Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Monumentele de arhitectură ale Botoşanilor – Palatul de Justiţie

  Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 3 (135), Martie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Monumentele de arhitectură ale Botoşanilor – Palatul de Justiţie

Primit pentru publicare: 26 Martie 2020
Autor: Gheorghe MEDIAN, redactor la Revista Luceafărul
Publicat: 27 Martie 2020
© Gheorghe Median,  © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


              Monumentele de arhitectură ale Botoşanilor –
                                        Palatul de Justiţie

            În perioada cuprinsă între ultimele două decenii ale secolului al XIX –lea şi începutul Primului Război Mondial, oraşul Botoşani a cunoscut o extraordinară prefacere urbanistică, devenind unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Moldovei. Marele incendiu din noaptea de 3 iunie a anului 1887, care a distrus o mare parte a centrului oraşului, a prilejuit modernizarea acestuia, clădirile, refăcute după modelul celor din Leipzig, dându-i un veritabil aspect occidental.

Paralel cu reconstruirea centrului, pe străzile adiacente acestuia şi pe bulevard, a cărui trasare a început în anul 1888, din iniţiativa primarului Alexandru Enacovici, au fost construite zeci de clădiri de interes public sau privat, deosebit de elegante, cu o arhitectură eclectică, de influienţă apuseană, care constituie şi acum, una dintre atracţiile oraşului. Casele Antipa, Manole, Prasa, Ventura şi Ursianu-Fisher de pe Bulevardul  Mihai Eminescu, Ciolac – Enacovici şi Arapu, de pe Strada Marchian, Zamfirescu, Văsescu şi Palatul Administrativ de pe Strada Unirii, Jean Goilav , Dr. Dionisie Goilav şi Vasiliu, de pe Strada Mihail Kogălniceanu, Garabet Ciomac şi Missir, de pe Strada Puşkin A. S. şi nu în ultimul rând Teatrul “Mihai Eminescu”,sunt doar câteva dintre zecile de clădiri care au împodobit oraşul în segmental de timp amintit . Dintre acestea, se remarcă, prin monumentalitatea şi eleganţa sa, clădirea veche a Tribunalului Botoşani, situată pe Bulevardul “Mihai Eminescu”, nr. 38, la intersecţia cu Strada Maxim Gorki, la care ne vom referi în cele ce urmează.

          Una dintre cele mai dificile probleme cu care s-au confruntat autorităţile administrative româneşti după aplicarea reformelor iniţiate de Al. Ioan Cuza, a reprezentat-o lipsa unor spaţii corespunzătoare, în care să-şi desfăşoare activitatea, instituţiile care au luat fiinţă, în urma adoptării legislaţiei reformatoare iniţiată de acesta: ministere, consilii judeţene, prefecturi, primării etc. Afectată de această stare de lucruri era şi justiţia, a cărei modernizare a presupus, între altele, instalarea instanţelor judecătoreşti în localuri de sine stătătoare. Înfiinţarea tribunalelor judeţene, în urma adoptării legii de organizare judecătorească din anul 1864, impunea cu necesitate acest lucru, cu atât mai mult, cu cât, activitatea acestora a fost extinsă şi în materie corecţională şi comercială.

Conform noii legi, Tribunalul ţinutal Botoşani devenea Tribunal Judeţean, fapt ce impunea instalarea sa într-un local propriu, în care să se poată desfăşura o activitate, pe măsura importanţei pe care o căpătase. Neavând un local disponibil pentru instalarea Tribunalului Judeţean, autorităţile judeţene au decis să-i ofere un spaţiu în clădirea Primăriei oraşului Botoşani. 

Datorită amplificării activităţii administraţiei locale, şi a nevoii de spaţiu pentru serviciile nou create în urma adoptării Legii Comunale, din 14 aprilie 1864, Tribunalul Judeţean nu a putut funcţiona aici decât căteva luni, fiind obligat să se mute, cu chirie, în diverse imobile din oraş. Dat fiind această situaţie, după adoptarea de către Parlament, în anul 1882, a Legii pentru construirea de edificii şi construcţii publice, care permitea autorităţilor judeţene să contracteze împrumuturi garantate de stat, pentru construirea de clădiri de interes public, s-a pus, pentru prima oară, problema construirii unui local propriu, pentru Tribunalul Judeţean Botoşani.

Deoarece nici alte instituţii judeţene, nou create, nu dispuneau de localuri proprii, la 17 noiembrie 1889, Consiliul Judeţean a decis să solicite Serviciului Tehnic al judeţului, realizarea unui  proiect, pentru construirea Palatului Administrativ, Palatului Justiţiei şi Penitenciarului Judeţean.( Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale, Fond Prefectura Botoşani, dosar 11/1889, f. 8). După dezbaterea şi aprobarea de către consilierii judeţeni, proiectul urma să fie trimis spre aprobare Consiliului Tehnic Superior din cadrul Ministerului de Interne, iar în cazul aprobării sale, Consiliul Judeţean putea să angajeze un împrumut bancar, pentru construirea celor trei edificii.

Această primă iniţiativă nu s-a finalizat, demersurile fiind reluate abia după nouă ani, când este trimis un proiect similar Consilului Tehnic Superior, care a decis să aprobe construirea a două clădiri: una pentru Palatul Administrativ şi de Justiţie şi cealaltă pentru Cazarma armatei teritoriale. Devizul pentru cele două edificii, nu trebuia să depăşească 520 000 lei ( C. Cojocaru, “Judeţul Botoşani, structuri administrative”, Editura “Quadrat”, Botoşani, 2008, f. 257).

În urma primirii adresei prin care era aprobată construirea celor două clădiri, Prefectura a organizat o licitaţie pentru realizarea proiectelor acestora, licitaţie câştigată de arhitectul Th. Dobrescu din Bucureşti. Prin contractul semnat cu prefectul C. Arapu, acesta se angaja ca până la 1 martie 1898, să elaboreze documentaţia necesară.

Din nefericire, din cauza depăşirii devizului aprobat, proiectele arhitectului Th. Dobrescu au fost respinse. În această situaţie, Prefectura a fost nevoită să angajeze un alt arhitect pentru realizarea celor două proiecte.

 Noul arhitect, Al. Săvulescu, a realizat proiectele celor două clădir în limita timpului prevăzut, dar intrând în conflict cu prefectul Gh. Morţun, şi le-a retras. (Serviciul Judeţean Botoşani al Arhivelor Naţionale, Fond Prefectura Botoşani,  dosar 11/1889, f. 34 ). 

          A trebuit să mai trecă încă şase ani, până când problema a fost repusă în discuţie şi s-a găsit rezolvarea: prefectul Gh. Chernbach, împrumută în numele Prefecturii judeţului Botoşani suma de 400 000 lei, rambursabilă în 40 de ani, cu care a comandat renumitului arhitect Petre  Antonescu, proiecte separate pentru Palatul Administrativ şi Palatul de Justiţie.( Idem, dosar 11/1889, f. 148).

La data de 28 mai 1904, arhitectul Petre Antonescu înaintează prefectului judeţului schiţele de proiect ale Palatului de Justiţie, împreună cu un deviz sumar de lucrări. După examinarea şi aprobarea de către consilierii judeţeni a proiectului, al cărui deviz era de 260 000 lei, acesta a fost trimis spre avizare Consiliului Tehnic Superior din cadrul Ministerului de Interne, care, în şedinţa din ziua de 29 iulie 1904  l-a amendat favorabil, cu singura recomandare, de a se mai studia arhitectura faţadelor.( Idem. dosar 179/1904, f. 7).

În lunile care au urmat, autorităţile judeţene şi arhitectul Petre Antonescu,  şi-au concentrat atenţia asupra Palatului Administrativ, a cărui construcţie fusese demarată. Prima acţiune concretă în direcţia construirii Palatului de Justiţie, a avut loc în ziua de 3 decembrie 1904, când au fost convocaţi de prefectul Gh. Chernbach, la sediul Prefecturii, preşedintele Tribunalului Judeţean, judecătorul Ocolului Botoşani, decanul Baroului, inginerul şef al judeţului şi consilierul judeţean G. M. Cerchez  ,,spre a formula împreună schiţa ce va servi ca bază la facerea planului pentru localul ce urmează a se construi pe locul de lângă sucursala Băncii Naţionale”.( Idem, f. 19 ). În fapt, discuţia avea ca subiect locul unde urma să fie construit Palatul Administrativ, deoarece proiectul edificiului era deja definitivat.

La data de 12 mai 1905, noul prefect al judeţului, Ilie Văsescu şi arhitectul Petre Antonescu, semnau un Contract prin care arhitectul se angaja ca în termen de 15 zile, să întocmească schiţa de plan, devizul sumar, caietul de sarcini şi toate celelalte documente privitoare la construcţia Palatului de Justiţie, în vederea organizării licitaţiei pentru desemnarea constructorului, iar prefectul să-i achite, pentru această lucrare,  1 600 lei, din suma prevăzută de Consiliul Judeţean. (Idem, f.4).

         Trei zile mai târziu, la data de 15 iulie, între cei doi se semna un nou Contract, conform căruia, Petre Antonescu îşi asuma sarcina dirigentării lucrărilor de construcţie a Palatului de Justiţie, urmând să fie plătit pentru această activitate cu suma de 10 000 lei. Din acesată sumă, 6 000 lei urmau să I se achite la predarea planurilor, devizului şi caietului de sarcini, iar restul de 4 000 lei, în două tranşe a câte 2 000 lei fiecare, prima la 1 octombrie 1905, iar cealaltă la aceeaşi dată, a anului următor. ( Idem, f. 12 ).

Paralel cu rezolvarea problemei proiectului Palatului de Justiţie autorităţile judeţene s-au preocupat de achiziţionarea unui teren pe care acesta să fie construit. Deoarece arhitectul a propus ca în cele două clădiri pe care le proiectase să fie introdus iluminatul electric, iar centrala electrică să fie amplasată la subsolul Palatului Administrativ, terenul pe care urma să fie construit Palatul de Justiţie, trebuia să fie aproape de acesta, pentru a se putea face cât mai uşor racordul la generatorul de curent electric. Dintre ofertele de terenuri propuse spre vânzare făcute Prefecturii, a fost aleasă cea făcută de Pulcheria Ciolac – un teren situat foarte aproape de Palatul Administrativ, la intersecţia bulevardului cu strada Sf. Dumitru, pe care, la data de 22 iulie 1905, instituţia mai sus amintită, a decis să-l cumpere. ( Idem. f.29)

Licitaţia pentru adjudecarea construirii Palatului de Justiţie, la care s-au înscris trei firme de antreprenori, a fost organizată la data de 7 august 1905, câştigătoare fiind declarată firma ieşeană a italianului Enrico Gambara, cea care câștigase și licitația pentru construirea Palatului Administrtativ. ( Idem, f. 16).

La data de 5 octombrie 1905, antreprenorul E. Gambara şi prefectul Ilie Văsescu semnează Contractul de Intreprindere, conform căruia, lucrările de fundaţie trebuiau să se termine în toamna aceluiaşi an, iar recepţia provizorie să fie făcută la data de 31 octombrie 1906. ( Idem, f.26). Cinci zile mai târziu, la data de 10 octombrie 1905, o comisie format din prefectul Ilie Văsescu, primarul oraşului, Vasile Isăcescu, şeful Serviciului Tehnic al judeţului, inginerul Ioan Tudor şi antreprenorul Enrico Gambara, a vizitat locul în care urma să fie construit Palatul de Justiţie, stabilind ultimele detalii legate de acesta. Cu această ocazie s-a decis ca: ”Faţada principală să fie paralelă cu axul bulevardului iar linia soclului să fie la 31 m. de la împrejmuirea locului, sau la 35,5 m. de la bordura  trotuarului … Pe normal la această linie şi la 28,13 m.cât rezultă din planul subsolului, s-a stabilit colţul vestic al construcţiei, la 5 m. de la gard sau la 6,95 m. de la bordura trotuarului străzii Sf. Dumitru”. ( Idem, f. 29 ).

La data de 3 noiembrie 1905, a avut loc ceremonia de punere a pietrei fundamentale a Palatului de Justiţie, la care au asistat cele mai importante oficialităţi ale judeţului şi oraşului. Cu acest prilej a fost redactat un Act Comemorativ, în trei exemplare, două dintre acestea urmând să fie păstrate în arhivele statului şi respectiv în arhiva judeţului, iar al treilea, împreună cu o colecţie a tuturor monedelor în curs în ţară, să fie pus la temelia edificiului. ( Idem, f. 34 ).

Lucrările de construcţie a Palatului de Justiţie, începute în noiembrie 1905, n-au putut fi executate conform celor stabilite în Contractul de Întreprindere, din cauza timpului nefavorabil. Sistate pe timpul iernii, acestea au fost reluate în primăvara anului 1906, antreprenorul angajându-se să definitiveze lucrarea la termenul stabili, adică la 15 aprilie 1907.

Datorită unor cauze obiective, între care lipsa mâinii de lucru, întârzierea primirii unor materiale de construcţie aduse din alte localităţi, dar şi a insuficientei preocupări a antreprenorului, angajat în acelaşi timp în construcţia Palatului Administrativ, clădirea Palatului de Justiţie nu a putut fi terminată în primăvara anului 1907. Ca urmare, recepţia provizorie s-a făcut deabia la data de 26 octombrie 1907. În Procesul Verbal încheiat cu acest prilej, semnat de inginerul Ioan Tudor şi arhitectul  Petre Antonescu, din partea beneficiarului şi Ignaţio Vignali, din partea constructorului, se specifica faptul că, cea mai mare parte a lucrărilor erau executate, rămânând de făcut doar câteva completări. Astfel, în exterior trebuiau rostuite ţiglele, completate burlanele, construite scările laterale, marchiza de fier, aşezată scara principală şi completat trotuarul, iar în interior, completată pardoseala cu cărămizi şi luminatoarele din pod, terminarea zugrăvelii sălii Curţii cu Juri şi pe alocuri parchetele şi pervazele, vopsirea balustradelor, refacerea lambriului sălii de şedinţă şi revizuirea ferestrelor şi uşilor. Termenul de rezolvare a problemelor constatate, a fost fixat pentru data de 8 ianuarie 1908. ( Idem, f. 206).

În urma recepţiei provizorii, la data de 10 noiembrie 1907, a avut loc ceremonia de sfinţire a clădirii Palatului de Justiţie. Clădirea nu era însă pregătită pentru a fi dată în folosinţă, remedierile stabilite cu prilejul recepţiei provizorii, nefiind singurele care făceau ca inaugurarea Palatului de Justiţie să mai dureze câtva timp.  O situaţie specială, neprevăzută de nimeni, a făcut însă, ca instalarea în clădire a serviciilor Tribunalui Judeţean să nu mai poată fi amânată.

Din anul 1903, Tribunalul Judeţean funcţiona în casa fraţilor Ioan şi Gheorghe Miclescu, situată la intersecţia bulevardului cu strada Mihail Kogălniceanu, proprietari funciari, domiciliaţi în localitatea Călineşti –Botoşani. Imobilul fusese închiriat de Prefectura judeţului Botoşani, ca sediu provizoriu al Tribunalul Judeţean pentru o perioadă de trei ani, începând cu data de 23 aprilie 1903, până la aceeaşi dată a anului 1906, cu o chirie anuală de 3 500 lei. ( Idem f, 204).

Înainte de expirarea perioadei de închiriere, fraţii Miclescu au vândut casa căpitanului Gh. Ursian, care, la începutul anului 1906, cere Prefecturii eliberarea acesteia, la tremenul stabilit. Nefiind terminate toate lucrările necesare funcţionării în condiţii normale a Palatului de Justiţie, cererea nu a putut fi însă, soluţionată favorabil. Nemulţumită, Louise Ursian, soţia noului proprietar, acţionează Prefectura în judecată şi câştigă procesul, determinând evacuarea serviciilor Tribunalului Judeţean şi instalarea acestora în noul sediu, în noiembrie 1907. ( Idem, dosar 158/1907, f.  9).

Paralel cu urmărirea construirii Palatului de Justiţie, Prefectura judeţului, prin delegatul acesteia, inginerul Ioan Tudor şi arhitectul Petre Antonescu, s-au preocupat şi de celelalte problem legate de funcţionarea acesteia – iluminatul, încălzirea şi dotarea cu mobilier. În rezolvarea lor arhitectul Petre Antonescu a avut cea mai importantă contribuţie, el fiind cel care a ales furnizorii echipamentelor pentru iluminat şi încălzire, firmele care au executat aceste lucrări şi a făcut schiţele unei mari părţi a mobilierului.

În privinţa iluminatului, s-a stabilit ca Palatul de Justiţie să fie conectat la centrala electrică a Palatului Administrativ, urmând să fie angajată o firmă care să realizeze racordul celor două clădiri, a instalaţiilor aferente şi achiziţionarea corpurilor de iluminat.

Singurul ofertant pentru realizarea sistemului de iluminat electric a Palatului de Justiţie, a fost reprezentantul la Bucureşti al Fabricii Rhenane de Motoare Benz et C-ie Manenheim Berliner Aktiengesellschaft din Germania, inginerul C. Reschowschi, care a  primit lucrarea şi a procurat şi corpurile de iluminat necesare. ( Idem, dosar 181/ 1904. F 3-7).

În privinţa sistemului de încălzire, ca şi în cazul Palatului Administrativ, arhitectul Petre Antonescu a optat pentru încălzirea cu aburi. Inginerul J. Colin, care realizase şi sistemul de încălzire al Palatului Administrativ, a fost singurul care s-a oferit să realizeze această lucrare. La data de 25 decembrie 1906, între acesta şi Prefectură a fost încheiat un Contract de montare a instalaţiei de căldură în Palatul de Justiţie, care prevedea introducerea de radiatoare de tip Corona decorat, produse de fabrica Handela et Industrie Gesellschaft din Cologne – Germania Termenul de predare a lucrării era data de 1 martie 1907.

La data de 1 februarie 1907 J. Colin înainta Prefecturii devizul, aprobat de arhitectul Petre Antonescu, pentru instalarea a două cazane cu aburi, împreună cu anexele lor – tuburi de comunicare, reglatoare automate, cârlige, robineţi etc. Trei zile mai târziu, acesta solicita Prefecturii înlocuirea radiatoarelor Corona, prea largi, cu radiatoare de tip Romanisch, mai înguste şi mai avantajoase. Acestea urmau să fie montate în toate încăperile mari, mai puţin în WC şi pe casa scărilor. În aceste ultime spaţii ca şi în încăperile de la antresol, mansardă şi scările de serviciu, urmau să fie montate radiatoare S.N.4, produse de Casa Gustav Kunze din Gopingen – Germania. ( Idem, dosar 180  f. 31.).

La data de 13 martie 1907, prefectul Ilie Văsescu şi inginerul J. Colin, semnau Contractul de furnizare şi montare în clădirea Palatului de Justiţie a două cazane de tip Korting, cu toate accesoriile, termenul de predare fiind stabilit la 60 de zile de la semnarea acestuia. În ce priveşte recepţia definitivă, aceasta urma să fie făcută odată cu cea a întregii instalaţii de încălzire.( Idem f.20 ).

În cursul primăverii anului 1907, instalaţia de încălzire a fost montată, iar la data de 4 iunie, s-a făcut proba cu apă rece a celor două cazane. La data de 26 octombrie a fost făcută recepţia provizorie a instalaţiei de încălzire,  Procesul Verbal încheiat cu această ocazie, semnat de inginerul Ioan Tudor şi de arhitectul Petre Antonescu, consemnând executarea corectă a lucrării şi nominalizând câteva lucruri care trebuiau remediate: vopsirea cu negru de fum a fierăriei, izolarea ţevilor, înlocuirea sticlei plesnite de la manometere şi montarea sobelor în sala Curţii cu juri. ( Idem f.86.)

Recepţia definitivă a instalaţiei de încălzire s-a făcut la data de 8 iunie 1908, Procesul Verbal încheiat la această dată, semnat, ca şi cel anterior de Ioan Tudor şi Petre Antonescu, consemnând faptul că “instalaţia se află în cea mai bună stare, funcţionarea ei nu a lăsat nimic de dorit în cursul anului de întreţinere, iar micile lipsuri semnalate au fost remediate”. (Idem, f. 100 ).

         O ultimă problemă care trebuia rezolvată, pentru asigurarea bunei funcţionări a Palatului de Justiţie, era cea a mobilierului. Ca şi în cazul Palatului Administrativ, arhitectul Petre Antonescu, a stabilit mobilierul  necesar fiecărei încăperi şi a întocmit schiţele după care să fie executată o parte a acestuia. 

                  Devizul  pentru mobilier, în sumă de 33 000 lei, a fost comunicat unui număr de 11 firme, dar numai una, firma bucureşteană Prager & Biller a cumpărat caietul de sarcini şi a făcut o ofertă concretă. Ca urmare, la data de 4 iunie 1907,  Petre Antonescu solicită Prefecturii să trateze cât mai urgent cu aceasta ( Idem, dosar 182/ 1904, f. 6 ) , solicitare susţinută şi de inginerul Ioan Tudor, care, o săptămână mai târziu, făcea cunoscut prefectului că mobilierul trebuie executat şi montat, până la data de 1 septembrie, când se redeschide Tribunalul. ( Idem, f. 18 ).

Contractul pentru executarea mobilierului pentru Palatul de Justiţie, a fost semnat la data de 31 iulie 1907, de către prefectul Ioan Mavrocordat şi reprezentanţii firmei Prager & Biller.(Idem, f. 30). Conform acestuia, termenul de execuţie şi montare a mobilierului nu trebuia să depăşească zece luni de la semnarea contractului, iar sala de şedinţe a Tribunalui trebuia complet mobilată până la data de 20 decembrie.

Recepţia provizorie a mobilierului s-a făcut la data de 6 aprilie 1908, în prezenţa reprezentanţilor Casei Prager & Biller, a şefului Serviciului Tehnic al judeţului, inginerul Ioan Tudor şi a arhitectului Petre Antonescu. Procesul Verbal încheiat cu această ocazie, consemna faptul că mobilierul a fost executat şi montat în condiţii bune, cu câteva mici erori, ce urmau a fi remediate. (Idem, dosar 179/1904, f.202).

Recepţia definitivă a mobilierului s-a făcut la data de 20 aprilie 1909, Procesul Verbal încheiat cu acest prilej, specificând faptul că tot mobilierul prevăzut a fi livrat de Casa Prager & Biller, se afla în spaţiile prevăzute în Palatul de Justiţie.( Idem, dosar 182/1904, f. 64).

După un an şi jumătate de la mutarea Tribunalului Judeţean în clădirea Palatului de Justiţie, la data de 26 aprilie 1909, s-a făcut recepţia definitivă a clădirii, eveniment la care au participat inginerul Ioan Tudor, arhitectul Petre Antonescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean şi antreprenorii lucrării, prilej cu care s-a încheiat un Proces Verbal, în care se menţiona: ”Subsemnaţii delegaţi de către Dl. prefect al judeţului, constituiţi în comisiune, ne-am întrunit astăzi, 26 aprilie 1909  în localul Palatului de Justiţie din Botoşani de unde, în faţa domnilor antreprenori E. Gambara şi I. Vignali, am luat în examinare lucrările acestei clădiri în vederea punerii în recepţie definitivă.

Cercetând lucrare în întregime, a constatat că pe de o parte s-au îndeplinit specificările din P. V. de recepţie provizorie din 26 octombrie 1907, iar pe de altă parte că s-au îmbunătăţit acele lucrări menţionate antreprizei anterior a se face şi fără de care nu era posibilă recepţionarea definitivă.

Facem următoarele observaţii: 

  1. În lambriul de stejar al sălii de şedinţă, sunt de înlocuit trei plachete de 0,30/0,30, atinse de cari.
  2. Trei plachete crăpate, de 1,60/0,30 şi una de 0,35/1,oo făcută din două bucăţi.
  3. În lambriul de brad de la bufet şi Curtea cu juraţi sunt de înlocuit câteva plachete şi anume: una la bufet, de 1,60/0,80 şi două la Curtea cu juraţi de 1,60/0,30.
  4. A se înlocui un geam plesnit la o fereastră ovală din faţada principală, la pod.

Faţă de cele precedente declarăm recepţia definitivă “.

Mutarea Tribunalului Judeţean în noua clădire, nu a însemnat însă terminarea tuturor lucrărilor care priveau elegantul edificiu. Amenajarea curţii, a trotuarelor şi realizarea unei împrejmuiri pe măsura edificiului, s-au realizat treptat, între anii 1910 – 1911. Astfel, trotuarele şi pavajul curţii, executate de Serviciul de Poduri şi Şosele al judeţului, s-au finalizat în luna octombrie 1909. ( Idem, dosar 179/1904, f. 44), grilajul de fier forjat pe soclu de beton, executat de maistrul lăcătuş C. Ionescu în luna noiembrie, iar gardul de lemn din părţile laterale şi din spatele curţii, executat de Davi Luigi, în aprilie 2010.( Idem, f. 60 ).

Din anul 1909, aşa cum îl redau cărţile poştale ilustrate ale timpului, Palatul de Justiţie intra în rândul celor mai frumoase edificii ale Botoşanilor. Realizat în stil neoromânesc, acesta avea să devină un punct de reper al oraşului, o adevărată perlă a arhitecturii româneşti, a cărei frumuseţe a fost încă odată pusă în valoare de atenta restaurare pe care a suferit-o în ultimii ani.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.615 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5