Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MEMORIA ALBEI HUDEŞTILOR. ION ISTRATI – ,,LUMEA LUMILOR MELE

MEMORIA ALBEI HUDEŞTILOR

 ION ISTRATI – ,,LUMEA LUMILOR MELE

Scriitorul Ion Istrati (n. 19 ianuarie 1921, s. Alba – c. Hudeşti, j. Botoşani – m. 25 ianuarie 1977, Iaşi) intră în literatura română cu romanul „Grâu înfrăţit” (1950), urmat de altele, şi altele, vreo 35 de cărţi, în care stă la loc de cinste lumea ţărănimii noastre, „lumea lumilor mele”, cu trecutul ei zbuciumat, supusă asupririi şi inechităţii – ,,din neagra ţăranie” -, dar şi cu setea de dreptate, cu marea-i capacitate de transformare a lumii, într-o redare de autenticitate, plină de vigoare. Dar, să-i dăm cuvântul lui Ion Istrati – ,, O, lumea lumii mele, lume! (…) E tare mult de-atunci – nepovestit demultu-i de când cei ce-au fost odată pe-aci, ca şi cei de pe toate celelalte cuprinsuri ale ţării, ne-au răsădit pe veci străviţa .Oricum, peste mândrele plaiuri de foarte, foarte odinioară, peste apa stânjenie a Prutului din apropierea câmpiilor şi dealurilor mele natale, ca şi peste cununile ninse ale munţilor, de mii de ani la rând, vestind o nouă împrimăvărare, au trecut stolurile anilor şi cârdurile dalbe ale cocoarelor şi cocostârcilor! De mii de primăveri, într-una tot vin şi prind să bată, prin dumbrăvile ţării, privighetorile şi cântă! De mii de primăveri mereu pluteşte-n scurtă fâlfâire cucul, zburând pe deasupra livezilor Moldlovei şi peste ale celorlalte pometuri ale României şi tot prezicând noroc şi parte la sate şi sute de generaţii. Of, binecuvântate, calde şi înflorite anotimpuri de prea altădată ale Daciei felix! O, blajine şi domoale plaiuri natale, ce vă numiţi din veacuri Alba, Vatra şi Ţurcani, Podiş şi Ponoare, Costişa şi Şfichi, şi Balta Dracului, şi Rotunda, şi Ursoaia, şi Poiana lui Vrabie, şi Floroi, şi Douăsprezece-Pălci, şi Nisipăria, şi Dealul lui Pricopi, şi Hârtopul Ţiganului, şi Balta Bostanului, şi Valea Boului Negru, şi Cetatea Tătarului, şi Uluce, şi Dealul Doamnei, şi Puturoasa, şi Lupenii din Capul dealului, pe unde sunt pomeniţi şi azi cei care au fost Petru şi Laţcu Hudici ori care s-a numit Hatmanul Iordachi Costachi Boldur Lăţescu – o, scumpe toponimii, cum sunt Păltiniş şi Siliştea, şi Cal Alb, şi Putreda, şi Dealul Crucii, şi Iazul Popilor, şi Pipotele, şi Pâşcov, şi Teioasa, şi Lunca, şi Movila Bortoasă, şi Poiana Ţigăncii, şi Zăvoi, şi oare atâtea alte nume asemeni purtaţi şi în prezent cu slava demult agonisită în leaturi de adâncă mitologie, pe când dela Prut până la Siret şi până în munte, iar din munte la Pontul Albastru, boncăluia neamul atotstăpânitor al zimbrilor puşi pe stema ţării. Prin lumina cu abur de legendă a mileniilor şi a veleaturilor voastre, văd parcă geţi din vârsta bronzului, bătând vârtos cazane de aramă şi dacii lutul cum frământă pentru graţioase amfore cu două toarte. Uneori, îmi pare că străvăd în zare cum, încălăraţi pe culmea Carpaţilor violeţi, stau cioancă străbunii, ţinând cu străşnicie veghea roditoarelor câmpuri! Şi nori de colb apoi zăresc cum se tot iscă în urma galopurilor aprige ale sciţilor şi ale atâtor alte neamuri de lume venite pe aci peste ale noastre heiuri şi agoniseli, în cutremuratoare cavalcade, tocmai din tabăra de corturi a lui Ghinghis-han, cel cu mulţimea lui de ceambururi, ca şi din deşerturile lui Bet-gherei sultan. / De-atunci, de şaptezecişişapte de ori s-au scurs câte şaptezecişişapte de ani, dacă nu şi mai bine! / Cândva, pe la Alba Conceştilor ,Dorohoilor noştri din zorii istoriei se săpa în taină pământul şi se îngropau pântecul lui înalte căpetenii de oşti, cu tot cu cai, precum şi vestite podoabe şi odoare. În anii XI ai sutei a optsprezecea a dat de ele, sub o surpătură de mal, un băieţaş din cătuna noastră, unul Vasile Apachiţei, găsind acolo, într-un găvan de fostă cetate, numită şi azi Mormântul Crăiesei, un sicriu ferecat cu totul şi cu totul în aur, plin cu oseminte omeneşti şi cabaline şi, îndeosebi, bucşit de foarte alese comori de-a mirării. S-au aflat astfel acolo, înăuntru, un cuibăraş de argint ca de vreo trei ocale, un chiup şi o tablă asemeni, bătute în rubine şi smaralde şi care vor fi servit la masă femeilor carpilor, dacă nu şi gospodinelor noastre geto-dace de demult. Acestea din urmă, doamne şi jupâniţe, ar fi admirat scenele de mitologie greacă migălite, în relief pe ele, semn că aveau, cât de cât, habar de Hylas, favoritul lui Hercule, furat de nimfele de pe râul Ascanios, de Daphnae, cea pe care Apolo a surprins-o scăldându-se şi pe Leda, precum, de altminteri, cred a şti şi le place să facă scrisă mărturie dumnealor, învăţaţii străini Désiré Raoul Rochette şi Kochne, ca şi Al. Odobescu, Gr.G. Tocilescu, G. Seulescu, Al. Guriţă, A.D. Vas, V.A. Urechia ş.a., cu toţii având destule vrednice de cercetat temeiuri să povestească cum că aceste antice, dar scumpe şi rare vase, căldăruşe, găleţi şi celelalte (ce ar data din veacul al doilea al erei noastre, ca şi altele oarecum asemeni lor, elenice, şi aducând cu splendidele obiecte ale tezaurului de la Pietroasa) ar fi încăput (cum zice, într-al său lexicon, Nicu Filipescu-Dubău) din mâinile fraţilor Iamandi în mâinile unui amiral Cicecov sau între ale unui oarecare demnitar Milasievici, care le-au trimis apoi împăratului Alexandru I cu prosforă din partea Moldovei, parte din ele ajungând după aceea la muzeul Petersburgului. / Au n-or fi fost printre cele ce-au umblat cu mâinile pe aceste comori şi credincioasele neveste de atunci care jeleau deasupra mormintelor soţilor lor, făcându-şi seama tot atunci, de hodinesc, pesemne, cu ei alături, de milenii, pe la noi în Lutării, la Jidovina şi sub Movila Herţanului, la Piscul Pleşuv şi la Oroftiana, sub dâmburile Ibăneştilor, la Zamca Miorcanilor, la Movila Despinei şi cine mai ştie pe care tărâmuri de unde doar ciopoarele de oi mai pasc azi iarba evurilor duse?! (…)”



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5