• Scriitoarea Mite Kremnitz s-a născut în anul 1852 la Berlin, fiica unui chirurg de renume A. von Bardeleben, de la spitalul berlinez ,,Charite”.
•       Mite s-a căsătorit cu medicul Wilhelm Kremnitz, fratele Clarei Maiorescu, fiind medicul personal al regelui Carol I și a lucrat la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti.
•       Junimistul bucureştean N. Petraşcu ne-o descrie astfel:,,De talie cam mică, cu părul blond, cu ochii albaştri, de un albastru clar azuriu, cu o pieliţă dulce, cu vinişoare ca de alabastru, ea amintea prin alcătuirea ei gingaşă şi delicată, porţelanurile de Saxa, c-o nuanţă rece totuşi, de fiinţă de nord” (N. Petraşcu- Icoane de lumină– Ed. Minerva Bucureşti, 1972).
•       O perioadă bună de timp, familia Mitei Kremnitz a făcut gospodărie comună cu Maiorescu, locuind împreună în aceeaşi casă şi participând la şedinţele Junimii din Bucureşti, alături de Rosetti, Slavici, Caragiale şi din 1877 şi cu Eminescu.
•       În casa lui Titu Maiorescu s-a întâlnit Mihai Eminescu cu Mite Kremnitz, participând în mod regulat la şedinţele săptămânale ale Junimii, împreună cu junimiştii ce locuiau în Bucureşti.
•       Mite Kremnitz, în cartea sa autobiografică ,,Amintiri fugare despre Mihai Eminescu”, descrie impresia ce i-a făcut-o poetul, la prima întâlnire: ,,Îl văd încă intrând în sufragerie, timid şi stângaci, cu toate că nu era stingherit, neîndemânatic în fiecare mişcare, un om care după aparenţă cunoscuse tot aşa de puţin disciplina corporală, ca şi pe cea spirituală. Mai mult scund decât înalt, mai mult voinic decât svelt, cu un cap ceva cam prea mare pentru statura lui, cu înfăţişarea prea matură pentru cei 26 de ani ai săi, prea cărnos la faţă, nebărbierit, cu dinţi mari, galbeni, murdar pe haine şi îmbrăcat fără nici o îngrijire. …bărbia foarte pronunţată şi gura largă se atenuau fruntea ieşea strălucitoare de sub părul negru ca pana corbului; sprâncenele apăreau în toată frumuseţea lor şi tăietura finală a nasului lăsa numai la întâlnirea nărilor o uşoară urmă de vulgaritate….persoana lui părându-mi-se de rând, ţinând de o clasă socială pentru care nu puteam avea nici un interes, pentru că necioplirea ei mă jignea, iar poezia sărăciei, care îmi trezeşte aşa de nemăsurat mila, nu ieşea aici la iveală. El nu părea nici muritor de foame, nici melancolic”.
•      Descrierea aceasta, făcută lui Mihai Eminescu, din partea unei femei dintr-o clasă socială superioară, denotă un anumit dispreţ faţă de un poet atât de cunoscut şi apreciat, pentru ea contând mai mult clasa socială din care făcea parte.

              Eminescu şi Mite Kremnitz         ,,Rumanische Dichtungen”- Carmen Sylva şi M. Kremnitz

•        Cu trecerea timpului, Eminescu era din ce în ce mai prezent în casa Mitei Kremnitz, fiind invitat la masă şi apoi devine profesorul de limba română al gazdei. Eminescu este de acord să-i predea lecţii de română şi mai apoi hotărăsc să lucreze împreună la un dicţionar româno- german. Referindu-se la acest dicţionar, Maiorescu îşi manifestă neîncrederea că va fi îndeplinit, pentru că ,,Eminescu n-ar avea destulă statornicie şi n-o să izbutească niciodată să-şi realizeze planul”.
•      Mite Kremnitz a remarcat treptat cultura bogată şi pregătirea în toate domeniile pe care o avea Eminescu:,,Cum citise în toate limbile, asupra cărora era extraordinar de versat şi bazat pe memoria sa colosală, se putea vorbi cu el despre toate. Bine pregătit cu privire la literatura germană”. 
•       Atrasă de frumuseţea poeziei lui Eminescu, se apucă să traducă o serie de poezii, acest lucru făcându-se cu acceptul şi sprijinul poetului, aşa cum se observă într-o scrisoare către I. Negruzzi din 28 iulie 1879:,,Dacă voi obţine permisiunea lui Eminescu, voi transcrie câteva poezii de-ale lui, pentru ca totuşi să am onoarea de a apare în biroul d-tale de redacţie cel puţin cu scrisul meu”.
•        la 12 ianuarie 1883, la şedinţa Junimii, acasă la Maiorescu s-a făcut lectura  în limba germană a poemului Luceafărul, tradus de Mite Kremnitz:,,Seara Junimea. Eminescu- în spital. Citit traducerea germană a Luceafărului de Mite”, iar în 25 ianuarie, Maiorescu consemnează: ,,Seara, la Kremnitz, Mite mi-a citit traducerea Luceafărului” (T. Maiorescu- Însemnări zilnice). În ianuarie 1883, Mihai Eminescu era internat la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti, sub tratamentul medical al soţului Mitei, Wilhelm Kremnitz, suferind de o afecţiune la picioare.   
•      Relaţiile dintre ei devin din ce în ce mai apropiate, astfel că de ziua ei, Eminescu îi dedică poezia ,,Atât de fragedă”, transcrisă într-un caiet roşu, alături de poeziile Te duci şi Cu mâne zilele-ţi adaogi, lucru ce a impresionat-o în mod deosebit.
• ,,Atât de fragedă, te-asameni
• Cu floarea albă de cireş,
• Şi ca un înger dintre oameni
• În calea vieţii mele ieşi…”
•       La citirea acestei poezii, Mite rămâne încântată spunând:,,Isprăvind de citit, am plâns: eram aşa de mândră şi fericită; mi se părea un sentiment care l-ar fi îndemnat să creeze, după cum speram atunci, era pe deplin îndreptăţit. El trebuia să scrie, în limba sa frumoasă, capodopere; să creeze drame pentru scena sa pustie; talentul mi se părea atât de puternic”.
•      Titu Maiorescu, gelos pe Eminescu, îi atrage atenţia Mitei că ar trebui să păstreze distanţa faţă de Eminescu:,,Cumnatul meu (Titu Maiorescu)  observase de câtva timp că Eminescu şi cu mine aveam ochi numai unul pentru altul, şi nu-i plăcea deloc că totdeauna găsea pe Eminescu la noi şi că el se simţea aici ca la el acasă. Vorbi cu mine în această privinţă, în mai multe rânduri; începuse să-şi râdă de Eminescu în faţa mea, şi mă întreba dacă nu care cumva uitasem  să-l fac să simtă distanţa socială care ne separa, spunând că aceşti boemi uită adesea de cuviinţă etc.,etc”.
•      Maiorescu, care era şi el atras de Mite Kremnitz, cu toate că erau rude, nu vedea cu ochi buni relaţia lui Eminescu cu Mite, astfel că, la 11 februarie 1879, el nota în jurnalul său următoarele: ,,În interval, greul timp intern cu Mite şi Eminescu”, demonstrând multă preocupare pentru relaţia aceasta şi observând că aceştia aveau ochi ,,numai unul pentru altul”.
•        Eminescu este atras de frumusețea acestei femei:„O creatură ideală, frumoasă, uşoară ca un vis. De talie cam mică, cu părul blond, cu ochi albaştri, de un albastru clar azuriu, cu o pieliţă dulce, cu vinişoare ca de alabastru, ea amintea prin alcătuirea ei gingaşă şi delicată, de porţelanurile de Saxa, cu o nuanţă rece de o fiinţă din nord”, o descrie Nicolae Petraşcu în cartea sa ”Icoane de lumină”.
•       Adevărul este că Eminescu nu era îndrăgostit cu adevărat de Mite Kremnitz, dar tinerețea lui sa și atmosfera din casa Mitei, l-au atras spre ea, femeie cultă, care era secretara particulară a regelui Carol I, de la care afla multe lucruri despre familia reală, lucruri ce-l interesa în munca sa de ziarist. Dăruirea acelui caiet cu poezii s-a produs într-un moment de elan afectiv și atracție față de femeia, cu care el lucra într-o atmosferă destul de intimă. Poetul ajunge să o ridice în brațe, să o sărute și să-i declare că o iubește, lucru ce a stârnit și interesul femeii, și mândria de a fi iubită de cel mai mare poet român:,,Pe când făceam într-o seară lecţia pe neaşteptate, nu însă dintr-o pasiune de moment, ci pe când eu întoarsă spre el vorbeam cu voiciune, el mă sărută şi eu îl lăsai, fără să mă opun. Altădată, el mă rugase de ceva timp să-i dau voie să mă strângă odată în braţele sale, cedai în sfârşit şi el mă cuprinse în braţe, mă ridică de la pământ şi mă lăsă jos”, a povestit Mite.
•      Odată cu împăcarea dintre Eminescu şi Veronica Micle, vizitele la Mite Kremnitz se întrerup brusc, Maiorescu povestindu-i despre această relaţie veche:,,Cumnatul meu îmi comunică diferite amănunte din viaţa acestei femei, care-i erau cunoscute şi adăugă că îi e silă gândindu-se că eu aş putea fi în inima lui Eminescu succesoarea unei astfel de femei. Afară de aceasta, îmi mai spuse că Eminescu n-a rupt deloc legăturile sale- de natură dubioasă- cu această femeie”. Maiorescu nu putea s-o uite pe Veronica Micle, care, într-un proces la Iaşi, a fost martora care-l acuza pe critic de comportare imorală.
•      După ce Eminescu se îmbolnăveşte şi este internat la Sanatoriul Ober- Dobling din Viena, Mite se interesează de soarta poetului, iar în aprilie 1884, fac împreună o vizită Reginei:,,…l-am dus la Regina, care-l îmbărbătă din toată inima, el era însă foarte liniştit cu ea, ca şi cu mine, însă speranţa că bucuria noastră caldă din cauza restabilirii sale l-ar însenina nu se îndeplini”.
•       Într-o scrisoare către Emilia Humpel, Mite Kremnitz este de părere că Regina trebuie să-l ajute pe Eminescu, după revenirea de la Viena, pentru a se putea integra mai uşor în societate şi să poată avea o activitate utilă:,, Cu scrisoarea ta am fost astăzi la Regina, ea a cetit-o şi a promis să vorbească chiar astăzi cu ministrul, la Academie. Eminescu soseşte aici mâine sară, amicul său Simţion a pregătit o cameră pentru dânsul (invitaţia noastră a fost refuzată) şi domnii se duc fireşte cu toţii la gară ca să-l primească… Toţi au fost împotriva venirii aici a lui E. El e amarnic de supărat pe Titus, fiindcă i-a publicat poeziile, apoi aici s-a întâmplat izbucnirea boalei, iar E. vrea şi acum sunt bucuroasă că-i pot spune personal, cât de fericiţi sunt toţi”.
•       Din această scrisoare observăm că Mite Kremnitz încearcă să intervină pe lângă Regină să-i poată asigura lui Eminescu un loc de muncă, să aibă cu ce trăi, deşi, acest lucru nu se putea face uşor. Nici pensia de 250 de lei pe lună nu a fost aprobată la timp, ci de abia în 1889, când poetul era deja internat la Sanatoriul lui Şuţu, când nu-i putea fi de nici un folos.
•        Mite Kremnitz are meritul de al fi făcut cunoscut pe Mihai Eminescu în Europa prin traducerea poeziilor sale şi publicarea lor în volumul: ”Rumänische Dichtungen, Deutsch von Carmen Sylva. Hrsg. und mit weiteren Beiträge versehen von Mite Kremnitz”, apărut la Leipzig: W. Friedrich, Verlag des „Magazin für die Literatur des In- und Auslandes”; Kröner, 1881. De asemenea Mite Kremnitz ne-a lăsat informaţii preţioase despre Eminescu, în scrierile sale:,,Amintiri fugare despre M. Eminescu” şi nuvela ,,Un caracter de artist” (Ein Lebensbild), sub pseudonimul George Allan. 
•       Mite Kremnitz, într-un articol intitulat ,,Un Lenau român” (Eminesciana nr.38, Ed. Junimea, Iaşi, 1985), arată adevărata valoare lui Eminescu :,,Având rădăcinile în pământul românesc, talentul singuratic al lui Mihai Eminescu se înalţă cu mult peste patria sa şi peste cultura ei artistică, cum înalţă pururea predecesorii şi contemporanii săi o individualitate excepţională. Cugetări pe care el le-a turnat în forme pline de melodie pot veni să ceară, cu fruntea sus, şi în alte ţări mândrul drept de cetăţenie al minţii superiare… Aprinsa lui mânie se înălţa adesea în snopi de foc- şi totuşi în adâncul sufletului său nu era nici ură, nici pasiune, ci contemplare a lumii şi iubire de oameni”.
•       Iacob Negruzzi a apreciat-o mult pe Mite Kremnitz, care a contribuit la cunoaşterea literaturii române în spaţiul german, notând în 1910:,,Al doilea autor este d-na Mite Kremnitz, femeie învăţată, foarte inteligentă, amabilă şi scriitoare distinsă de nuvele şi romane, cunoştea admirabil de bine limba română şi a contribuit mai mult ca oricine la lăţirea literaturii noastre în străinătate”.

     Bibliografie:

• 1.Mite Kremnitz- Amintiri fugare despre M. Eminescu– Ed. Cartea românescă, Bucureşti, 2000
• 2.Graţian Jucan- Eminescu. Prietenii poetului– Ed. Litera, Bucureşti, 1989
• 3.Titu Maiorescu- Însemnări zilnice– Ed. Socec Bucureşti, 1937
• 4.N. Petraşcu- Icoane de lumină– Ed. Minerva Bucureşti, 1972).