MIHAI EMINESCU LA BRĂILA

Oraşul Brăila este unul dintre oraşele importante ale ţării noastre care a avut norocul să-l aibă ca oaspete pe Mihai Eminescu, unde fratele său, căpitanul Matei Eminovici, a lucrat şi locuit o bună perioadă de timp în acest oraş- port la Dunăre.
Mihai Eminescu a trecut de cel puţin de două ori prin oraşul Brăila; prima dată cu trupa de teatru condusă de Iorgu Caragiale, în vara anului 1867, şi a doua oară în 1869, în drum spre Galaţi, cu trupa de teatru condusă de Mihail Pascaly.
În turneul de teatru din anul 1867 pe care trupa lui Iorgu Caragiale o întreprinde prin mai multe oraşe din Muntenia a fost cuprins şi oraşul Brăila, unde s-au dat câteva reprezentaţii în Sala Teatrului Naţional, a cărui baze le pusese în 1852, Constantin Halepliu. Spectacolele s-au dat în sala Ralli, care din 1860 fusese luată în primire de Fany Tardini, actriţă cu care Eminescu plecase în turneul din Ardeal, în anul 1865.
Trupa lui Iorgu Caragiale, care în vara anului 1867 dădea câteva spectacole la Giurgiu, rămâne fără sufleor şi îl găseşte pe Eminescu în port, cu un geamantan de cărţi, citind din Schiller. Eminescu acceptă postul de sufleor în trupa lui Caragiale, fiind bucuros că va face o muncă mai plăcută decât verificarea baniţelor cu grâu în port.
Din trupa lui Iorgu Caragiali făceau parte o serie de actori rămaşi fără contracte, precum: Alecsandrina Teodorescu, Ecaterina Dumitreasca, Anetta Constantinescu, Lina Popescu, muza reală care l-a vrăjit cu frumuseţea ei pe Mihai Eminescu, Susana Caminschi, Şt. Mihăileanu, G. Brătianu, Găvănescu şi alţii.
Piesele jucate în acest turneu se găsesc transcrise de Eminescu în Manuscrisul românesc 3215 din colecţia Bibliotecii Academiei Române: Smeul nopţii de Hipolite Lucas, vodevilul Margo Contessa, traducere din franceză de T. Profiriu, O palmă, comedie bulevardieră franceză, Fundarea mănăstirii Argeş de Ioan Pennescu, Rigoletto de V. Hugo, Jertfa lui Avram şi Rezbelul cel mare de la Skafia.
În luna iunie 1869, trupa lui Pascaly, în drum spre Galaţi, unde trebuia să prezinte o serie de spectacole, trece prin oraşul Brăila. Chiar dacă trupa nu a dat spectacole şi aici, actorii au poposit pentru odihnă şi au vizitat oraşul. Trupa este însoţită de Mihai Eminescu în acest turneu prin Moldova, care a cuprins oraşele Galaţi, Iaşi, Cernăuţi şi Botoşani, la finalul căruia Eminescu va rămâne la Ipoteşti. Acest turneu este consemnat în revista ,,Familia” nr. 24/15 iunie 1869 din Oradea:,,D-l M. Pascaly cu trupa sa petrece la Galaţi, de unde va merge la Iaşi, şi de acolo va veni prin Bucovina în Transilvania şi Banatu” şi în ,,Curierul de Iaşi” nr.25 din 22 iunie 1869.
Este posibil ca Mihai Eminescu să mai fi trecut prin Brăila şi altădată, ştiind că Matei, fratele poetului, a locuit în Brăila în perioada 1880-1887, într-o casă de pe bulevardul Carol la nr.174. El era sublocotenent în Regimentul V de linie al Garnizoanei Brăila. La Brăila Matei Eminovici se căsătoreşte cu profesoara Matilda Ilian Iosifescu, cu care a avut doi copii, pe Victor şi Lelia. Victor Eminescu va deveni avocat, practică jurnalistica şi de la el ne-a rămas o scrisoare către magistratul Corneliu Botez din 13 aprilie 1909, în care vorbeşte despre poet şi familia Eminovici. De la el aflăm că la moartea poetului s-au găsit ,,o mulţime de monezi antice” şi două caiete groase legate în marochin în care Mihai Eminescu intenţiona să-şi scrie poeziile.
La Brăila a venit de două ori şi Gheorghe Eminovici: în 1880, la căsătoria lui Matei şi în 1881, pentru aproape două luni de zile. Împreună cu Matei ei pun la cale căsătoria lui Mihai dar acest plan nu le reuşeşte. La nunta lui Matei, Mihai Eminescu nu poate participa (este anunţat cu întârziere), dar credem că a participat Aglaia şi Nicolae Eminovici.
În staţiunea Lacul Sărat de lângă Brăila se va trata sora poetului, Harieta, timp de trei ani la rând: 1887, 1888 şi 1889. În luna iulie 1887, Harieta vine la Lacul Sărat, în perioada când Mihai era la tratament la Halle şi o găsim şi în 1889 după moartea poetului. De aici va scrie Corneliei Emilian din Iaşi o scrisoare în care vorbeşte despre moartea şi înmormântarea lui Mihai.
În oraşul Brăila s-a publicat pentru prima dată în ţară capodopera poetului, poemul Luceafărul, după ce în luna aprilie 1883 se publicase în ,,Almamahul Societăţii Studenţeşti România Jună” din Viena. La Brăila poemul Luceafărul este publicat de Alexandru Djuvara, în nr.12 din 25 iulie 1883 al ziarului ,,Dunărea”, ziar şi tipografie înfiinţate în anul 1838 de cărturarul Ioan Penescu. Tot Alexandru Djuvara va traduce poemul Luceafărul în limba franceză, chiar înainte de traducerea lui în limba germană de către Mite Ktremnitz. Luceafărul este publicat la Brăila chiar înainte de a fi publicat în revista Junimii, Convorbiri literare. Se presupune că A. Djuvara a luat poemul din almanahul apărut la Viena.
Este foarte probabil ca prin aceasta, Alexandru Djuvara, poet de real talent, să-şi fi manifestat dispreţul pentru gestul lui Macedonski de a fi publicat vitriolanta epigramă (Un X, pretins poet, acum/ S-a dus pe cel mai jalnic drum/ L-aş plânge dacă-n balamuc/ Destinul lui ar fi mai bun/ Căci până ieri a fost nebun/ Şi nu e azi decât năuc!”), într-un moment în care Eminescu se afla bolnav, internat în spital şi în imposibilitatea de a se apăra.
Cum relaţiile dintre Macedonski şi mai tânărul său emul, Alexandru Djuvara, erau extrem de încordate, gafa lui Macedonski a fost sancţionată, poate mai aspru decât s-ar fi cuvenit, din partea unuia care frecventase lucrările cenaclului Literatorul.
Mai important decât toate acestea este faptul că Alexandru Djuvara publica poemul la Brăila şi-l însoţea de o notă critică:,,Luceafărul este un ţel la care obştea privind simte ochii obosiţi şi rămâne orbită de atâta lumină. Poetul însă, cu privirea-i străvăzătoare, aţintind ochii spre dânsul, fură o rază din nepipăita lumină, şi încheagă pe fruntea lui o neperitoare aureolă.
Să sfârşim însă, căci fiecare rând este un minut răpit poetului; să tăcem, şi să lăsăm glasu-i limpede să vă şoptească în strofe de aur povestea luată de pe plaiul nemuriri” (Al. Djuvara- M. Eminescu- ,,Dunărea”, Brăila, 25 iulie 1883).
Este, în afara discuţiilor care se vor fi purtat la Junimea, după ce Eminescu îl va fi citit, că aceasta este prima apreciere critică publicată într-o revistă.
Alexandru Djuvara, om politic liberal, publicist şi orator de mare talent a editat ziarele în limba franceză ,,L’ Etoile Roumaine” şi ,,La Liberte Roumaine”. El îl cunoaştea pe Mihai Eminescu de la Bucureşti, iar la moartea poetului, apare pe lista de subscripţie pentru înmormântarea lui, cu suma de 60 lei, imediat după Maiorescu. Nu a putut participa la înmormântarea lui Mihai Eminescu, fiind în acel moment la Brăila, după cum scrie Brăneanu lui Maiorescu: ,,Am scris d-lor Socec şi Djuvara, singurii străini în listă, aşa ca să nu se simtă deloc atinşi. D. Socec mi-a răspuns; de la d. Djuvara care e la Brăila, n-am primit încă nici un răspuns”(Augustin Z.N.Pop- Întregiri documentare la biografia lui Eminescu-1983 ). Se deduce din scrisoare că Eminescu şi Djuvara se cunoşteau destul de bine, amândoi fiind redactori de ziare.
Astăzi, oraşul Brăila are centrul şi strada Carol cu clădiri vechi ca pe timpul când poetul a fost cu trupa de teatru. Clădirea portului, hotelul şi teatrul mai există şi astăzi.
Brăilenii cinstesc memoria poetului Mihai Eminescu, prin manifestări culturale intitulate ,,Eminesciana”, manifestări ce au ajuns la ediţia XXI-a, ridicarea unui bust în parcul oraşului, realizarea unor expoziţii şi materiale filatelice.
Cele 20 de ediţii ,,Eminesciana”, ţinute fără întrerupere la Bră¬ila, începând cu 1983, au însemnat un exemplu de omagiere a poetului care le-a vizitat oraşul în două rânduri şi unde s-a publicat, prima dată în ţară, poemul Luceafărul, cea ma importantă operă a poetului.
Prezenţa la Brăila a celor mai avizate voci critice specializate în opera eminesciană a făcut ca Eminescu şi, mai apoi, Revista Lui Eminescu, editată aici, să devină repere de istorie a cul¬turii şi a literaturii române.

Eminescologul Dumitru Panaitescu – Perpessicius, născut în Brăila, în casa de pe Strada Cetăţii nr.70, şi-a închinat întreaga viaţă pentru a edita monumentala operă a poetului, iar casa sa, astăzi un valoros muzeu, cuprinde şi numeroase din cărţile dedicate lui Mihai Eminescu, piese autentice de mobilier, materiale iconografice şi multe vitrine cu cărţi. Perpessicius a donat peste 7000 de volume acestui muzeu.

Bibliografie:
1.Augustin Z. N. Pop-Întregiri documentare la biografia lui Eminescu- Ed. Eminescu-Bucureşti, 1983
2.Augustin Z. N. Pop -Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu- Ed. Academiei R.P.R.- 1962
3.Gellu Dorian şi Emil Iordache- Paşii Poetului-Ed. Timpul Iaşi, 2000
4. Ion Filipciuc-Înspre alt Eminescu- Ed. Augusta Timişoara, 1999