Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MIHAI EMINESCU- ULTIMUL TURNEU TEATRAL

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 09 Ian. 2018
Autor: Nicolae IOSUB, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 11 Ian. 2018
Editor: Ion ISTRATE 

 

MIHAI EMINESCU- ULTIMUL TURNEU TEATRAL

 

   Anul 1869 îl găseşte pe Mihai Eminescu angajat în trupa de teatru al lui Mihail Pascaly, după ce îi expiră contractul de sufleor II la Teatrul Mare din Bucureşti. Pascaly urma să plece cu trupa sa într-un turneu în Moldova, însoţit şi de Eminescu. S-au dat o serie de spectacole la Galaţi (1-15 iunie), Iaşi (19 iunie-11iulie), Cernăuţi (5/17iulie- 19 iulie/ 1 august) şi Botoşani (22 iulie/ 3 august- 5/ 17 august 1869).
M. Eminescu- Grafică de Mihai Cătrună

La Cernăuţi trupa lui Pascaly a stat două săptămâni, în perioada 5/17 iulie- 19 iulie/1 august 1869, susţinând 9 spectacole. În cele două săptămâni cât Eminescu a dat spectacole la Cernăuţi, el a căutat să evite întâlnirea cu vechii lui colegi de şcoală, aşa după cum afirmă şi Teodor Ştefanelli: ,,Am spus că Eminescu a dispărut din Cernăuţi după moartea lui Pumnul în primăvara anului 1866, iar când în luna iulie 1869, directorul de teatru Mihail Pascaly a dat 9 reprezentaţii în Cernăuţi, mulţi din colegi îmi spuneau că şi Eminescu se află ca sufleor în această trupă. Eu nu l-am văzut atunci, cu toate că mi-am dat toată silinţa să-l întâlnesc. Dar şi el se vede că şi-a dat toată silinţa să nu se întâlnească cu cunoscuţii săi” (Th. Ştefaneli – Amintiri despre Eminescu).
    Eminescu i-a evitat pe colegii săi, care l-ar fi întrebat despre şcoală şi despre proiectele lui de viitor. Îi era ruşine faţă de ei, că în loc să continue şcoala s-a luat după trupele de teatru. Acest lucru l-a pus şi pe el pe gânduri şi când trupa lui Pascaly ajunge la Botoşani, pe 22 iulie 1869, Eminescu se întâlneşte cu tatăl său, hotărât fiind să continue studiile, mai ales că avea asigurarea că va prim 18 galbeni pe lună, promişi de Eminovici.
    Informaţii preţioase despre cele două săptămâni, petrecute de Eminescu la Cernăuţi ca sufleor, ne dă şi avocatul Gheorghe Albescu, care atunci era elev la Gimnaziul din Cernăuţi şi care a participat la spectacolele trupei de teatru în calitate de corist ocazional.
     Iată ce ne spune Gh. Albescu (Popescu ca elev) despre Eminescu:,,…parcă-l văd: oacheş, păr negru, mustaţă neagră (era prin 1865-1866) şi-n straie cam sărăcuţe”. Eminescu era atunci şi el elev privatist la Cernăuţi şi se ocupa de biblioteca lui Aron Pumnul.
      Acelaşi Gh. Albescu se întâlneşte cu Mihai Eminescu în vara anului 1869, atunci când poetul însoţea trupa lui Pascaly la Cernăuţi. De data aceasta Eminescu era mult schimbat:,,Eminescu era suflor. M-am mirat că l-am văzut cu mustaţa rasă; actor ca toţi actorii. Şi se purta mai elegant ca înainte (de dragul actriţei Eufrosina Popescu din trupa lui Pascali- nota lui Leca Morariu). Petrecea la muzica tarafului moldovenesc a lui Paraschiv, bătrânul lăutar de la Botoşani, taraf bătrânesc cu năier, cu chitară, cu cântări. Eminescu era în societatea lui Călinescu (Miron Călinescu, 1837- 1912), secretarul Societăţii pentru Cultură. Călinescu era tare căutat de noi, fiindcă împărţea bilete gratuite pentru reprezentaţiile lui Pascali. De unde şi până unde m-am pomenit şi eu angajat ca statist în cor. S-au jucat drame şi operete. Cântăreţ bun era unul Alexandrescu. Eminescu ne examina libretul, textul pieselor, fiindcă noi melodia o prindeam mai uşor decât textul. Era el Eminescu elegant acum, dar şi mai elegant ştia să ne citească cuvintele cântărilor noastre” (Revista ,,Făt- Frumos”, an IV, nr.3, p.113-116, 1929).
     De data aceasta Gh. Albescu ne aduce informaţii foarte preţioase despre Eminescu şi turneul de teatru de la Cernăuţi din vara anului 1869. În primul rând aflăm că Eminescu nu era numai sufleor, în trupa lui Pascaly, ci şi responsabil cu textele cântecelor ce însoţeau spectacolul, aducându-şi contribuţia, datorită talentului său, la compunerea unor versuri, modificarea celor nepotrivite, făcând pe regizorul şi maestrul de cor, fiind consultat de Pascaly în acest domeniu. Personalul trupei fiind neîndestulător, se angajau şi tineri pentru cor, mai ales că se juca comedia  lui Alecsandri ,,Rusaliile în satul lui Cremene”.
     Vedem că poetul era elegant îmbrăcat, la fel ca şi actorii, aceasta fiind şi o condiţie a activităţii sale în trupă, dar şi pentru că era îndrăgostit de actriţa Lina Popescu şi nu Eufrosina Popescu, ce era mult mai în vârstă decât el. Albescu ne mai spune că Eminescu se ţinea în compania lui Miron Călinescu, profesorul său de română de la gimnaziul din Cernăuţi, din semestrul clasei I de liceu, înlocuindu-l pe Aron Pumnul, bolnav şi acordă lui Mihai calificativul ,,suficient”, mult prea mic faţă de cunoştinţele de română pe care le avea gimnazistul.
     O informaţie importantă pe care ne-o dă Gh. Albescu este aceea că trupa lui Pascaly era însoţită la Cernăuţi de taraful lui  Năstasă  Paraschiv din Botoşani (1805-1887), cu care colaborează în reprezentaţiile de la Cernăuţi. Desigur, Pascaly nu avea mijloace financiare ca să poată angaja un taraf de talia celui din Botoşani ci, mai degrabă cred că, taraful lui Paraschiv prezenta şi el spectacole la Cernăuţi şi aici s-a înţeles să colaboreze cu trupa lui Pascaly.
     La începutul lunii august 1869, după terminarea turneului de la Cernăuţi, trupa de teatru condusă de Pascaly se afla la Botoşani pentru a da o serie de spectacole, la teatrul Sommer. Gh. Eminovici află de acest lucru şi reuşeşte să se întâlnească cu Mihai şi, mai cu binele, mai cu forţa reuşeşte să-l lămurească să se lase de teatru şi să continue studiile în străinătate. Gh. Eminovici aflase de la Iosif Vulcan, la care apelase prin scrisori, că Mihai este talentat şi merită să continue studiile în străinătate. El îi promite să-l ajute financiar să continue studiile la Viena. Varianta cu sechestrarea lui Mihai până la plecarea trupei de teatru din Botoşani, vehiculată de G. Călinescu este exagerată, Eminescu fiind acum la o vârstă când nu mai putea fi lămurit cu forţa, însuşi dându-şi seama că trebuie să-şi continue studiile la universitate.

     Acesta a fost ultimul turneu de teatru la care Mihai Eminescu a participat în calitate de sufleor, secretar, maestru de cor, autor de cuplete şi chiar interpret. Această perioadă din viaţa poetului avea să-i aducă o bogată experienţă teatrală, cunoscător al repertoriului dramatic românesc, bun cunoscător al vieţii grele a actorilor, lucru ce l-a determinat să scrie, el însuşi, o serie de piese de teatru şi, ca publicist, să urmărească şi să scrie despre activitatea teatrală din România.

Bibliografie:
1.Grigore Bostan- Amintiri despre Eminescu la Cernăuţi;
2.Ioan Massoff- Eminescu şi teatrulEditura pentru literatură, 1964;
3.Ion Filipciuc- Înspre alt Eminescu-Ed. AUGUSTA Timişoara, 1999.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

3 comentarii la acestă însemnare

  1. Constantin Vrabie spune:

    Interesant si articulat articolul. Felicitari autorului!

    Solicit permisiunea ca sa-l prezint la Clubul pensionarilor din Focsani, cu ocazia comemorarii marelui poet, in data de 15 ianuarie 2018.

    Toate urarile de bine!

  2. prof. Vasile Găurean spune:

    Mulțumiri pentru ac. date prețioase, perfect documentate,ce reevaluează statutul poetului (Eminescu) adolescent în lumea teatrului, un statut negreșit mai conform cu spiritul său.
    Mă bucur și pentru detronarea imaginii lui Gh. Eminovici de tată opresiv, fiindcă -dincolo de rigorile firești ale unui părinte(om cultivat la rândul său) se afla iuirea sinceră de tată.

  3. prof. Vasile Găurean spune:

    E foarte bine că restabiliți documentat-imaginea lui Eminescu în această perioadă de final a adolescenței sale, în locul celei de (relativ) vagabondaj, cu dezordine vestimentară și celelalte atribute. Idem corecțiile pe care le faceți pentru postura lui Gh. Eminovici de tată opresiv. El și-a iubit copiii, pe toți, iar acest lucr s-a văzut din eforturile făcute pentru a le da o educație aleasă.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5