Am avut ocazia să vorbesc despre un jurnalist de excepţie, un scriitor valoros, un poet cu reale disponibilăţi literare, un etnolog în plină afirmare, cu prilejul lansării celor două volume ale sale ,,Poveştile Paştelui’’ şi ,,Frontiere etnologice’’,  eveniment care a avut loc de curând în amfiteatrul Muzeului Memorial ,,Liviu Rebreanu’’ din vechiul Prislop. Aveam emoţii, căci ele nu ţin cont de vârstă, ca nu cumva  vorbele mele să fie prea sărace şi pe măsura erudiţiei sale intelectuale. Este pentru prima dată când Menuţ Maximinian face acest act cultural în spaţiul năsăudean, zonă de care îl leagă afinităţi spirituale şi se simte ca la el acasă. Am scris multe cronici  despre cărţile  Domniei sale şi l-am aşezat de cele mai multe ori sub aripa ocrotitoare   a metaforei : ,,Poetul timpului’’, ,,Cartea de vizită a lui Menuţ’’, ,,Vocea critică a lui Menuţ’’, sau pur şi simplu  ,,Presa văzută prin ochii unui contemporan’’ etc. O mare parte dintre aceste articole au apărut în cotidianul ,,Răsunetul cultural’’, iar altele au văzut lumina tiparului în revistele : Caiete silvane (Zalău), Vatra veche, (Târgu Mureş), Mişcarea literară (Bistriţa), Conexiuni (Bistriţa), Luceafărul (Botoşani), Agora literară (Cluj-Napoca), Confluenţe literare (Cluj-Napoca) şi altele, la care colaborez de multă vreme. Cele două volume pe care ni le-a oferit  cu acest prilej sunt un dar pascal cu puternice valenţe sufleteşti care pun în valoare cercetările sale etnologice, efectuate încă din timpul studenţiei şi continuate cu acribie şi în ziua de azi. Dealtfel,  Menuţ Maximinian îşi are originea în lumea satului, o lume a veşniciei pe care o iubeşte  cu toată fiinţa sa, identificându-se cu tainele şi frumuseţile ei. Cărţile sunt scrise cu o pasiune rar întâlnită şi într-un stil autentic, având un discurs narativ atractiv. Dacă o mare parte din obiceiurile şi tradiţiile noastre încep să fie uitate, cele care se mai menţin încă, aparţin  sărbătorilor creştineşti. Asupra acestor aspecte insistă autorul  şi ne întoarce cu faţa spre comorile nebănuite ale  sufletului uman. În identificarea lor se bazează pe anchete făcute direct pe teren, stă de vorbă cu foarte mulţi informatori, coboară în realităţile culturii de odinioară şi respinge tot ceea ce ar putea duce la alterarea acestui fenomen. Pentru a se documenta, studiază o bogată bibliografie de specialitate,  cutreieră satele judeţului nostru, începând cu localitatea sa natală de pe Valea Ţibleşului, merge pe Valea Someşului, a Sălăuţei, pe Valea Şieului, a Bârgaielor şi peste tot acolo unde se mai păstrează în memoria colectivă acele sclipiri ale  comorilor noastre spirituale. Ca un etnolog experimentat foloseşte o gamă variată de metode specifice acestui domeniu, printre care aş aminti dialogul, povestirea, interviul şi chestionarul. Predominant în lucrările sale este fenomenul religios din care culege poveşti, legende, pilde şi obiceiuri practicate într-o vreme aproape uitată. Cele două cărţi se completează una pe alta, întrunind calităţile unui compediu cu valori spirituale care nu trebuie să piară, ci  să fie puse în icoana sufletului fiecărui creştin  şi cititor.

Mircea Daroşi