Primit pentru publicare: 03 febr. 2017
DIN ISTORIA TEATRULUI  „GEORGE  CIPRIAN” de MARIN  IFRIM
Publicat: 04 febr. 2017
Redactor ediție: Georgică MANOLE
Editor: Ion ISTRATE
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sebastian_Papaiani

Tot despre Sebastian Papaiani…

Și marii actori sunt oameni, nu doar niște roluri. În perioada în care am lucrat la Teatrul ”George Ciprian”, aproape cinci ani, am avut prilejul să constat acest lucru. Sunt multe de spus și de scris. Cele mai umane discuții le aveam cu Sebastian Papaiani. Îi învățasem sufletul încă din anii copilăriei, când mă uitat cu admirație la evoluțiile sale artistice, în filme și la TV. Știam ce prietenie fabuloasă a fost între el și genialul Ștefan Mihăilescu Brăila. De câte ori aveam ocazia, îl întrebam câte ceva despre marele actor Mihăilescu. Și acum simt emoțiile lui Sebastian Papaiani, glasul tremurat, amintirile mărunte, dar fabuloase, despre prietenul său. Pur și simplu maestrul Papaiani îl ridica pe Ștefan Mihăilescu  la nivelul unui mare actor european. Și-i deplângea sărăcia în care a murit. Uneori, când vorbea despre prietenul său,  Sebastian Papaiani plângea. Erau lacrimi de om, nu de actor. Îmi punea mâna pe umăr, ca și cum ar fi solidar cu micile mele curiozități și admirații legitime, lăsa fruntea peste dosul palmei sale și lăcrima din toți plămânii. Am avut clipe unice de artă umană nativă. Din păcate, am irosit multe asemenea clipe. Tot zic, la Buzău, prin înființarea Teatrului  ”George Ciprian”, primul teatru profesionist din istoria acestui târg, s-a întâmplat un miracol. Ceva la care am privit și am muncit ca să fie minune cu semnul crucii, cu tot. La Sebastian Papaiani m-am uitat întotdeauna ca la un viitor înger. Acum e acolo unde parcă știa că va ajunge, într-o piesă eternă, lângă Ștefan Mihăilescu Brăila, pe scena de dincolo de nori. În Rai…