Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MIHAI EMINESCU: ,,CE-ŢI DORESC EU ŢIE, DULCE ROMÂNIE!”, 150 de ani de la publicare

Primit pentru publicare: 30 mart. 2017
Autor: Ing.   Nicolae IOSUB –  BOTOŞANI , redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 30 mart. 2017
EditoR: Ion ISTRATE

 

 

 

MIHAI EMINESCU

,,CE-ŢI DORESC EU ŢIE, DULCE ROMÂNIE!”

150 de ani de la publicare

,,Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!

 În anul 1866, după moartea profesorului său preferat, Aron Pumnul, Mihai Eminescu se lasă de şcoală şi porneşte de la Cernăuţi pe Drumul cel mare împărătesc spre capitala românismului- Blajul, cu gândul de a-şi da examenele restante şi a absolvi clasa a III-a.
Însuşi Eminescu, în romanul autobiografic ,,Geniu pustiu” povesteşte călătoria sa spre Blaj din vara anului 1866: ,,Într-o zi frumoasă de vară, îmi făcui legăturica, o pusei în vârful băţului şi-o luai la picior pe drumul cel mare împărătesc. Holdele miroseau şi se coceau de arşiţa soarelui…eu îmi pusesem pălăria în vârful capului astfel încât fruntea rămânea liberă şi goală şi fluieram alene un cântec monoton, şi numai lucii şi mari picături de sudoare îmi curgeau pe frunte deasupra obrazului”.

Drumul cel mare împărătesc, drum strategic construit de austrieci în perioada 1786-1808, pe ruta: Snyatin, Cernăuţi, Storojineţ, Vicov, Marginea, Solca, Gura Humorului, Câmpulung, Vatra Dornei, era un drum militar construit de populaţia satelor pe care le traversa şi era principala cale de comunicaţie din Bucovina. Pe acest drum va călători şi Mihai Eminescu în primăvara anului 1866, pentru a ajunge la Blaj- Capitala românismului.
Mihai Eminescu porneşte direct spre Blaj prin Vatra Dornei, Bistriţa, Reghin, Târu-Mureş, Târnăveni, Mediaş, Blaj, pe Drumul Ţării (Calea Josefiană), fără a mai trece pe la Ipoteşti, unde, în acea perioadă era o mare epidemie de holeră.
Drumul său a fost destul de greu, mergând când pe jos, când luat în căruţele unor negustori, mâncând şi dormind pe unde putea:,,Zi de vară pân-în seară am tot mers fără să stau de fel. Soarele era la apus, aerul începea a se răcori, holdele păreau că dorm din freamătul lor lung, de-a lungul drumului de ţară oamenii se-ntorceau de la lucrul câmpului, cu coasele de-a spinare, fetele cu oale şi doniţe în amândouă mâinile, boii trăgeau încet în jug şi carul scârţâia…Ascuns în maluri, dormea Murăşul, pe el trosnea de căruţe podul de luntri, pe care-l trecui şi eu…De departe se vedeau munţii mei natali, uriaşi bătrâni cu frunţile de peatră spărgând nourii şi luminând ţepeni, suri şi slabi asupra lor”.
Acest lung drum parcurs de tânărul Eminescu i-a dat posibilitatea să cunoască meleagurile locuite de români, aflate sub stăpânirea Imperiului Austro- Ungar, să vadă cu ochii lui viaţa românilor din aceste provincii, să constate frumuseţile şi bogăţiile locurilor pe unde a trecut.

Ajuns la Blaj, Capitala românismului, de pe Dealul Hulei, Eminescu exclamă:,,Te salut din inimă, Romă- mică. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!”.
Eminescu are prilejul să cunoască această capitală a românismului, şcolile şi profesorii acestui important centru şcolar, să cunoască mulţi dintre studenţii de aici şi să-şi facă prieteni.
După o lungă vară petrecută la Blaj, neputând să-şi dea examenele restante pentru clasa a III-a de gimnaziu şi în mare lipsă de bani, Mihai Eminescu se îndreaptă spre Sibiu, unde, fratele său Niculae îşi făcea studiile, cu intenţia de a fi ajutat a-şi da aici examenele restante. Aceasta se întâmpla la sfârşitul lunii septembrie a anului 1866. Dar, fratele său Niculae plecase din Sibiu la Timişoara şi intenţia lui nu se mai poate realiza.

La Sibiu, Eminescu a fost primit ,,frăţeşte” de Ioan Lapedatu, student în clasa a VII-a a gimnaziului romano-catolic şi de Niculae Densuşianu, student la Academia de Drept din Sibiu, care l-a găzduit câteva zile.
Eminescu voia să treacă graniţa în România şi neavând paşaport, îl roagă pe Densuşianu să-l ajute. Acesta îi dă o scrisoare preotului Ion Bratu din Răşinari şi-i solicită ajutorul. După ce i-a pus pentru drum cele necesare, preotul Ion Bratu l-a sfătuit pe unde să treacă graniţa, însoţit fiind de un om de încredere.

Eminescu a trecut graniţa pe la Vama Cucului- Vama celui Singur- cu frica de a nu fi observat,  pe o potecă cunoscută numai de săteni, ocolind grănicerii, pe acele cărări pe unde răşinărenii coborau în fiecare vară cu turmele din munţii Sibiului în Valea Lotrului. Ştia că pe aici trecuse graniţa şi Aron Pumnul, profesorul său, în timpul revoluţiei de la 1848, cât şi preotul Bratu care s-a stabilit la Râmnicu Vâlcea pentru câţiva ani.

Mihai Eminescu s-a îndreptat spre Râmnicu -Vâlcea pe Valea Oltului, pe cunoscuta arteră Traiană, admirând defileul Oltului şi vestigiile istorice din această parte a ţării. Primul popas l-a făcut la Mănăstirea Cozia unde a fost găzduit. Chipul luminos al lui Mircea cel Mare, ctitorul mănăstirii, va fi evocat în poezia Scrisoarea III. Aici s-a recules la mormântul Domnitorului.
Din nou Eminescu are prilejul să cunoască frumuseţile locurilor de pe Valea Oltului, locuri încărcate de istorie şi de o frumuseţe care-l încântă. Luând drumul  spre Bucureşti, Eminescu călătoreşte când cu vre-o căruţă de ţărani sau negustori, când pe jos şi  spre sfârşitul lunii octombrie ajunge la Bucureşti, cu gândul de a-l întâlni pe fratele său, ofiţerul Iorgu, sau pe reprezentanţii unei trupe de teatru, pe lângă care să se aciueze şi să-şi poată câştiga cele necesare traiului.

Din cele prezentate mai sus, observăm că Eminescu parcurge o mare parte din teritoriile locuite de români, din Bucovina, Ardeal, Oltenia şi Muntenia, cunoaşte frumuseţile locurilor pe unde călătoreşte, observă obiceiurile şi viaţa românilor, culege şi notează în carneţelul său, impresii, expresii populare, culege material pentru poeziile sale viitoare.
Impresiile puternice care l-au marcat pe Eminescu în această călătorie, l-au făcut să compună o frumoasă odă intitulată ,,Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!”, poezie trimisă lui Iosif Vulcan pentru a fi publicată în revista Familia. Oda apare în Familia III, nr.14 din 2/14 aprilie 1867 şi apoi în volumul de ,,Proză şi versuri” a lui V. G. Morţun, în 1890.
Această poezie este scrisă şi influenţată de ideile paşoptiste, cunoscute de la Aron Pumnul, idei care nu se puteau realiza decât în condiţiile unirii tuturor românilor într-un singur stat- România. Poezia este scrisă de un tânăr  entuziast şi idealist, aflat sub influenţa scrierilor patriotice ale lui Grigore Alexandrescu, Andrei Mureşanu şi Vasile Alecsandri, opere pe care Eminescu le-a cunoscut la Cernăuţi.

Poezia ,,Ceţi doresc eu ţie, dulce Românie!” este cea mai frumoasă odă închinată de Eminescu patriei sale şi una din cele mai frumoase poezii din perioada de început a creaţiei sale.
Poezia este plină de elan patriotic, Eminescu omagiind trecutul glorios al patriei şi nădăjduind într-un viitor luminos: ,,Braţele nervoase, arma de tărie,/ La trecutu-ţi mare, mare viitor!”. Eminescu dă un avertisment tuturor celor care râvnesc la bogăţiile şi teritoriile locuite de români, că vor primi în schimbul dorinţei lor ,,vis de răzbunare  negru ca mormântul/ Spada ta de sânge duşman fumegând”, bazându-se pe patriotismul şi dragostea de glie a poporului român. Eminescu, este convins că poporul român va rămâne tare ca o stâncă, stăpân pe meleagurile sale bogate şi frumoase şi-şi va apăra cu spada aceste locuri pe care locuieşte de mii de ani. Ultima strofă este o frumoasă urare făcută de poet ţării şi poporului său:

   ,,Fiii tăi trăiască numai în frăţie
     Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
     Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
     Arme cu tărie, suflet românesc,
     Vis de vitejie, fală şi mândrie,
     Dulce Românie, asta ţi-o doresc!”.

       

  

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5