Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Palatul Culturii din Iaşi – aniversarea unui an de evenimente culturale într-un mod aparte

Primit pentru publicare: 6 mai 2017
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN, UNAGE Iași
Publicat: 6 mai 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

Palatul Culturii din Iaşi – aniversarea unui an de evenimente culturale într-un mod aparte

 

 

La sfârşitul lunii aprilie, s-a împlinit un an de la redeschiderea către public a Palatului Culturii. În această perioadă, au avut loc expoziţii, recitaluri, concerte şi alte evenimente inedite, toate petrecute în cele patru muzee ale Palatului. Pentru a sărbători un an de la redeschidere, conducerea palatului a organizat un nou eveniment, inedit, pentru public: o vânătoare de scrisori!

Evenimentul este rezultatul colaborării dintre Complexul Muzeal Naţional Moldova, Questify şi Atelierul de scrisori, un atelier contemporan de scris şi livrat scrisori, ca pe vremuri. Au fost vizate persoanele pasionate de artă, caligrafie şi scrisori vechi, scrise de mână, pentru că tocmai o astfel de scrisoare au primit drept premiu, primii din cei 200 de participanţi, care au terminat turul palatului în căutarea indiciilor de a găsi scrisoarea. 

Evenimentul s-a desfăşurat, astăzi, între orele 10.00 şi 16.00 prin mai multe tururi de câte o oră, cu un traseu bine definit. Scopul evenimentelor specifice Atelierului de scrisori este de a lansa o provocare prin care publicul să privească altfel vizita la muzeu, ca pe o aventură pe parcursul căreia are ocazia să desluşească din misterele operelor de artă. Atelierul de scrisori îşi propune, cu fiecare eveniment, să aducă bucurie, zâmbete şi să încurajeze gesturile mici, dar valoroase.
 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania