membrilor formaţiunii de arte frumoase se realiza bisăptămânal. Tablourile realizate de dânşii fiind prezente la multe expoziţii din incinta şcolii, la nivelul oraşului, judeţului, pe ţară. Mulţimea lucrărilor picturale, realizate în culori de ulei pe suport de carton, au înfrumuseţat clasele, holurile, cabinetele şi birourile comandanţilor, chiar şi la eşaloanele superioare. Semnate de Cristian Albiţă, Sergiu Popescu, Attila Taşnadi, Ilie Trif, Ovidiu Măcroiu, Valeriu Feraru, A. Enăşoaie, Laurenţiu Grigoraş, Iancu Ovidiu ş, a., tabloul care înfăţişează Liceul Militar, văzut de pe muncelul Radu sau din înalturi (elicopter) păstrându-se şi astăzi în biroul comandantului…

Amintirea profesorilor constituie un act sfânt pentru foştii elevi ai Liceului: unul dintre premianţi, Creţu Gheorghe, astăzi general de brigadă ®, doctor în ştiinţe militare –ca şi colegul de clasă, tot general şi profesor universitar, dr.ing.Constantin Niţu sunt membrii activi ai Cenaclului literar la distanţă . Dar şi în revista REZERVA OŞTIRII ROMÂNE, al cărei redactor-şef General r Creţu Gheorghe, elogiază valoroasa lucrare „Munţii Bistriţei-toponime,” în două volume, a fostului său profesor Dumitru Tudose, caracterizată un adevărat tratat în domeniu.

Nici nu s-ar putea întâmpla altfel. Însuşi Mihai Bejinaru, amintindu-şi de propriul profesor de istorie cu care în anii 1943-1945 a învăţat Istorie antică şi medievală la Şcoala normală din Şendiceni, Laur Gârbu, care a funcţionat la Liceul Militar „Ştefan cel Mare” din Cernăuţi, 1926-1930, la Liceul „A. Başotă”, Pomârla-Dorohoi, 1931-1934, şi la Şcoala Normală „Alexandru Vlahuţă”, Şendriceni-Dorohoi, 1934-1945, evocă ceea ce a găsit consemnat de colegul său, regretatul Mihai Munteanu în cartea sa „Lumina de la Şendriceni”, Botoşani, 2004: „La Şcoala normală Şendriceni a apărut la un moment dat profesorul de istorie Laur Gârbu care a dispărut în scurt timp tot aşa de spontan cum a apărut. Aflasem că era urmărit din motive politice, că ar fi fost demis din învăţământ şi chiar privat de libertate”, p 125.

„…La întoarcerea de la repartiţia ministerială, Bucureşti, trec prin Iaşi să-mi recuperez sărăcia studenţească şi s-o transport acasă la Zamostea. Aflu că la Şcoala Medie Militară nr.1 din Dealu Copoul, de fapt în toamnă urma să se mute în noua clădire din Câmpulung-Moldovenesc, ceea ce nu ştiam, este o catedră liberă de ştiinţe naturale”, se destăinuie Mihai Bejinaru, care adaugă mai jos- ceea ce ştim , la sfârşitul lunii august, cu o simplă carte poştală este chemat la catedră pentru data de 1 septembrie 1956. S-a prezentat şi a rămas în Învăţământul liceal militar până la pensionarea din 1990, lucrând aici

ca profesor de biologie în 1956-1962, profesor metodist, 1957-1962, director adjunct…până la împlinirea vârstei de 60 de ani.

Acum, la anii deplinei înţelepciuni, profesorul-director o viaţă, Mihai Bejinaru gândeşte şi meditează: „Cât de frumos şi util ar fi ca periodic, în semn de preţuire, viaţa şi opera celor care prin competenţă şi dăruire au contribuit la creşterea prestigiului Liceului Militar „Ştefan cel Mare” să se prezinte în adunări festive şcolare, chiar şi numai în paginile Revistei liceului şi presa militară centrală!”(p.114). Şi, tot aşa, între nostalgii şi speranţe, p.133: „…în ultimii peste 65 de ani, Bucovina cernăuţeană, după o sovietizare adâncă s-a ucrainizat cu spor; Bucovina suceveană s-a iluzionat nostalgic, iar Bucovina istorică-întreagă suferă, sperând în integrarea europeană” şi, fireşte, nu numai atât.

Despre activitatea editorială şi publicistică a profesorului/autor de operă scrisă, vorbesc faptele, unele evidenţiate deja, restul sunt cuprinse şi detaliate şi în volumul de care ne ocupăm: studiul-carte :Liceul Militar „Ştefan cel Mare „– profesori atinşi de aripa creaţiei”, domnia-sa fiind şi unul din Cenacliştii noştri cu o muncă asiduă: „Cu nada aruncată în altă parte”… în „Românii aşa cum sunt”, p.167-184, în „Cu prieteni, despre prietenie”, p. 397-401, „La braţ cu singurătatea” în „Singurătate”, p.49-67, „De dragoste” în „Darul vieţii: Dragostea”, vol.II, p. 84-90, „Acasă…” în „Dorul de-acasă”, p.77-98.

Suficient pentru Constantin Huşanu să noteze în Postfaţa la carte, p.418: „…Cititorul va descoperi în carte („Dorul de-acasă” de Ion N. Oprea n.n.) adevărate comori literare, aşa cum este naraţiunea domnului Mihai Bejinaru, care-ţi lasă în suflet o duioasă nostalgie a unor vremuri trăite mai de tot omul. Stilul plăcut al naraţiunii, sinceritatea destăinuirilor, zugrăvirea părinţilor fără menajamente, inventarul muncilor şi al uneltelor, dramatismul vieţii la ţară, drama scurgerii timpului o dată cu oamenii ce-l însoţesc, toate justificând pe măsură un dor nemărginit de casa părintească şi anii copilăriei. În textul domnului Mihai Bejinaru descopăr ascunsă teoria mea relativă la Monografia Curseşti şi anume că „oamenii talentaţi a face faţă vieţii, îşi trag sorgintea din înaintaşii lor”, bunicii şi străbunicii acestui autor au fost răzeşi.

Comuniştii nu au cunoscut acest lucru şi n-au văzut în el decât un fiu de ţăran numai bun de folosit pentru interesele proletariatului şi a fost folosit din plin. Ei nu au ştiut nimic despre izvorul destoiniciei lui! Degeaba au pus primari dintre cei mai nepricepuţi ca să reprezinte interesele muncitorilor! Doar dosarul de cadre era bun, în rest:din nimic nimic este(ex nihilo nihil)!

Naraţiunea domnului Bejinaru lasă urme adânci în gândirea cititorului

descoperind o impresionantă putere a cuvântului de a sădi sentimente memorabile .