Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MIHAI EMINESCU ŞI CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

MIHAI EMINESCU ŞI CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI

Primit pentru publicare: 28 Nov. 2018
Autor: Nicolae IOSUB, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 29 Nov. 2018

Editor: Ion ISTRATE

 

      Crescând şi copilărind într-o  familie profund creştină şi exemplul vieţii monahale de la Mănăstirea Agafton, l-a ajutat pe Eminescu să-şi formeze o concepţie sănătoasă despre credinţă şi biserică şi rolul ei în viaţa societăţii româneşti: „biserica păstrează limba şi naţiunea şi e prin aceasta cea mai înaltă instituţiune de cultură”. Biserica Ortodoxă este la Eminescu:,,maica spirituală a neamului românesc, cea care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică şi care a fost azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are Stat”.

     Referindu-se la jertfa lui Iisus Hristos, în ziarul ,,Timpul” din 12 aprilie 1881, Eminescu spunea:,,A se sacrifica pe sine pentru semenii săi, nu din mândrie, nu din sentiment de datorie civică, ci din iubire, a rămas de atunci cea mai înaltă formă a existenţei umane, acel sâmbure de adevăr care dizolvă adânca dizarmonie şi asprimea luptei pentru existenţă ce bântuie natura întreagă”.

    ,,Ieri ai fost credinţa simplă- însă sinceră, adâncă
     Împărat fuşi Omenirii, crezu-n tine era stâncă.”

    Mihai Eminescu a fost profund creştin, afirmând că:,,Istoria omenirii este desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu. Nu se mişcă un fir de păr din capul nostru fără ştirea lui Dumnezeu”.
      Multe din scrierile poetului din paginile ziarului ,,Timpul”, se referă la viaţa românilor trăită în spirit creştin, la rolul bisericii în viaţa naţiunii româneşti, la rolul statului în ajutorarea bisericii naţionale.
Mihai Eminescu a fost încântat de marii Domnitori, cu dragoste de ţară şi popor, care au purtat războaie de neatârnare şi pentru apărarea credinţei strămoşeşti, construind lăcaşuri de cult şi ajutând bisericile şi mănăstirile dăruindu-le moşii, scutindu-le de dări şi înzestrându-le cu obiecte de cult.
Prin 1924, Slavici scria că Mihai Eminescu avea ideea construirii unei mari catedrale la Bucureşti, lăcaş pentru pomenirea eroilor Războiului de Independenţă şi loc de rugăciune pentru mulţi creştini, aşa cum Ştefan cel Mare şi Sfânt, în urma fiecărui război câştigat, construia câte o mănăstire, ca gest de mulţumire lui Dumnezeu pentru victorie.
Dorinţa lui Eminescu nu a putut fi dusă la îndeplinire, în schimb, s-a înfiinţat o Mitropolie Catolică şi s-a construit o catedrală destinată acestui cult, catedrala Sf. Iosif.
      Într-un material intitulat ,,La 27 iunie a apărut…”, din 4 iulie 1881, Eminescu ia atitudine faţă de construcţia catedralei catolice Sf. Iosif şi cum a ajutat guvernul construcţia acestei catedrale:,,La 27 iunie a apărut în ,,Monitor” un anunţ pentru redeschiderea loteriei în favoarea terminării catedralei catolice cu hramul Sf. Iosif. Departe de a voi să punem vreo piedică înaintării acestei clădiri, nu avem decât a felicita episcopia din Bucureşti pentru zelul religios ce-l dezvoltă în privirea aceasta şi toleranţa românilor pentru toate riturile, cu atât mai mult pentru cele creştine, fiind binecunoscută, n-am găsi nimic de zis în contra modului de a aduna fondul de construcţie al bisericii, dacă prescripţiuni hotărâte ale unei legi fundamentale nu s-ar opune în mod precis şi cert acestui mod…Redeschiderea acestei loterii se face cu autorizarea guvernului, adică guvernul însuşi n-a ezitat a călca legile a căror pază îi este încredinţată”.
      Deşi Eminescu este de acord cu această construcţie şi ajutorul dat de guvern, nu este de acord cu încălcarea legilor şi reproşează aceluiaşi guvern faptul că nu s-a gândit să sprijine şi construcţia unei catedrale ortodoxe:,,Noi înşine, în marea capitală a României, a cărei populaţie ar ajunge în curând la un sfert de milion, nu avem o singură catedrală, o singură zidire religioasă acătării. Lucrul se explică prin împrejurarea că Bucureştii sânt un oraş relativ nou şi că n-au fost totdeauna capitală. Credem însă că dacă, cu autorizarea Corpurilor legiuitoare, s-ar face excepţie de la absoluta prohibiţiune a loteriilor din ţara noastră, această excepţie ar putea să se facă cel mult în favoarea bisericii statului”. Eminescu voia un tratament egal între cele două biserici, ortodoxă şi catolică, iar statul să acorde ajutorul necesar construirii unei catedrale ortodoxe.
      Într-un alt articol intitulat ,,Înfiinţarea unei mitropolii…”, din 30 mai 1883, Eminescu ia atitudine faţă de Domnitorul Carol I, de religie catolică, care conducea un popor creştin ortodox, făcând comparaţie cu vechii domnitori români:,,Nouă însă, şaptesprezece ani de domnie ne-au dat convingerea că Maiestatea Sa a intrat în ţară cu hotărârea de a duce mai departe tradiţiile bunilor domni pământeni, ale lui Mircea şi Ştefan, ale lui Matei Basarab, tradiţii pe care Constantin Vodă Brâncoveanu le-a sfinţit prin martiriul său; şi niciodată în timp de şaptesprezece ani nu am slăbit în această convingere, niciodată nu ni s-a dat ocazia să regretăm Domniile pământene”.
     Românii care şi-au identificat religia cu naţionalitatea, au sperat că Domnitorul Carol I va trece la religia ortodoxă, cum este şi poporul pe care-l conduce:,,Ei totuşi au primit cu entuziasm pe Domnitorul de confesiune romano- catolică. Cei drept, speranţa poporului român a fost, şi este, că dinastia întemeiată de acest Domn nu va fi catolică, ci românească, adică ortodoxă; timp de şaptesprezece ani însă niciodată nu s-a simţit în ţară că avem domn eterodox”.
   Regele Carol I, în lunga sa domnie, a avut o serie de realizări foarte importante pentru Regatul României, participând la Războiul pentru cucerirea Independenţei faţă de Imperiul Otoman, zeci de mii de ostaşi sacrificându-şi viaţa pentru acest important deziderat; prin reforme importante a contribuit la făurirea statului modern român, a realizat o serie de obiective social- economice şi culturale importante (Podul Feteşti- Cernavodă, Castelul Peleş, o importantă reţea de căi ferate, etc).
     Regele Ferdinand Întregitorul, în urma victoriei din Primul Război Mondial şi a înfăptuirii Marii Uniri, a luat hotărârea, contribuind cu bani, pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, iniţiativă care, din păcate, nu a putut fi realizată.
     Dorinţa românilor de a avea o catedrală ortodoxă în Bucureşti, aşa cum dorea şi Mihai Eminescu, nu s-a realizat decât la începutul acestui mileniu, prin iniţiativa patriarhului Teoctist şi dusă la îndeplinire de patriarhul Daniel- Catedrala Mântuirii Neamului– loc de rugăciune şi pomenire pentru toţi eroii neamului românesc.

Catedrala Mântuirii Neamului şi cei doi patriarhi ce au realizat această catedrală- Teoctist şi Daniel

Nicolae Iosub -28 noiembrie 2018

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5