MEMORIA BOTOȘANILOR

…ŞI UN CĂLĂTOR ROMÂN LA BOTOŞANI, RĂDUCANU ROSETTI ,,CEL TÂNĂR

Autor, Ionel BEJENARU

După ce Botoşanii se regăsesc în scrierile a numeroşi călători străini – Johann Sommer (sec.al XVI-lea), Johann Mayer, Conrad Iacob Hiltebrant, Johann Christoph Wagner Norimbergensis (sec.al XVII-lea), abatele Boscovich, baronul de Tott, I.Haquet, Mikosha, Andreas Wolf (sec.al XVIII-lea), Joseph Rohrer, Neale, contele Vincenţiu Batthyani, Fedor Graf von Karaczay, Sir Robert Porter, Max Fried Thielen, C.O.L. Armin, Paul Körnbach, J.F. Neigebaur, Rudolf Saar, Rudolf Begner (sec-al XlX-lea), iată-i descrişi şi în scrierile unui călător român, boierul Răducanu Rosetti „Cel Tânăr”, tatăl lui Radu Rosetti (a nu se confunda cu fiul său, Radu R.Rosetti). De la boierul Răducanu Rosetti, Radu Rosetti avea să afle câte ceva despre Botoşanii primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, despre care istoriseşte în „Scrierile” sale – „Tata istorisea lucruri destul de nostime despre societatea botoşăneană dintre 1835-1840 (n.n. era perioada regulamentară). Astfel, într-o iarnă, nu mai ţin minte ce afacere l-a adus la Botoşani, unde a găsit pe botoşăneni tot atât de flămânzi de petreceri după moda nouă, ca şi ieşenii. Îndată ce s-a auzit despre sosirea unui boier mare, tânăr, frumos şi trecând drept unul dintre „leii” Iaşului, a fost înconjurat de toată tinerimea botoşăneană, care s-a grăbit să-i smulgă desluşiri asupra obiceiurilor mondene ale leşului şi mai cu samă asupra modelor bărbateşti, apoi a căzut peste el o ploaie de invitaţii. Întrebările necontenite ale acestor tineri provinciali i-au dat idee să li joace următoarea farsă: a venit la un bal în frac negru, jiletcă de catifea neagră, numai în trei bumbi, pantaloni negri strâmţi şi pantofi de lac, cămeşă cu jabou, guler moale înalt, împrejurul căruia cravata albă se învârtea de vre trei ori, întocmai după moda de atunci, dar cu colţuni de matasă, albastră la piciorul drept şi roza la piciorul stâng, cu mănuşă roză la mâna dreaptă, albastră la mâna stângă. La întrebările stârnite de această ţinută, a răspuns cu cel mai mare serios că asta este moda cea mai nouă la Paris. La balul următor, tot tineretul botoşănean a la mode purta colţuni şi mănuşi de două culori deosebite: albastru şi roza; un înadins curier adusese din Ieşi o întreagă provizie de asemenea colţuni şi mănuşi. / Mai povestea că, tot atunci, a fost poftit la un ceai unde era adunată lume multă, iar stăpâna casei, care de curând se întorsese din Ieşi, se încerca să înveţe tineretul localnic misterele cadrilului şi a „lăncierilor”. Limba franceză, acuma vorbită obşteşte la Ieşi, nu era vorbită în provincie, prea puţini chiar erau acei cari o înţălegeau. Cucoana în chestiune, în explicările ce le dădea, amesteca deci franceza cu o moldovenească plină de savoare, ca spre exemplu: – Balancié, Marghioală! Pe la c… Nastasă! Altă cucoană, băgând de samă că şăde întorcând spetele cătră tata, i-a zis cu un zâmbet din cele mai amabile, pentru a se scuza: – Mersî că şăd cu dosul! / Tata îndrăgise Botoşănii atât de mult încât, până la căsătorie, n-a lăsat să treacă nicio iarnă fără a merge să petreacă o săptămână sau două în acel oraş, iar botoşănenii deloc nu l-au ţinut de rău pentru colţunii şi mănuşile în două culori”.

Aşadar, prin Botoşanii boierului Răducanu Rosetti „Cel Tânăr”, o punere în cunoaştere a societăţii botoşănene de astăzi cu ce a fost nu strică.