„Numai amintirea lui; atât a mai rămas din toată viața și strădania boierului.”

Constantin Ganea s-a născut la 10 martie 1928, în satul Ionășeni din comuna cu același nume, plasa Sulița, județul Botoșani, unde a trăit toată viața și a murit la 26 iunie 2020, fiind înmormântat în cimitirul local. Despre familia, conacul și moșia boierului Vasile Isăcescu, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 19 septembrie 2011, la domiciliul său din sat.

• – Cum vă numiți?
• – Ganea Constantin.
• – L-ați cunoscut pe boier?
• – Sigur că da; am lucrat la dânsul de la 16 ani.
• – Ce fel de munci făceați?
• – La plug, la semănat, la treierat, la tăiat spini – toate lucrările de la câmp.
• – Cu cine vă asociați?
• – Cu tineretul care muncea la noi.
• – Nu cu tata?
• – Tata era administratorul moșiei și boierul avea mare încredere în el; într-o dimineață, m-a bătut pentru că n-am fost la treabă ca să înjug boii.
• – Ce responsabilități avea?
• – Răspundea de toate treburile moșiei – arături, însămânțări, treier, căratul grâului, mâncarea pe care o dădea la muncitori (ducea putina cu brânză, făcea mămăligă, o răsturna jos pe un țuhal [sac mare] și o tăia) și tot ce mai era nevoie.
• – Cât de mare era moșia?
• – Avea sute de hectare. Pădurea era către Drislea [sat în comuna Trușești, județul Botoșani] și pământurile țineau până la Băbiceni [sat în comuna Durnești, același județ]; mai avea un iaz la Cuha [deal în zonă], plus conacul din sat cu livada.
• – Cine și când a construit conacul?
• – A fost ridicat de familia boierului Vasile Isăcescu, înainte de 1900.
• – A fost căsătorit?
• – Da; pe nevastă, o chema Eugenia și au avut trei băieți: Vasile [mort la șase ani], Gheorghiță [Alexandru Iordache], care a moștenit conacul și moșia, și Todirel [Teodor].
• – Cum arăta curtea boierească?
• – Era tare frumoasă; avea brazi, pomi fructiferi, flori, alei pietruite, fântână arteziană, ateliere de fierărie și de lemnărie, păsări și grajduri în care ținea vaci de lapte.
• – Avea argați?
• – Sigur. Stăteau acasă la dânșii, în sat; dimineața, se duceau la treabă, iar, seara, veneau acasă.
• – Cu ce se deplasa?
• – Avea o mașină, cu care mergea des la Botoșani, unde avea o casă.
• – Ce fel de om era boierul?
• – Era foarte bun și ajuta pe toată lumea; dacă te duceai la dânsul, îți dădea ce voiai – păpușoi, făină de grâu, brânză –, nu vorbea urât și nu te deranja cu nimic.
• – Ce s-a întâmplat când au venit comuniștii?
• – El auzise că vin rușii și știa ce-l așteaptă. Comuniștii i-au luat tot, dar nu l-au arestat; a trăit la Botoșani până ce a murit – acolo e și înmormântat.
• – Care a fost soarta ulterioară a conacului?
• – A fost distrus definitiv. Prima dată, l-au devastat rușii, care stăteau beți, trântiți prin curte, că boierul a avut un beci plin cu băutură; după ei, poporul a luat mobile, oglinzi, oghialuri [plăpumi, cuverturi], tacâmuri, lemne, animale, păsări, cereale – tot ce se putea lua. Clădirea a rămas și în ea a stat unul de la noi, iar, după el, a venit un jidan; pe urmă, au distrus-o oamenii – au luat ușile, geamurile și sobele, iar alții s-au suit pe acoperământ și l-au dat jos; apoi, au stricat conacul de tot.
• – S-a mai păstrat ceva din el și din moșie?
• – Nimic – nici locul în care a fost nu se mai cunoaște; numai fântâna din curte mai este, iar pământurile au fost date la oameni.
• – Ce amintiri despre boier mai păstrează sătenii?
• – Numai bătrânii își mai aduc aminte de el. Cât a fost boierul, am trăit foarte bine, că munceam la dânsul și ne dădea tot ce aveam nevoie; mă duceam la el și-i spuneam: „Conașule, n-am nimic de mâncare.” „Nu te teme, că nu mori de foame; lasă, că-ți dau eu și-ai să-mi lucrezi când ai să poți.” Era un om foarte, foarte bun; parcă-l văd și acum…
• – Ce a mai rămas din toată viața, strădania și bunătatea boierului?
• – Numai amintirea lui; atât.
•  

Florin Bălănescu