Desi nici unul dintre ministrii Culturii din ultimul timp nu a vorbit despre asta, probabil ca sunt putine state care datoreaza atât de mult revistelor lor literare, cât datoreaza România. De la „Curierul românesc“ la Marea Unire.

În fapt, România moderna, ca existenta politica si culturala, s-a nascut în buna masura în atmosfera revistelor ei literare. Întregul program pasoptist, epoca lui Carol I, Marea Unire, structurarea ideologica a partidelor istorice, modernitatea interbelica, ba chiar si prezervarea – ca sa nu zic rezistenta – morala si estetica din perioada comunista sunt de neconceput fara aceste publicatii literare, astazi reduse la o nemeritata marginalizare. Nu este o afirmatie hazardata, de publicist dornic sa-si demonstreze teza cu orice pret. Primii nostri politicieni moderni, pasoptistii, au fost în acelasi timp oameni politici, gazetari si scriitori. Primele doua periodice românesti, „Curierul românesc“ si „Albina româneasca“, desi înfiintate pentru informarea oficiala a opiniei publice, au fost de la bun început (si) niste gazete literare. Mai mult, amândoi ctitorii presei noastre, Ion Heliade-Radulescu si Gheorghe Asachi, s-au grabit si, pe lânga aceste periodice generaliste, cum se spune azi, au întemeiat – atunci când mijloacele le-au permis-o – si reviste exclusiv literare: „Curierul de ambe sexe“ (în 1837) si „Alauta româneasca“ (în acelasi an). Tot revistele literare sunt cele care, mult înaintea politicului, au avut curajul de a formula tinta finala a procesului prin care cele doua principate românesti începeau sa iasa de sub suzeranitatea otomana si sa se racordeze la Europa. În 1840, Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri si Costache Negruzzi întemeiaza „Dacia literara“, periodic literar deschis scriitorilor români din toate provinciile în care natiunea politica era împartita. Mai mult, 15 ani mai târziu, unul dintre co-fondatorii „Daciei literare“, Vasile Alecsandri, scoate idealul unitatii nationale de sub zodia visarii romantice (pe care o trada denumirea „Daciei literare“) si îi da un relief politic concret, întemeind o alta revista, care se numea limpede „România literara“.