MIHAI EMINESCU LA RĂŞINARI

    
După o lungă vară petrecută la Blaj, neputând să-şi dea examenele restante pentru clasa a III-a de gimnaziu şi în mare lipsă de bani, Mihai Eminescu se îndreaptă spre Sibiu, unde, fratele său Niculae îşi făcea studiile. Aceasta se întâmpla la sfârşitul lunii septembrie a anului 1866.
    
La Sibiu, Eminescu a fost primit ,,frăţeşte” de Ioan Lapedatu, student în clasa a VII-a a gimnaziului romano-catolic şi de Niculae Densuşianu, student la Academia de Drept din Sibiu, care l-a găzduit câteva zile.
 
Iată ce povesteşte Niculae Densuşianu despre întâlnirea sa cu Eminescu: ,,Eram student în drept la facultatea din Sibiu, în anii 1865-1870. Într-o zi de toamnă, anul nu-mi pot aduce aminte (1866), pe când treceam pe Strada Măcelarilor, mă întâmpină din jos de poştă un tânăr de la institutul teologic-pedagogic de acolo şi-mi prezintă pe un alt om tânăr, cu faţa negricioasă, cu ochii mari deschişi, cu un zâmbet pe buze şi-mi spune că este Eminescu, care anume mă căuta pe mine…Un fior mă cuprinse”.
   
Densuşianu descrie starea jalnică a lui Eminescu, cu hainele rupte şi murdare şi ,,cu toate că el se afla în costumul celei mai crude suferinţi, îţi zâmbea întruna cu atâta mulţumire, ca şi când întreaga lume ar fi fost a lui” (Scrisoarea lui N. Densuşianu din 7 februarie 1892 către N. Petra-Petrescu). Densuşianu îl găzduieşte pe Eminescu vreo trei zile, îl îmbracă cu haine potrivite: ,,cămaşă, cravată, vestă, jachetă” îi dă de încălţat o pereche de ghete şi  o scrisoare de recomandare către preotul Ion Bratu din Răşinari, pentru a-l ajuta să treacă frontiera cu România, Eminescu neavând paşaport.
    
Nu se cunoaşte de ce Eminescu nu s-a întâlnit cu fratele său Niculae dar se crede că acesta, între timp,  a lăsat şcoala şi a plecat la Timişoara.

Ioan Lapedatu l-a întovărăşit pe Eminescu atâta timp cât a stat la Sibiu, arătându-i oraşul, mormântul lui Gheorghe Lazăr de la Avrig  şi făcându-i cunoştinţă cu nişte oieri pentru a-l ajuta să treacă graniţa în România.
   
Densuşianu scria şi el versuri şi debutase ca şi Eminescu la ,,Familia”, aşa că au avut ce discuta în zilele petrecute la Sibiu:,,Aşa că din Familia ne cunoşteam amândoi, noi care în acelaşi timp alergam cu tot zelul tinereţei după favorurile muzelor. Eu citeam cu deosebită atenţie versurile sale şi mărturisesc că-mi plăceau”.
   
Cu recomandarea dată de Densuşianu către preotul Ion Bratu, bunicul dinspre mamă a poetului Octavian Goga, Eminescu o porneşte spre Răşinari prin locuri de o mare frumuseţe pe care Călinescu le descrie astfel:,, Apoi drumul intră într-o adevărată pădure de stejari înalţi aşezaţi în rânduri ca nişte cătane, prin trunchiurile cărora se zăresc crestele munţilor. Este dumbrava zisă Jungerwald, codru înalt cât o catedrală, fără catapeteasmă, de o sălbăticie supravegheată de om, părând câteodată parcul unui oraş, dar fiind totuşi o pădure adevărată, care prelungindu-se într-altele, se urcă până în Carpaţi, căci de aici încolo sântem la marginea aşezărilor omeneşti şi potecile satelor se pierd în potecile munţilor” (Istoria literaturii române de la origini şi până în prezent- ediţia a II-a).
   
Răşinarii era un sat mai mare, tăiat pe mijloc de un pârâu, cu uliţe pietruite şi înguste, cu case de piatră lipite unele de altele şi porţi de zid masiv, văruite cu alb sau albastru. Pe aici trece drumul ce duce spre staţiunea Păltiniş.
    
În piaţa satului se află biserica din Răşinari, cu hramul ,,Cuvioasa Paraschiva”, construită în stil baroc cu picturi interioare realizate de Ion Grigorovici. Biserica a fost terminată în anul 1758, construită pe locul unei ctitorii mai vechi a lui Vlaicu Vodă. La această biserică slujea preotul Ion Bratu, participant la revoluţia de la 1848. În apropiere se află casa preotului unde a fost găzduit Mihai Eminescu timp de trei zile. Astăzi pe zidul casei este montată o placă memorială care aminteşte că aici şi-a petrecut copilăria Octavian Goga.

Mihai Eminescu a locuit la preotul Bratu trei zile, aşa după cum îşi aminteşte Aurelia Goga, fata preotului şi viitoarea soţie a lui Octavian Goga, în ,,Amintiri despre Eminescu” :,,A dormit trei nopţi aici, nu în casă. Odăile sânt mici şi nu încăpeam. Aveam o căsoaie, cum se zice prin Răşinari, adică un fel de bucătărie cu vatră şi cuptor de pâine. De obicei până da gerul, acolo dormeam eu cu bunica mea, că era cald şi bine. Ţin minte că m-am cam bosumflat atunci când trebuind să dorm într-o lădoaie din casă. Când s-a dus de la noi, nu l-am văzut, că a plecat de cu noapte cu sluga noastră. Dar era într-o luni, că duminică a fost nuntă mare în vecini, la care şi părinţii mei au luat parte şi l-au dus şi pe el. Eu am rămas cu bunica, iar dimineaţa nu l-am mai văzut. Cât a rămas aici a stat în fiecare zi cu noi la masă, acolo în bucătăria de care ţi-am spus. Şedea chiar lângă mine pe o laviţă şi ţin minte că îmi venea să râd cât era de neîndemânatec. Şi sfios, de credeam că nu ştie să vorbească” (Aurelia Goga- Amintiri despre Eminescu – volumul Figuri din Mărginime de Ilie Haşeganu, 1976).
 
Mama lui Goga i-a arătat lui Eminescu locurile cele mai pitoreşti, au ieşit în afara satului, pe coasta Boacii, de unde se vedea toată localitatea. Poetul era mereu tăcut şi răspundea la întrebări cu mare greutate şi în cuvinte puţine. Aurelia Goga avea atunci zece ani.
  
Preotul Ion Bratu i-a vorbit lui Eminescu de Andrei Şaguna, mare cărturar ardelean, cunoscut şi de poet, a cărui mausoleu se află acum în cimitirul satului. După ce i-a pus pentru drum cele necesare, preotul Ion Bratu l-a sfătuit pe unde să treacă graniţa, însoţit fiind de un om de încredere de-al său.
  
Eminescu a trecut graniţa pe la Vama Cucului – Vama celui Singur- cu frica de a nu fi observat,  pe o potecă cunoscută de săteni, ocolind grănicerii, pe acele cărări pe unde răşinărenii coborau în fiecare vară cu turmele din munţii Sibiului în Valea Lotrului. Ştia că pe aici trecuse graniţa şi Aron Pumnul, profesorul său, în timpul revoluţiei de la 1848, cât şi preotul Bratu care s-a stabilit la Râmnicu Vâlcea pentru câţiva ani. După înfrângerea revoluţiei, Ion Bratu a trecut munţii cu Comitetul Naţional, stabilindu-se la Râmnicu-Vâlcea până în 1852, ocupând funcţia de protopop.

Mihai Eminescu s-a îndreptat spre Râmnicu -Vâlcea pe Valea Oltului, pe cunoscuta arteră Traiană, admirând defileul Oltului şi vestigiile istorice din această parte a ţării. Primul popas l-a făcut la Mănăstirea Cozia unde a fost găzduit. Chipul luminos al lui Mircea cel Mare, ctitorul mănăstirii, va fi evocat în poezia Scrisoarea III. Aici se află mormântul Domnitorului.

Prin Răşinari trece un drum ce duce spre Păltiniş, unde, Constantin Noica, cel care a iniţiat facsimilarea manuscriselor lui Eminescu, a trăit ultimii ani din viaţă. Casa în care a locuit filozoful Noica este acum o bibliotecă, cu 12 manuscrise xeroxate în 1956, temându-se de soarta manuscriselor eminesciene. În vila lui Noica este o cameră cu lucrurile personale: biroul de lucru cu multe din obiectele scriitorului, o scrumieră şi o pipă,  tabloul filozofului, cărţi şi reviste şi lucrurile necesare traiului zilnic. În cameră se află şi fotografia din tinereţe a lui Eminescu, despre care Noica spunea:,, Dar ca şi folclorul nostru, Eminescu este un fenomen originar”.
  
Lângă Schitul cu hramul ,,Schimbarea la Faţă”, construit de mitropolitul Nicolae Bălan, se află mormântul lui Constantin Noica, decedat la 4 decembrie 1987 şi devenit astăzi loc de pelerinaj.
 
,,Arborii nu cresc până la cer, nici noi românii nu putem mai mult decât măsura noastră, iar măsura noastră este Eminescu”- spunea Constantin Noica despre cel mai mare poet al românilor.
          
  
     BIBLIOGRAFIE:
1. George Călinescu- Viaţa lui Mihai Eminescu- Editura Junimea, Iaşi 1977
2. Ştefan Cacoveanu- Amintiri despre Eminescu- Editura Dacia, Cluj-Napoca 2000
3. Gellu Dorian, Emil Iordache- Paşii Poetului- Editura Timpul, Iaşi 2000
4. Corpusul receptării critice a operei lui M. Eminescu- Editura Saeculum I.O, vol. III, Bucureşti, 2002.
5. Costea Marinoiu-Eminescu şi cultura veche românească- Editura Floarea darurilor, Bucureşti, 2003