Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.4 (148), Aprilie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Un dar pascal cu vechi tradiţii creştine

Primit pentru publicare: 22 Apr. 2021
Autor: Mircea DAROȘI, Bistrița
Publicat: 22 Apr. 2021
© Mircea Daroși, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

         Frumuseţea sărbătorilor pascale este subiectul cărţii lui Menuţ Maximinian.  În calitatea sa de etnolog cu reale valenţe de cercetător al tradiţiilor populare, ne invită  într-o călătorie magică în lumea satului  românesc din Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului, rememorând obiceiuri şi datini străvechi legate de sărbătoarea Paştelui. Convins că multe tradiţii îşi pierd treptat vigoarea de altădată şi se retrag pe rafturile bibliotecilor şi ale arhivelor, etnologul Menuţ Maximinian se apleacă cu acribie asupra acestui fenomen  sufocat de ,,procesele alerte ale mondializării culturale’’. În semn de înaltă apreciere pentru curajosul său demers, autorul a primit binecuvântarea Părintelului Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, iar Cuvântul introductiv al cărţii este semnat de către academician Sabina Ispas, care spune că, ,,volumul lui Menuţ este un act cultural generos prin care sunt consemnate şi publicate tradiţiile româneşti din  ţinutul Bistriţa- Năsăud’’.  Autorul se dovedeşte un cercetător iscusit, adună poveşti şi informaţii despre tradiţiile pascale direct de la sursă, stă de vorbă cu numeroşi informatori, în general cu bătrânii vetrelor năsăudene, ne conduce la el acasă, pe Valea Ţibleşului, cutreieră V. Someşului, a Sălăuţei şi a Şieului, poposind în 22 de sate, apoi selectează şi sistematizează materialul  primit, folosind metode specifice etnologiei şi pune în tiparul gândirii sale semnificaţia fiecărui segment al evenimentului. Îmbracă în haina culorilor fotografice momentele importante ale evocării pascale. Cartea are două părţi bine aşezate în structura ei ideatică : una religioasă cu referiri la sărbătoarea Paştelui în tradiţia bisericii şi, una folclorică, aşa cum a conceput-o omul din popor, simplu, dar cu o mare încărcătură sufletească. Fin şi delicat observator al detaliului, bazat pe o temeinică ţinută ştiinţifică, Menuţ Maximinian ne dezvăluie semnificaţia fiecărui element tradiţional care defineşte  sărbătoarea Paştelui. Pe lângă cercetarea directă în teren, el valorifică textele biblice şi documentele de specialitate aşezându-le într-un tot unitar. Cel dintâi capitol al cărţii, intitulat ,,Privind  spre Cerul Bucuriei’’ este un minunat eseu despre zona etnografică şi folclorică a Ţării Năsăudului. Intrarea în calendarul specific al sărbătorii o face printr-o prezentare teologică a ,,Floriilor’’, având  ca îndreptar textele biblice, mărturisirile unor preoţi şi informatori din satele cercetate. De pildă, prof. dr. Remus Rus afirmă că, ,,Folosirea în cult  a salciei nu este doar o simplă acomodare la mediu, ci îşi are bogăţia ei, funcţia ei simbolică în viaţa rituală a Bisericii creştine’’. Legat de Duminica Floriilor, sau Duminica Stâlpărilor, cum mai este cunoscută în popor, etnologul Menuţ Maximinian culege obiceiuri specifice, practicate în diferite localităţi :  la Posmuş băieţii şi fetele adună în ajunul sărbătorii mâţişoare de salcie care vor fi sfinţite de preot şi duse apoi acasă, pentru a fi plantate în grădină, pe holdele semănate, pe morminte, în grajduri, sau puse după icoane. Scopul acestei practici este de a feri locul respectiv de grindină, trăsnete, inundaţii ; la Dumbrăviţa, ramurile de salcie sfinţite sunt utilizate şi pentru vindecarea unor boli. Interesante obiceiuri legate de Paşti sunt semnalate la Figa, Chiuza Reteag, Sângeorz-Băi, Târlişua şi Sebiş. Un capitol foarte bogat în informaţii ritualice este cel al ,, Săptămânii Patimilor’’care cuprinde un calendar exact în care fiecare zi a acestei săptămâni îşi are menirea ei. În lumea satului, luni şi marţi sunt zile dedicate curăţeniei în casă şi în curte pentru a alunga ,, frigul şi urâciunea’’ din orice cotlon. Miercuri este ultima zi când se poate munci la câmp, iar femeile nu au voie să toarcă.  În Joia Mare sau Joia Patimilor are loc Denia, care recapitulează istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea lui Iisus în grădina Ghetsimani şi condamnarea lui de către Sinedriu. Din punct de vedere al pregătirilor pentru sărbătoare, joia se înroşesc ouăle, se face pasca şi cozonacul, care în ziua de Paşti vor fi duse în faţa altarului pentru a fi sfinţite de către preot. În Vinerea Mare, numită şi Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă rememorăm aducerea la judecată, batjocorirea, schingiuirea, răstignirea, moartea şi îngroparea lui Iisus. Sâmbăta Mare este ziua în care  trupul Mântuitorului se odihneşte în mormânt şi la miezul nopţii are loc Învierea. De obicei în această zi se sacrifică mielul care este simbolul lui Iisus în tradiţia creştină. Duminica Paştelui este cea mai frumoasă şi mai bogată zi în tradiţii creştine şi obiceiuri populare, ,,în care mirosul de tămâie se amestecă cu cel al aromelor şi miresmelor cămărilor şi caselor gătite de praznic’’. Hristos moare şi  învie în fiecare an de Paşti, răspândind lumină şi bucurie în sufletele noastre. Firul cursiv şi atractiv al cărţii continuă cu evocarea evenimentelor creştine care urmează marii sărbători:  Săptămâna luminată, Izvorul Tămăduirii, Duminica Tomii, Paştele Blajinilor, Înălţarea Domnului (Ispasul ). Prin această carte, Menuţ Maximinian se dovedeşte un etnolog experimentat, un cercetător angajat în misiunea de a reînvia tradiţiile noastre aflate pe muchia unei permanente schimbări.