Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Michaela Gherman, ”Al cincilea anotimp”

    Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 5 (125), Mai 2019
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    Michaela Gherman, ”Al cincilea anotimp”

    Primit pentru publicare: 19 Mai 2019
    Autor: Gheorghe MEDIAN, redactor al Revistei Luceafărul
    Publicat: 19 Mai 2019
    © Gheorghe Median© Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE
    Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


         

    În numărul din luna august a anului trecut, la recomandarea mea, ca redactor,  revista „Luceafărul, publica o sumară prezentare a poetei hunedorene Michaela Gherman şi două poezii semnate de aceasta.  Îmi atrăseseră atenţia creaţiile sale, din lecturarea revistei călărăşene „Dor de dor”, editată de prietenul meu Marin Toma şi am considerat că ele îşi pot găsi locul şi în paginile revistei noastre, ceea ce s-a şi întâmplat.

    Cu puţin timp în urmă, am primit din partea Michaelei Gherman primul său volum de versuri, intitulat „Al cincilea anotimp”. Apărut la Editura „Pim” din Iaşi, ilustrat de Alexandra Patricia Gherman şi prefaţat de Eugenia Mihu, volumul, cuprinzând peste o sută de poezii, pas decisiv spre consacrarea definitivă,  constituie o convingătoare dovadă a talentului poetic al autoarei. Pentru Revista „Luceafărul” şi pentru mine, personal, volumul de versuri semnat de Michaela Gherman, constituie o deosebită satisfacţie, pentru că poeta, se adaugă altor câtorva condeieri, care, după publicarea creaţiilor lor în paginile revistei, şi-au tipărit volume personale. Vrem să credem că aprecierile primite din partea cititorilor revistei, au constituit imboldul care i-a determinat să facă acest pas.

           În cele câteva cuvinte referitoare la Michaela Gherman, pe care le-am scris în numărul din august 1918 al Revistei „Luceafărul”, aminteam o parte dintre revistele în care şi-a publicat, de-a lungul timpului scrierile.  Nu m-am referit la opera propriu-zisă a Michaelei Gherman, din firescul motiv al necunoaşterii decât parţiale a acesteia. Nu o voi face nici de această dată, considerând că cel mai bine o face Eugenia Mihu, în „Cuvântul unui cititor”care prefaţează volumul, din care reproducem câteva rînduri: „Mânuitor de înaltă clasă al cuvântului, poeta Michaela Gherman uimeşte prin muzicalitatea versurilor sale, prin duioşia ce o pune în cuvântul său, făcându-te să o cauţi, să o găseşti şi să o citeşti cu drag şi cu o deosebită plăcere. Tematica abordată de domnia sa este deosebit de variată, având poezii când cu accente ale poeziei populare, când cu dureri mute sau abia şoptite, când versuri vioaie, poezii pentru plaiul său, ori pentru Streiul său drag.

    Dar oricum şi oricât ar scrie, Michaela scrie frumos, cum numai un suflet frumos poate scrie. Cum poate să nu te impresioneze trăirea poetei, pusă în versuri de o asemenea fineţe şi asemenea sensibilitate ! Poeta în discuţie scrie o poezie care este ca o zbatere a unei aripi de fluture sau, poate, mai degrabă, ca a unei aripi de libelulă, are o atingere uşoară, suavă a subiectului pe care doreşte să-l expună în poezie, neinsistând brutal asupra acestuia. Iar în structura versurilor, Michaela Gherman sculptează asemenea unui artizan, asemenea unui bijutier ce şi lucrează în filigran piesele de valoare”.

    Felicitând-o pe Michaela Gherman cu prilejul apariţiei primului său volum de versuri, căruia îi dorim să îi urmeze multe altele, reproducem în cele ce urmează, câteva dintre poeziile incluse în paginile acestuia.

    Căutându-te                                           Noi


    Cele patru drumuri                                                   Deschide uşa
    Nu se mai adună                                                       Să-ţi intre clipa şi ispita
    Nici fiicele timpului                                                   Căci ce-i făptura noastră?
    Nu mai stau acasă                                                    Vis! Ne amăgim că-s flori
    Si nopţile mi se apleacă                                           fiorii care vin spre noi.
    Atât de singure …                                                      De frica cuvântului
    În parcul cu castani,                                                  alergăm mereu
    Pe bănci nu mai e nimeni,                                       şi ne agăţăm de EU
    Nici măcar,                                                                 Şi-apoi vântul ne clatină
    Paznicul,                                                                     până ne doboară.
    Doar eu hoinară                                                          Şi-atunci vedem
    Dezlipesc câte o frunză                                               Că suntem NOI
    Din loc,                                                                           Şi-ncepe să ne doară.
    Căutându-te…


    Învaţă-ne!



    Rotundă ţară, fagure de vis
    În lacrimi de străbuni purificată
    Fii tânăra acum ca niciodată
    Sub cerul tău albastru şi deschis.
    Şi din adânc răsfrânge spre afară
    Blazonul vechi de-atâţia ani,
    Că te-ai născut din vremea tutelară
    A neamului de daci şi de romani.

    Arată-te vederii ca o zână
    Vegheată-n noaptea timpului mereu
    Mult luminată patrie română
    Nimb de nădejdi şi trainic curcubeu.

    Stau dedesubt înveşmântaţi în zale
    Toţi voievozii adormiţi în lut,
    Coroana sfântă-a libertăţii tale
    e-al inimilor noastre cald tribut.
    Stelele noastre clipind ca un destin
    Acelaşi de la Tisa pân la Mare
    Poate-acum la Centenar să iasă
    Alcătuirea cea mai românească.

    Învaţă-ne să te privim deplină,
    Cu Alba-Iulia –ncepând strălucitoare,
    Mamă de dor, tu murmurare lină
    Şoptită de la Dunăre la Mare.

    Pământul  Ni-e Patrie


    Sunt uneori un om obosit
    Dormind peste un maldăr
    De hârtii cu versuri-încercări
    Decolorate de timp,
    Născociri şi întâmplări netrăite
    Ca apoi să se închidă în liniştea lor.
    Sunt un biet ţesător
    De-o viaţă ţesând
    La un covor de cuvinte
    Întins peste prăpastia viselor.
    Câteodată mă împiedic pe pământul
    În care ne întoarcem curând,
    Eu îl slăvesc şi spun mereu:
    Până şi vulturii poartă în plisc
    Mici firimituri de ţărână,
    Semn că nu înălţimile,
    Ci pământul ni-e patrie.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5