ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 21 Mart. 2018
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 22 Mart. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Menuț Maximinian

O voce reprezentativă a liricii moderne

   Aflat la cel de-al patrulea volum de poezie cu sensibile  rezonanțe meditative și nostalgice, Menuț Maximinian se numără printre poeții tineri, a căror atitudine estetică este eliberată de constrângerile literare. Filonul lirismului său are la bază puritatea expresiei, în care încape cu tot largul său fiorul artistic, sensibilitatea și muzica sufletului, sau altfel spus, frumosul exprimat prin arta cuvântului. El caută mereu miezurile de sens ale lucrurilor și ale cuvintelor, caută esențele pe care le preface în emoții și în prelungi viziuni intuitive. Exercițiul său de mai mulți ani pe tărâmul poeziei, a suscitat interesul criticii literare care îl apreciază ca un poet autentic ce  construiește ,,cu voluptate scenarii grandioase sau terifiante’’ (Horea Gârbea), ,, își caută identitatea printr-o vibrație poetică nu lipsită de adâncimi tulburătoare’’(Andrei Moldovan) și are ,,o scriitură suplă, mereu sugestivă în imaginarul cultivat cu dezinvoltura trăirilor sincere și plenare’’(Constantin Cubleșan). Cele 61 de poeme din volumul,,Crucea nopții’’cuprind două părți distincte :  Copilul de apă  și  Stingher în miezul lumii. Sunt poezii scurte,  cu apropieri între ,,aforism și contemplația de tip haiku’’ (Constantin Cubleșan),. Reflecțiile sale existențiale sunt ancorate în realitățile cotidiene : ,,Mușc din malul vieții / Până buzele se fac una /  Cu valul./ Apele învolburate / Sunt aproape’’( Fruct oprit). Coborând din satul de la poalele Țibleșului, în lumea citadină, el nu-și poate uita rădăcinile, punându-și în traista amintirilor peisajele care i-au încântat copilăria. Iată un motiv al nostalgiei : ,,Când sticla lămpii crapă sub ger,/ Cerul e sprijinit de vârful căpițelor de otavă./ Satul plutește/ Sfârcurile mugurilor tresar./ Vine primăvara,/ O simte calul alb…/ Pe ulița din capătul de sus al lumii./ Nu e nevoie de fluier,/ Mioarele pasc/ Pe cărarea cât un fir de ață./ Biserica înfiptă în mijlocul satului/ Miroase a cer./ Maica Sfântă bea ceai din fructe sălbatice’’ (Primăvară în Transilvania). Nu sunt puține elementele de etnografie lirică, care ar putea face parte oricând dintr-o posibilă monografie sătească :  biserica, casa bunicilor, cuptorul, covata bunicii, cimitirul, ulița satului, etc. Pe toate le ia cu el ca pe o merinde de suflet, punându-le în tiparul unei veritabile poezii. Chiar dacă a devenit orășean, trăiește cu aceeași intensitate viața acestei ,,veșnicii’’, ieșind cu ea în largul lumii : ,, Gândurile/ ca o haină / Mă învelesc cu ele până la oase/ Și ies în lume / Apoi haina/ Va fi așezată într-un cui’’ (Poema cuierului). Toarnă apoi în clepsidra timpului imagini ale spațiului citadin : ,,În orașul în care luna vine din felinare / Melcii gustă dulceața din borcane englezești /Iar străzile / sunt în palma mea’’ (Demult). Nu scapă din vedere nici tehnologia modernă, care alungă poveștile de altădată în munți, lăsând loc pentru ,,Jocuri moderne/ Telefoane mobile, PDA, ceasuri electronice, aparate digitale, MP3 playere/ Super eroi precum Batman, Spidederman, Hulk’’.  Menuț Maximinian este un poet al metaforei, precum este și titlul ascestei cărți, dat după poemul cu același nume – ,,Crucea nopții’’, simbol de căpătâi al creștinismului și bijuterie lingvistică a graiului popular. Educația creștină pe care a primit-o de la părinții și bunicii săi este bine conturată în poezia ,,Cruci’’ : ,,Rugăciuni / Se strecoară prin ferestre./ Pe banca de lemn,/ la umbra nucului,/ Tatăl și fiul./ Mă descalț la poarta vieții / Bat cu pumnii în fierul rece./ Aștept / Cruci plutitoare din pământ iertător,/ Morminte călătoare, / Inimi împietrite…’’. Termenii religioși fac parte integrantă din structura liricii lui Menuț Maximinian, devenind un laitmotiv al acesteia : psalmistul, Maica Sfântă, îngeri, icoane, rugăciunea, Înviere, spovedanie, clopotar, biserică, taină, etc. Iubirea este un motiv poetic al creației sale, pentru care găsește forma cea mai aleasă de exprimare : ,, Ne-am întâlnit într-un sărut,/ Mâna ta era  prelungirea mâinii mele…/ Acum, nu ne mai spunem nimic. / Ne-am întâlnit în amăruiul fiorilor./ Acum ,nu… ( Nu ne mai spunem nimic ). Cea de-a doua parte a volumului cuprinde poeme, care vorbesc despre călătoria poetului pe meridianele lumii, ,,purtând istoria în bagaje’’ și ,,valizele mari cu versuri’’, de la Madrid la New York, din Malaezia la Istanbul și pretutindeni, acolo unde comunitățile românești duc dorul poeziei. Este indiscutabil că lirica lui Menuț Maximinian își are obârșia într-un suflet suav, încărcat de emoții și cu largi disponibilități de a jubila în ,,patria de cuvinte’’.