Sursa: http://revistacultura.ro
Autor: Ionuț VULPESCU
Articol apărut pe 26:09:2013, în secțiunea Cultura mozaic

Cred că aspectul cel mai șocant al tragicului episod al arestării Monseniorului Vladimir Ghika, în anul 1952, este totala lipsă de funcții publice sau de putere lumească (socială, politică), a viitorului martir creștin. Îți trebuie o doză de nebunie și de cinism să acuzi de înaltă tradare pe cineva care, ca monah, nu mai traia de decenii bune decât cu trupul în această lume. Și, în același timp, mă gândesc că autoritățile comuniste, de-abia instalate pe de-a-ntregul la putere, trebuie să fi fost stapânite și de-o persistență conștiință a propriei imposturi, cât timp nu s-au jenat să se facă de râs, condamnând pentru tradare pe cineva care, neavând nici o funcție și fiind complet dezinteresat de tot ceea ce înseamnă mecanismul statului, nu avea ce, cum și pe cine să tradeze.
Haideți să nu ne lăsăm păcăliți de interpretarea în alb și negru, fără nuanțe, a epocii staliniste din România comunistă. E adevărat că s-au comis abuzuri, că nu s-a pus nici o clipă problema legalitații în procesele politice intentate reprezentanților elitei politice și culturale românești. Dar, de cele mai multe ori, autoritățile comuniste s-au străduit să își îmbrace fărădelegile în hainele legalității, fie și ale celei comuniste. De pildă, în unele cazuri – cel al lui Ioan Hudita, secretarul general adjunct al PNT, sau al cărturarului Nicolae Balotă, ca să dau numai exemplele care-mi vin în minte la repezeală –, neputând să găsească un temei juridic, oricât de firav, pentru a susține o condamnare în instanță, Securitatea a procedat la internarea administrativă (adică fără judecată) a celor doi.
Și în cazul Monseniorului Ghika, temeiurile lipseau cu desăvârșire. Totuși, autorităților le-a fost atât de frică de consecințele unei eventuale internări administrative, fără judecată, încât au forțat limitele logicii și chiar pe cele extrem de laxe ale propriului sistem legislativ, pentru a obține totuși condamnarea celui pe care doreau să îl elimine. Și care, la data procesului (în 1953, la un an după arestare), împlinea 80 de ani: un dușman redutabil, deci, capabil să asedieze cu pistolul în mână Comitetul Central…
[…]

Articol complet:
http://revistacultura.ro/nou/2013/09/monseniorul/